ANRE: Cel mai probabil, electricitatea nu se va ieftini la 1 iulie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Autoritatea Naţională de Reglementare în domeniul Energiei (ANRE) analizează posibile scenarii privind o reducere a preţului electricităţii la 1 iulie, însă, cel mai probabil, decizia va fi ca preţul să rămână neschimbat, a declarat, astăzi, preşedintele instituţiei, Petru Lificiu.

"O reducere a preţului electricităţii ar putea produce, în prezent, perturbări foarte mari în sistemul energetic, în condiţiile în care consumul este scăzut. Analiza nu este finalizată şi vom vedea ce-ar însemna o reducere de 2%-3% pentru marii consumatori. Dacă nu e posibilă această reducere, vom căuta alte metode de a stimula producţia şi de a creşte consumul", a spus Lificiu.

Oficialul a declarat, la începutul acestei săptămâni, că ANRE analizează reducerea preţului la electricitate în funcţie de tipul de consumatori, respectiv cei racordaţi la sistemul de înaltă, medie şi joasă tensiune.

O decizie finală va fi luată la începutul săptămânii viitoare, a mai spus preşedintele ANRE.

Declaraţiile de astăzi ale lui Lificiu confirmă informaţiile publicate, ieri, de "Adevărul", potrivit cărora nu va exista o ieftinire a electricităţii de la 1 iulie.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite