Ceferişti, popi şi judecători

0
Publicat:
Ultima actualizare:

mişcare pe şinele ortodoxiei nu-i scade nici din prestigiu, nici din harul misiunii sale. Dar criticii preşedintelui, cei care credeau că a ajuns la limita puterilor sale creatoare, au primit o

mişcare pe şinele ortodoxiei nu-i scade nici din prestigiu, nici din harul misiunii sale. Dar criticii preşedintelui, cei care credeau că a ajuns la limita puterilor sale creatoare, au primit o nouă dovadă că şeful statului nu şi-a epuizat forţele, că este în plină formă şi va continua în acelaşi stil frenetic să surprindă pe toată lumea. Sâmbătă a fost totuşi o zi excepţională chiar şi pentru ritmul preşedintelui, ţinând cont că, la aceeaşi întrunire populară, a abordat, pe lângă aspectele legate de viaţa bisericii, şi problemele grave din justiţie, fără a omite trimiterile directe către jurnaliştii temători faţă de serviciile secrete. "Dragii mei, ce credeţi voi că aveţi în cap şi nu spuneţi pe gură?", s-a întrebat candid Traian Băsescu. După cum a pus chestiunea, pare evident că şeful statului ştie nu numai ce se spune pe gură, dar şi ce este în capul oamenilor, ceea ce este o performanţă nemaîntâlnită însă, după cum se vede, la îndemâna titularului de la Cotroceni. Toată lumea a fost asigurată că bietele servicii nu se ating de telefoanele populaţiei decât în cazuri cu totul şi cu totul excepţionale. Când ascultă, o fac cu doape în urechi, că se jenează să intre în viaţa privată a subiecţilor. E clar că la Cotroceni activează o celulă de clarvăzători şi cititori în bobi, ceea ce nu contravine defel drepturilor omului. Din păcate, cu judecătorii, problema este reală, afirmă preşedintele. şeful statului e nemulţumit că li s-a dat inamovibilitate magistraţilor prea devreme. Ar fi trebuit mai întâi deparazitaţi de corupţie şi apoi învestiţi cu drepturi, spune Traian Băsescu. Raţionamentul este seducător, ca mai toate zicerile prezidenţiale. Dar cu toată inamovibilitatea, un judecător corupt nu este decât un infractor care poate fi oricând arestat şi condamnat. Inamovibilitatea nu înseamnă impunitate. A vorbi despre nedreapta independenţă a magistratului apărată de o Constituţie care, din păcate, nu poate fi modificată prin ordonanţe de urgenţă, după cum pare a regreta preşedintele, nu înseamnă decât a pune Justiţia la cheremul comenzilor politice. Sistemul l-am gustat din plin şi rezultatele s-au văzut până acum. Justiţia a ajuns coruptă pentru că a fost supusă presiunilor politice şi nu din prea mare independenţă. Acum, dacă nu îşi respectă independenţa, magistraţii ar trebui să ajungă în boxa acuzaţilor. Cineva cu funcţii importante în sistem spunea că nenorocirea este că sunt judecători care se vând şi pentru un plin de benzină. Poate că este adevărat. Dacă în toată România ar mai fi doar un magistrat onest, chiar şi atunci ar trebui să i se asigure independenţa şi inamovibilitatea. De restul trebuie să se ocupe altcineva. Celor prea temători faţă de abordările preşedintelui, inclusiv în cazul legilor apărării plecate de la Cotroceni, Traian Băsescu le-a spus că important este ce face cel care deţine puterea, şi nu faptul că ar deţine prea multă putere. Cu toată încrederea în înţelepciunea prezidenţială, e mai sănătos să te bazezi pe sisteme garantate de Constituţie decât pe voinţa unui singur om, oricât de bine s-ar pricepe el la toate, de la mersul trenurilor la sutana popilor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite