Ceasul lui Bartolomeu Anania

Acest om tumultuos, imprevizibil, nonconformist, pare să fi fost în ultimii ani adevăratul Patriarh, căci Bartolomeu Anania a reprezentat singurul element de dinamism al BOR. El a "mişcat" ceva,

Acest om tumultuos, imprevizibil, nonconformist, pare să fi fost în ultimii ani adevăratul Patriarh, căci Bartolomeu Anania a reprezentat singurul element de dinamism al BOR. El a "mişcat" ceva, chiar ducând lucrurile în zona disputelor bisericeşti, dar le-a "mişcat".
Explicaţii pentru un astfel de fenomen sunt multe. Cu un trecut foarte controversat, B. Anania este un om de-o anvergură intelectuală pe care puţini o egalează în peisajul nostru cultural-spiritual. Are o vivacitate mediatică ce iese din tiparele ortodoxiei. Graţie inteligenţei şi spiritului său de luptător, marile evenimente ale BOR petrecute în ultimii ani au purtat, într-o anume măsură, şi amprenta sa.
Într-o discuţie privată, un oficial care a avut un aport decisiv la aducerea Papei Ioan Paul al II-lea în România glumea că trebuie să-i fim recunoscători actualului mitropolit de Cluj că nu s-a mai opus venirii Papei... În ceea ce priveşte clasa politică, Bartolomeu Anania a făcut mai totdeauna un joc în răspăr cu poziţiile celorlalţi ierarhi. Atunci când Patriarhul Teoctist, înconjurat de episcopi aflaţi de ani de zile pe statele de plată ale PSD, dădea comunicate de sprijinire a acestui partid, Anania a vorbit pe şleau despre corupţia pesedistă. Astăzi, Anania se poziţionează ferm împotriva alianţei aflată la guvernare în privinţa fundaţiei Gojdu. Atunci când nu i-au convenit alegerile pentru Mitropolia Ardealului, Anania a jucat sinucigaş pe o singură carte şi, iată, a câştigat - nu mai comentăm acum cu ce preţ, căci noi înşine l-am criticat îndelung. La cei 85 de ani ai săi, Bartolomeu Anania pare a fi singurul jucător de clasă într-un Sf. Sinod plin de oameni mai tineri, care nu ştiu a avea curajul răspunderii sau se feresc de responsabilităţile urgente sub pretexte mult prea lumeşti. Unii fiindcă vizează posturi mai înalte, temându-se că le-ar putea pierde, şi uitând că "nebunia întru Hristos" tocmai asta înseamnă: a trece peste consecinţele de ordin personal atunci când crezi cu adevărat. Alţii, ascunzându-se în spatele măştii ierarhului plin de "trăire" - bun pretext pentru a dormi în bogatele odăjdii şi privilegii. Poet şi scriitor, autorul unei traduceri a Bibliei, dar, din păcate, un om singur, IPS Anania va trebui să găsească înţelepciunea de a se înconjura de mai puţini ipocriţi şi profitori, fie ei şi ierarhi. Indiferent cât a greşit - iar tinereţea sa pare să-l fi încărcat mult la acest capitol -, devenit simbol prin singularitatea sa, a demonstrat că ortodoxia poate avea o dinamică, poate supravieţui şi prin faptă nu numai prin contemplaţie. Datorită lui şi temperamentului său vulcanic, ortodoxia nu a mai fost percepută drept "călduţă", ci spumoasă, bătăioasă, cu ceva mai mult umor, atrăgătoare.
Prin astfel de oameni, ceasul ortodoxiei pare a se mişca acum în pas cu vremurile. Depinde de noi toţi dacă ceasul creştinismului ortodox românesc va fi dat înainte sau înapoi.