Ceauşescu l-a apărat pe Dej după moartea lui Stalin
0
După Congresul al XX-lea al Partidului Comunist Sovietic, când Nikita Hruşciov a recunoscut crimele lui Stalin, Nicolae Ceauşescu a scos partidul basma curată.
Având în vedere revoltele din Ungaria şi Polonia de după moartea lui Stalin şi fricţiunile din nucleele de conducere din lagărul comunist, Gheorghiu-Dej s-a îngrijit să-şi păzească partidul de erezie. În calitate de secretar cu Organizatoricul, Ceauşescu era întâia dată vătaful său. În primăvara anului 1956, el a făcut turul organizaţiilor de partid din ţară, pentru a apăra poziţia lui Dej.
Congresul al XX-lea al PCUS
În perioada 14-25 februarie 1956, lumea comunistă s-a îmbrăcat în haine de gală şi s-a prezentat la Moscova, la Congresul al XX-lea al PCUS. Nicolae Ceauşescu n-a făcut parte din delegaţia română, însă cu siguranţă a aflat cu lux de amănunte ce s-a întâmplat acolo. Avusese loc un adevărat cutremur în rândul partidelor comuniste, a căror politică fusese modelată până atunci după despotismul lui Stalin.
Comuniştii români au fost reprezentaţi de liderii marcanţi ai organizaţiei: Gheorghe Gheorghiu-Dej, în calitate de şef al delegaţiei, Miron Constantinescu, Iosif Chişinevschi şi Petre Borilă. Atmosfera sărbătorească s-a transformat însă în şoc după încheierea oficială a lucrărilor Congresului. În noaptea de 25/26 februarie 1956, Nikita Hruşciov a citit un „raport secret", cu titlul „Despre cultul personalităţii şi consecinţele lui". I s-a spus „secret" pentru că n-a fost dat publicităţii, şi pentru că n-a existat nici vreo informare despre el. Totuşi, în presa americană au ajuns „scurgeri" de informaţii. În text erau „demascate" crimele lui Stalin şi „demonstrat" cultul personalităţii acestuia. Raportul a fost gândit ca un document intern al mişcării comuniste, însă a ajuns la cunoştinţa presei occidentale ca factor declanşator al destalinizării în statele din sfera Moscovei.
Cărţile lui Stalin ocupau spaţiile centrale din librăriile româneşti la începutul anilor ’50
Ceauşescu, pe teren
Aparent, „garda stalinistă" de la Bucureşti nu avea motive de teamă. În august 1954, Nikita Hruşciov vizitase România. N-a dat semne că ar fi nemulţumit de echipa din fruntea PMR. De altfel, Dej a fost reconfirmat lider la Congresul din decembrie 1955.
Din studiul arhivelor Cancelariei CC al PCR reiese însă că Dej s-a arătat îngrijorat de consecinţe. Ajuns în ţară, nu a prezentat imediat Biroului Politic discuţiile de la Moscova. A invocat unele probleme ale Partidului Comunist Grec, în rezolvarea cărora era implicat personal. În acest timp şi-a pregătit activiştii cei mai fideli pentru a-i trimite pe teren ca să aducă „lămuriri" cu referire la prefacerile care aveau loc în lumea comunistă.
Nicolae Ceauşescu a făcut parte din „garda pretoriană" care l-a ajutat pe Gheorghiu-Dej să depăşească acel moment. Teza lui Dej emisă ulterior a fost că în România destalinizarea începuse încă din timpul vieţii dictatorului sovietic, prin eliminarea din partid a „grupului antipartinic" Pauker-Luca-Georgescu, în 1952. Ulterior şi-a trimis „câinii de pază" în teritoriu.
La 12 mai 1956, Nicolae Ceauşescu s-a aflat la Reşiţa, unde a expus în faţa activiştilor din regiune problema cultului personalităţii şi a destalinizării în versiune românească. A ignorat practicarea cultului personalităţii de către Gheorghiu-Dej şi a susţinut cu tărie că de acel păcat se făcuseră vinovaţi exclusiv Ana Pauker şi Vasile Luca. Aceştia s-ar fi erijat în marii teoreticieni ai marxismului, datorită experienţei lor sovietice.
Ana Pauker şi-ar fi promovat cultul personalităţii, susţinând că ea era adevărata lideră a partidului, deoarece Gheorghiu-Dej fusese pus formal în fruntea PCR, pentru că era român. „Tovarăşa Ana" ar fi decis singură să deschidă porţile organizaţiei pentru legionari, în 1945, şi fără consimţământul Biroului Politic.
Ana Pauker ar fi dictat şi în problema colectivizării. Ceauşescu a acuzat-o la Reşiţa că a dat dispoziţii pentru a se intenta diverse procese publice chiaburilor şi ţăranilor mijlocaşi care nu achitau cotele. „Această măsură stângistă a dus la solidarizarea ţărănimii muncitoare cu anumiţi chiaburi, iar pe de altă parte ţărani mijlocaşi nevinovaţi au fost condamnaţi", a susţinut Ceauşescu. Uita să amintească însă că în perioada 1948-1949 lucrase ca subsecretar de stat la Ministerul Agriculturii, fiind subordonat Anei Pauker.
Avocatul lui Stalin
Peste câteva zile, Nicolae Ceauşescu s-a deplasat la Timişoara cu aceeaşi misiune. Aici a fost mai moderat. În faţa comuniştilor bănăţeni a declarat următoarele: „Criticarea lipsurilor lui Stalin nu înseamnă negarea activităţilor lui Stalin şi lupta pentru apărarea liniei leniniste, dar în ultima perioadă a vieţii sale a făcut ca treptat să dispară partidul. În ceea ce priveşte lucrările lui Stalin, acestea trebuie apreciate, faţă de tezele greşite trebuie luată atitudine, sarcina este ca lucrările lui Stalin să fie studiate în lumina condiţiilor concrete. Marxismul, ne învaţă leninismul, nu este o dogmă, ci o clauză. În acţiune noi ne-am apucat să copiem mecanic, în loc să aplicăm în mod creator învăţătura marxist-leninistă la condiţiile existente".
"Criticarea lipsurilor lui Stalin nu înseamnă negarea activităţilor lui Stalin.''
Nicolae Ceauşescu
Destalinizarea, varianta Dej
Delegaţia României la Congresul al XX-lea al PCUS s-a înapoiat în ţară imediat după citirea Raportului secret al lui Hruşciov, la 26 februarie 1956. Dej nu a dorit să comenteze nimic cu membrii delegaţiei, aşteptând să se întoarcă la Bucureşti pentru a pregăti strategia de apărare împreună cu apropiaţii săi.
La 1 martie a făcut o scurtă informare despre desfăşurarea Congresului în şedinţa Biroului Politic, fără să dezbată problema cultului personalităţii. În mod normal, după un eveniment de asemenea importanţă, s-ar fi organizat imediat o şedinţă Plenară a CC al PMR. De această dată, convocarea reuniunii a întârziat până la finalul lunii. Plenara s-a ţinut în perioada 23-25 martie 1956.
În Raportul său, Gheorghiu-Dej a admis că şi în România s-a practicat cultul personalităţii lui Stalin, iar operele sale s-au publicat în număr dublu decât cele ale lui Lenin. Recunoştea, de asemenea, practicarea cultului personalităţii unor lideri ai Partidului. Însă vinovaţi se făceau Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu, eliminaţi din Biroul Politic în 1952. Dej a amintit că, după eliminarea „grupului antipartinic" din conducere, chiar i-a sfătuit pe lucrătorii din domeniul presei, cu ocazia unei consfătuiri, să combată practica ridicării unor conducători deasupra partidului.
A reamintit şi Plenara din 19-20 august 1953 în acelaşi sens. Şi încă, la Congresul al II-lea al PMR, din decembrie 1955, a promovat principiul conducerii colective. Aşadar, susţinea Dej, toate măsurile aplicate de el după moartea lui Stalin respectau principiile enunţate de Congresul al XX-lea al PCUS: caracterul colectiv al conducerii, dezvoltarea democraţiei interne şi a disciplinei de partid.
Totuşi, nu toţi participanţii la Plenară i-au „înghiţit" argumentele. Doi dintre membrii Biroului Politic - Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi - s-au ridicat împotriva lui Gheorghiu-Dej. Plenara s-a transformat într-o adevărată dezbatere, iar dintre documentele acesteia nu s-a publicat în „Scînteia" decât Raportul lui Dej privind Congresul al XX-lea al PCUS, şi acela într-o formă prescurtată. Nimic din ce s-a discutat acolo nu a „răsuflat" în afară decât după mulţi ani.
Miron Constantinescu şi Iosif Chişinevschi nu au obţinut sprijin în Biroul Politic. Ar fi fost, de altfel, imposibil, cei doi fiind cunoscuţi ca acerbi „stalinişti". În lunile următoare, activiştii înalţi partidului au prezentat, ca şi Ceauşescu, varianta lui Dej.
La judecata tovarăşului Nicu
Cu toate că Raportul secret al lui Hruşciov la Congresul al XX-lea al PCUS nu a avut ecouri însemnate în România, au existat şi cazuri izolate în care se critica şi cultul personalităţii la liderii comunişti. După Plenara CC al PMR din 23-25 martie 1956, în care Dej a prezentat discuţiile de la Moscova, un anume Constantin Vasiliu din Constanţa a trimis o scrisoare pe adresa Comitetului Central.
Ceauşescu (medalion) l-a susţinut pe Gheorghiu-Dej (în dreapta sa) în 1956, când s-a pus problema destalinizării
El combătea cultul personalităţii lui Gheorghiu-Dej şi solicita reformarea Partidului Muncitoresc Român. Scrisoarea nu se regăseşte în arhiva Cancelariei CC al PCR, şi în consecinţă nu putem şti exact ce probleme a ridicat Vasiliu. Datorită iniţiativei sale, Constantin Vasiliu a fost convocat mai întâi la sediul organizaţiei de partid din Constanţa, însă nu a dat semne că renunţă la remarcile sale. Ulterior a fost chemat la sediul CC al PCR, unde a fost supus unei adevărate anchete în biroul lui Nicolae Ceauşescu. Discuţiile au avut loc în zilele de 24-25 mai şi 1 iunie 1956. Inchizitori i-au fost Nicolae Ceauşescu, Petre Lupu şi Ştefan Voicu.
Cultul personalităţii la Dej
Din discuţie reiese că acest Constantin Vasiliu trimitea adesea scrisori către CC al PMR, pe diverse probleme. Însă abia acum fusese convocat la Bucureşti, întrucât îndrăznise să-l critice pe însuşi liderul partidului. Nicolae Ceauşescu a avut un limbaj destul de dur la adresa lui Vasiliu, pe alocuri ameninţător. Pe Ceauşescu l-a interesat mai ales cu cine a mai discutat activistul constănţean problema cultului personalităţii la Gheorghiu-Dej şi dacă a mai trimis scrisori şi altundeva decât la Comitetul Central al PMR. În urma discuţiilor şi iscodirilor a aflat că Vasiliu scrisese inclusiv la Moscova, pe adresa Comitetului Central al PCUS.
Constantin Vasiliu nu a fost mulţumit de afirmaţiile lui Ceauşescu că în România cultul personalităţii l-au practicat doar liderii excluşi în 1952: Ana Pauker, Vasile Luca şi Teohari Georgescu. Nici argumentul că Partidul Muncitoresc Român era condus colectiv şi nu avea cum să se manifeste cultul personalităţii.
El a dat exemple concrete în ceea ce-l privea pe Gheorghiu-Dej: „Dacă judec după fapte, că s-au dat nume de străzi, raioane. Nu m-am gândit la raionul Stalin, m-am gândit la raionul Gheorghiu-Dej şi m-am gândit că dacă nu combate această situaţie înseamnă că s-a complăcut în această situaţie. La scandări am înţeles, dar la denumirea de străzi şi raioane am fost de părere că era preşedintele Consiliului de Miniştri, secretarul general al partidului putea să spună că nu primeşte, deşi colectivul găseşte că el merită, dacă el era pe poziţia combaterii cultului personalităţii".
În apărarea şefului
Pe tot parcursul discuţiei, Ceauşescu a insistat că nu avea cum să existe un cult al personalităţii la Dej, atât timp cât era unul dintre membrii Biroului Politic şi nu lider suprem. Vasiliu nu a acceptat acest argument, susţinând că numele lui Gheorghiu-Dej era strigat la manifestaţii, şi nu al lui Iosif Chişinevschi. „S-a strigat şi numele lui Chişinevschi", a replicat Ceauşescu. „Eu n-am auzit", a fost răspunsul lui Vasiliu. El şi-a susţinut teza cultului personalităţii lui Dej şi cu altă observaţie: „Când este vorba despre o treabă bună, făcută de Comitetul Central, se atribuie lui Gheorghiu-Dej, iar când este vorba de greşeli, ele se atribuie conducerii partidului".
După cinci ore de discuţii în prima zi, ancheta lui Constantin Vasiliu a continuat pe 25 mai. A doua zi, Nicolae Ceauşescu s-a prezentat la întâlnire cu dosarul de cadre al lui Vasiliu pe masă, scoţând un document din care reieşea că a fost prins furând, la vârsta de 13 ani. Ceauşescu a dorit să demonstreze astfel că o persoană care s-a arătat necinstită nu putea să-l critice tocmai pe şeful partidului comunist. Vasiliu s-a arătat de-a dreptul intrigat de acest argument: „Tovarăşe Ceauşescu, eu nu sunt un pungaş, nu pot să permit să mi se spună acest lucru, nu am fost şi nici nu sunt pungaş. La 13 ani când am furat nu aveam conştiinţă".
La capătul discuţiei, Nicolae Ceauşescu şi-a pus verdictul asupra activistului constănţean: „Conţinutul acestei scrisori este de la început până la sfârşit îndreptat împotriva conducerii Partidului în mod tendenţios. Acţiunea dumitale a fost să creezi o diversiune împotriva partidului. În legătură cu cultul personalităţii, porneşti de la faptul că s-a scandat numele tovarăşului Gheorghe Gheorghiu-Dej, nici atâta lucru n-ai fost sincer să arăţi. De aici se vede tendinţa de a mobiliza o serie de oameni împotriva conducerii partidului."
Partidul are întotdeauna dreptate
După această a doua discuţie, Constantin Vasiliu a fost trimis acasă, la Constanţa, pentru a reflecta asupra celor discutate în biroul lui Nicolae Ceauşescu. El le-a spus anchetatorilor săi că se simţea urmărit după ce trimisese scrisoarea la Comitetul Central, lucru respins de Ceauşescu. Cum putea partidul să-l hărţuiască pe un membru al său din cauza unei scrisori?, argumenta el. Nu cunoaştem dacă organele represive au făcut presiuni asupra lui Constantin Vasiliu. Cert este că la a treia întrevedere, din 1 iunie 1956, el îşi schimbase poziţia despre cultul personalităţii lui Gheorghiu-Dej. Şi-a făcut autocritica în faţa tovarăşilor de la Comitetul Central.
Se încarcă comentariile...
