Centrală pe cărbuni cu poluare zero!
0Statele Texas şi Illinois s-au luat de păr pentru un proiect ecologic care le aduce în vistierie peste un miliard de dolari Americanii sunt pe cale să construiască o centrală electrică
Statele Texas şi Illinois s-au luat de păr pentru un proiect ecologic care le aduce în vistierie peste un miliard de dolari
Americanii sunt pe cale să construiască o centrală electrică în care cărbunele ars nu va emite în atmosferă bioxid de carbon sau alte gaze de seră. Această centrală a viitorului va fi ecologică sută la sută şi, în acelaşi timp, va produce electricitate şi hidrogen.
Proiectul american, denumit Future Gen, se află încă sub atenta examinare a Congresului, iar costurile sale se ridică la 1,8 miliarde de dolari, informează Associated Press. Locul amplasării acestei centrale nu a fost stabilit încă, în cursă aflându-se statele Illinois şi Texas.
Preşedintele american, George W. Bush, a salutat acest proiect şi a afirmat că reprezintă o soluţie de viitor pentru sectorul energetic, iar faptul că emisiile de carbon vor fi capturate şi stocate constituie o soluţie ideală pentru protejarea mediului înconjurător.
Iniţial, costurile acestui proiect fuseseră calculate la 950 milioane de dolari, faţă 1,8 miliarde de dolari, sumă avansată în prezent, amănunt deloc neglijabil, care nu este pe placul membrilor legislativului american.
Există controverse şi în privinţa amplasării acestei centrale. "The FutureGen Alliance", un consorţiu format din 12 companii americane şi străine, a selecţionat în cursa pentru amplasarea acestei centrale a viitorului statele Texas şi Illinois.
Senatorul Richard Durbin din Illinois s-a adresat direct secretarului pe probleme de energie, Samuel Bodman, susţinând că statul său va trebui să beneficieze de acest proiect, deoarece în Illinois se află resurse importante de cărbune şi condiţii geologice corespunzătoare pentru stocarea dioxidului de carbon rezultat în urma arderii.
Guvernul american plăteşte, dar nu se bagă
Delegaţia texană însărcinată cu rezolvarea acestui caz le-a prezentat, la rândul său, oficialilor americani argumentele pentru care centrala ecologică trebuie neapărat să fie construită în Texas.
"Texasul este locul ideal. Localităţile Odessa şi Heart of Brazos întrunesc condiţiile necesare pentru ca această centrală să funcţioneze corespunzător", a spus senatorul texan John Cornin. Proiectul FutureGen este, în prezent, subiectul unei dispute aprinse între cele două state americane rivale.
Secretarul american pe probleme de energie, Samuel Bodman, a spus însă că alegerea o vor face oamenii de ştiinţă, nu politicienii. Dar alegerea va fi făcută, de fapt, de consorţiul privat care va decide soarta centralei, şi nu de guvernul federal, deşi acesta din urmă suportă trei pătrimi din costuri.
FutureGen a primit anul acesta din partea Congresului 75 milioane de dolari, cu 33 milioane de dolari mai puţin decât şi-ar fi dorit administraţia americană.