Centrul Bucureştiului, închis o săptămână

0
Publicat:
Ultima actualizare:

De marţi, zona din jurul Palatului Parlamentului va fi închisă circulaţiei auto pentru pregătirea şi desfăşurarea cursei care va dura trei zile, între 22 şi 24 august Începând de

De marţi, zona din jurul Palatului Parlamentului va fi închisă circulaţiei auto pentru pregătirea şi desfăşurarea cursei care va dura trei zile, între 22 şi 24 august

Începând de astăzi şi până luni noapte, când traficul va fi oprit de tot, în zona Pieţei Constituţiei se va circula după un sistem de sensuri unice.

Jumătatea lunii august va fi una de groază pentru cei care vor avea de traversat din estul spre vestul Capitalei prin zona centrală. Mai precis, este vorba de zona Unirii, George Coşbuc, 13 Septembrie, Izvor şi Eroilor.
Pregătirile pentru cursa auto Bucharest Challenge sunt pe ultima sută de metri. Până aseară au fost aduse panourile care vor fi montate pentru siguranţa cursei, iar toată săptămâna viitoare se va lucra la amenajarea pistei.

De astăzi încep restricţiile

Până luni, inclusiv în jurul Palatului Parlamentului se va circula pe sensuri unice. Şoferii care vor să urce spre Ministerul Apărării şi Piaţa Arsenalului din bulevardul Libertăţii o pot face pe strada Izvor.

Cei care vor să coboare dinspre aceeaşi zonă o pot face numai pe Calea 13 Septembrie sau pot ocoli prin cartierul Rahova. Utilizabil va fi şi cheul Dâmboviţei, care va prelua cea mai mare parte a circulaţiei din zonă. Din data de 19 august, traficul în jurul Palatului Parlamentului va fi total închis.

Aşa că între 19 şi 26 august nu se va circula pe Bulevardul Libertăţii între Splaiul Independenţei şi Piaţa Coşbuc, pe Calea 13 Septembrie între Şoseaua Pandurilor şi Bulevardul Libertăţii, pe Strada Izvor între Piaţa Arsenalului şi Str. Bogdan Petriceicu Haşdeu, pe Unirii între Piaţa Constituţiei şi Splaiul Independenţei.
Va fi închisă şi Strada Dr. Staicovici între Dr. Pasteur şi Strada Izvor. Restricţiile totale vor fi ridicate pe 26 august, iar până pe 7 septembrie se va lucra la demontarea circuitului.

Cât costă biletele

Organizatorii vor amenaja cinci tipuri de tribune, fiecare cu câte un grad de confort: Platin, Gold, Silver, paddock şi VIP. Pentru ziua de vineri, 22 august, biletul va costa 20 de lei de persoană indiferent de categorie.
Sâmbătă, 23 august, un bilet va fi 80 de lei la categoria Platin, 60 de lei la Gold şi câte 40 de lei de persoană la Silver şi paddock.

Pentru duminică, 24 august, când vor fi şi cele mai interesante competiţii la categoria Platin, biletul va costa 115 lei, la Gold - 95, la Silver - 60 şi la paddock - 40 de lei.

Pentru VIP, accesul pentru cele trei zile de curse se va face contra sumei de 415 euro de persoană şi va include consumaţie. Biletele se pot obţine din reţeaua de magazine Diverta.

Între 15-18.08 şi 27-30.08.2008:

Linia 136 va circula pe sensul spre CET Vest Militari, prin Splaiul Independenţei, Bd. Libertăţii, Bd. Naţiunile Unite, Str. Izvor, Cal. 13 Septembrie, apoi traseul actual. Celălalt sens nu se modifică.

Linia 385 va merge pe sensul spre Piaţa Sf. Vineri, pe traseul actual între Valea Oltului şi intersecţia Cal. 13 Septembrie-Str. Izvor, apoi prin Cal. 13 Septembrie, Bd. Libertăţii, Splaiul Independenţei, de unde reintră pe traseul de bază. Celălalt sens nu se modifică.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite