Ceausestii impuscati au fost adusi la Steaua, cea mai prost instruita unitate militara

Pentru Cristian Gatu, fostul magician al handbalului de acum trei decenii si actualul presedinte al federatiei de specialitate, 1989 a fost un an greu. In ianuarie, ministrul de atunci al apararii

Pentru Cristian Gatu, fostul magician al handbalului de acum trei decenii si actualul presedinte al federatiei de specialitate, 1989 a fost un an greu. In ianuarie, ministrul de atunci al apararii nationale, Vasile Milea, l-a rechemat la Bucuresti, incredintandu-i functia de vicepresedinte la Steaua si sefia sectiei de fotbal, dupa ce, cu cateva luni inainte, fusese mutat disciplinar la FC Bihor Oradea, din ordinul generalului Ilie Ceausescu. A facut revolutia la stadion, unde a ramas pana la sfarsitul lunii ianuarie 1990.
- Unde v-a prins revolutia din decembrie 1989?
- Pe 17 decembrie eram la masa, la CCA, impreuna cu colonelul Nicolae Gavrila, fostul comandant al clubului, si cu sotiile. La plecare, discutam despre caderea lui Ceausescu si posibilitatea ca in locul lui sa vina Ion Iliescu, al carui nume se afla atunci pe buzele tuturor. Pe la ora 17.00 am ajuns acasa. In fata usii mele astepta un curier, care venise sa-mi comunice ca se executa indicativul ,Radu cel frumos". Asta insemna ca este alarma, deci trebuia sa ma prezint la club. Am ajuns pe la 19.00. Era intuneric bezna, iar ofiterul de serviciu m-a ghidat cu o lanterna spre batalion.
- Pe cine ati gasit la club?
- Erau acolo comandantul clubului, colonelul Constantin Tanase, militar de cariera, Gheorghe Goran, de la handbal, Carol Corbu, de la atletism, Gheorghe Berceanu, de la lupte, Dumitru Viziru, de la tenis, tragatorii Corneliu Ion si Sorin Babii, si altii. Am primit un pistol si o cutie cu 36 de cartuse. Tanase mi-a spus: ,Cristi, am facut asezarea in dispozitiv. Tu te duci la tribuna a II-a de la stadion". Acolo i-am gasit pe cei de la fotbal: Iordanescu, Florin Marin, Anghelini, Troi, Cristian Topescu, care era metodist, medicul Valentin Stanescu si altii. In afara de mine, mai primisera pistoale si cartuse Iordanescu, Topescu si Stanescu. Asteptam sa se ridice alarma, credeam ca este doar un exercitiu.
- Cand ati aflat ce se intampla in tara?
- A doua zi dimineata. M-a sunat Iosif Rotariu de la Timisoara si mi-a spus tot. Apoi a venit la mine Troi, a carui sotie era stewardesa. De la ea aflase ca Ceausescu, care era in Iran, ceruse ca doua avioane sa-i aduca tot ceea ce avea in tara, pentru ca nu mai dorea sa revina. Pana la urma s-a intors, iar cand a aparut la televizor, acuzandu-l pe Milea de tradare, mi-am dat seama ca e groasa.
- S-a tras la stadion?
- Pe 22 decembrie, dupa ce Ceausescu a fugit, spre seara, a inceput sa se traga ca la razboi. Am incercat sa ne organizam apararea. Am bagat masinile pe culoarul care duce spre teren, am inchis portile, reusind astfel sa blocam calea de acces. Eram inchisi la tribuna a II-a, si nimeni nu a indraznit sa iasa pana pe 27 decembrie. Eram imbacati in treninguri, iar ca arme aveam niste bate. Pistoalele la incuiasem intr-un fiset, ca sa nu ne impuscam intre noi. Am avut si vizitatori, pentru ca noaptea se auzeau zgomote din tribuna, de deasupra noastra. Ei trageau spre Armata I, care raspundea, iar noi ne aflam la mijloc. Am aprins nocturna, ca sa nu vina peste noi. Ne-am ales cu geamuri sparte, tabela electronica a stadionului a fost si ea impuscata. Ne era teama, pentru ca nu eram militari de cariera. Cand se tragea, ne ascundeam sub birouri. Stiam ce se intampla afara, pentru ca aveam televizor si vorbeam la telefon cu familiile.
- Ce s-a intamplat pe 25 decembrie, ziua executiei sotilor Ceausescu?
- Pe la 8 dimineata am primit un telefon de la cabinetul minis-trului adjunct Victor Athanasie Stanculescu, care mi-a spus ca la 10.00 vor ateriza doua elicoptere si sa nu tragem in ele. Am sunat inapoi si i-am recomandat lui Stanculescu sa nu aterizeze pe stadion pentru ca, din cauza tribunelor, se crea un gol de aer si exista riscul de prabusire. Stiam asta de la pilotii elicopterelor pe care le foloseam sa uscam terenul inaintea meciurilor, atunci cand ploua prea tare. Stanculescu mi-a spus ca la ora 10.00 sa fiu la poarta, pentru ca vor sosi un Aro, un TAB si un Volkswagen. M-am dus cu teama de a nu fi impuscat, pentru ca stiam pana si etajele de la care se tragea din blocul de vis-a-vis. Au venit mai multe persoane, care s-au indreptat spre elicoptere, iar Stanculescu mi-a spus doar atat: ,Ne intoarcem la 15.30". La ora fixata erau inapoi. Cativa au plecat la popota, sa manance, iar eu, impreuna cu Stanculescu, un tip cu barba si un altul cu ochelari am mers la mine in birou. Mai tarziu am aflat ca cei doi erau Gelu Voican Voiculescu si Virgil Magureanu. Barbosul i s-a adresat la un moment dat lui Stanculescu: ,Spuneti-i, poate gaseste vreo patru baieti, sa ia cei doi saci aruncati pe teren". Cand am auzit de saci, l-am intrebat in soapta pe ministru daca sunt Ceausestii. Acesta mi-a confirmat, cu o inclinare din cap. I-am ales pe Radu Ionescu, Sorin Fuicu, ambii rugbisti, pe Vasile Iordache, fostul portar de la fotbal, si pe Costica Angheloiu, care era arbitru de fotbal. ,Spuneti-i sa le dea ceva tare", a zis din nou Voican, la care Angheloiu a replicat: ,Suntem ofiteri. Nu avem nevoie de stimulente. Executam orice ordin". Am plecat sa cautam sacii. Se tragea de sarea pamantul, asa ca ne-am intors. Mai tarziu am aflat ca erau gloante oarbe. ,Sa-i manance ciorile", a spus Stanculescu, vazand ca nu am gasit nimic. Au plecat, dar Stanculescu s-a intors dupa o ora, a facut o tura cu TAB-ul si a sunat la minister spunand ca totul e in regula. A plecat, de data asta definitiv. In aceeasi noapte, pe la 3.00, am vazut la televizor filmul procesului lui Ceausescu. Bujor Halmageanu, fostul international, era sa lesine cand a recunoscut poseta Elenei Ceausescu. O vazuse la unul dintre cei care au luat masa la popota si chiar pusese mana pe ea. Atunci ne-am dat seama ca membrii completului care i-a judecat pe Ceausesti au trecut pe la noi. Abia dupa cateva luni am aflat ca Laurentiu Rosu, fostul handbalist, a gasit cadavrele celor doi dictatori.
- Acum, cand impresiile s-au mai decantat, ce credeti ca s-a intamplat de fapt in acele zile?
- Totul a fost un scenariu, pregatit nu atunci, ci din timp. Iar unul dintre scenaristii acelui spectacol de groaza a fost Stanculescu. O revolutie de catifea a fost transformata intr-o revolta populara. Aveau nevoie de un loc militarizat, care sa asigure o oarecare protectie si au ales clubul Steaua, cea mai prost instruita unitate militara. Noi am jucat doar rolul unor cobai, am fost recuzita acestui spectacol.

Cadavrele au fost aruncate din elicopter
In decembrie 1989, fostul hand-balist Laurentiu Rosu era maior, fiind responsabil cu pregatirea fizica la Divizia I mecanizata. ,Ma ocupam de echipa de handbal Staruinta, la care jucau militari in termen. Pe 25 decembrie, ministerul ne-a comunicat ca va veni un elicopter in zona stadionului, care va lasa doua containere. Aveam misiunea sa le recuperam. Acesta a venit, intr-adevar, dar nu a aterizat, ci a aruncat ceva de la vreo zece metri. Era intuneric si nu se putea stabili exact locul. Militarii au cautat in zadar, dar nu gaseau nimic. Comunicam cu ei prin statii si le-am spus sa stea la adapost, pentru ca se tragea. Ministerul suna din jumatate in jumatate de ora, intrebandu-ne daca am gasit ceva. Abia spre dimineata, cand s-a luminat, doi militari au gasit doi saci, nu containere, in spatele tabelei electronice de la stadion, pe locul unde trebuia sa se amenajeze un teren de atletism. Stanculescu si cu Gelu Voican au venit cu o Salvare a armatei si i-au luat", isi aminteste Laurentiu Rosu, cel care ulterior a ajuns comandantul clubului Steaua, in perioada 2000-2003.