Cazimir Ionescu, revoluţionar: „În CFSN vorbeam între noi cu «tovarăşi»“

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Lui Cazimir Ionescu,  Revoluţia i-a priit. Astăzi este un prosper om de afaceri
Lui Cazimir Ionescu, Revoluţia i-a priit. Astăzi este un prosper om de afaceri

Cazimir Ionescu explică această bizarerie: de ce se cunoşteau între ei cei care au preluat puterea în decembrie 1989. Deşi încearcă să pozeze în cetăţeanul simplu, indignat de absurditatea regimului ceauşist, care iese în stradă şi ajunge, printr-un concurs de împrejurări, tocmai în fruntea ţării, mărturiile sale contrazic de multe ori această postură.

Cazimir Ionescu a fost unul dintre personajele principale ale grupului condus de Ion Iliescu şi ajuns la putere în decembrie 1989. Descoperim un Cazimir care se interesează de mersul evenimentelor în alte oraşe din ţară, care primeşte informaţii şi le dă mai departe către prietenul Gelu Voican Voiculescu, ajuns şi el, ce coincidenţă!, în acelaşi grup care avea să preia conducerea.

Când s-a aşezat la masa unde se împărţea puterea, Cazimir a constatat că îl mai cunoştea şi pe Mircea Dinescu, care avea să îl propună pentru o funcţie în CFSN.  Cazimir Ionescu dezvăluie, de asemenea, ce alternativă a propus el la procesul ruşinos al Ceauşeştilor şi cum a fost pus la respect de Brucan atunci când s-a opus transformării FSN-ului în partid politic.

Domnule Ionescu, vă număraţi printre cei care în 1989 au participat mai puţin la mişcările de stradă, iar după fuga lui Ceauşescu au apărut acolo unde se împărţea puterea. De aici s-au ţesut multe speculaţii...

Eu asta am crezut că trebuie să fac: să ajung la radio sau la Televiziune. Şi asta am şi făcut. Am fost şi pe 21 decembrie la Universitate, dar n-am participat la Baricadă, doar m-am uitat ce se întâmplă pe acolo. La un moment dat l-am zărit pe trotuarul celălalt şi pe Gelu Voican. Îl ştiam de când ieşise din puşcărie, îl cunoscusem la un ceai. Am trimis un puşti la el să-i transmită că eu am informaţia că au pornit mişcări şi în alte oraşe din ţară.

De unde aveaţi informaţia asta?

Pe data de 19 decembrie 1989 am încercat să stau de vorbă cu nişte oameni cu funcţii înalte în Armată şi am aflat că nimeni nu va trage, că numai politrucii vor da dispoziţii împotriva revoluţionarilor. Atunci am primit un telefon de la Arad, un om îmi zicea disperat: „Aveţi grijă ce faceţi la Bucureşti, că noi ieşim în stradă pentru că aici la Timişoara un nenorocit, unul Guşă, a dat ordin şi s-a tras în fraţii noştri".

În ce calitate aţi mers să discutaţi cu cei de la Armată?

Ştiam că de la ei pot să aflu. M-am dus la fosta mea soacră, care a fost soţia generalului Nichita, general la Academia Militară, filosof, profesor. Eu încercam să aflu şi nu aveam de unde decât de la fosta mea soacră. Şi acolo la ea a sunat acest telefon.

Din ce ne povestiţi pare că aşteptaţi ceva în acele zile.

Eu n-am participat pentru a obţine vreo funcţie şi nici n-am participat la împărţirea puterii. În CC, când se făceau pregătiri pentru marea proclamaţie către ţară - era şi Brucan, şi Iliescu - eu am fost cel care am cerut să se filmeze totul. L-am băgat acolo pe omul cu camera, care era Adrian Sârbu. Am pus două condiţii: să se filmeze şi să nu intre acolo foşti membri ai Comitetului Central.

Şi dumneavoastră n-aţi fost tot acolo, cu ei?

Eu am stat afară şi am ţinut uşa cu Gelu Voican. De aia spun că într-un fel puterea s-a oferit. Noi le-am făcut loc, că n-am ştiut ce să facem cu ea. Ce să facă un poet, un cercetător şi cine mai era? Când Iliescu i-a propus Anei Blandiana, într-o şedinţă, să preia o funcţie, ea a zis că nu ştie să facă decât poezii, nu se simte în stare. Apoi l-a propus pe Dinescu şi el a zis la fel. Dar Dinescu m-a propus pe mine.

Îl cunoşteaţi pe Mircea Dinescu?

Da, noi ne ştiam de la cenaclu. Am cochetat cu poezia şi mă duceam pe la cenacluri la Uniunea Scriitorilor.

Nu e un pic ciudat că toţi de acolo vă cunoşteaţi?

Nu ne cunoşteam ca prieteni, dragii mei. Îl văzusem de câteva ori în viaţă la cenacluri, pe unde l-am mai şi pişcat.

Teoretic, oamenii adunaţi acolo veniseră din rândul maselor ieşite în stradă, din toate colţurile. Şi când s-au aşezat la o masă au constatat că se cunosc între ei. Nu e puţin ciudat?

Aşa a şi fost. Nu puteai să-l propui pe unul pe care nu-l cunoşteai. Mircea m-a propus, a zis că am făcut puţină filosofie, că ştiu şi ceva inginerie.

Toate lucrurile astea au alimentat speculaţiile că toţi cei de acolo eraţi organizaţi mai demult într-un complot pentru preluarea puterii.

Probabil, probabil. Eu am căzut ca musca în lapte. Şi Caramitru a zis că mă ştie şi el, că mă luase cu TAB-ul de la CC. Şi aşa m-am trezit băgat în CFSN pe 26 decembrie.

Cu Gelu Voican Voiculescu cât de bine vă cunoşteaţi?

Aveam un atelier la fondul plastic unde mai făceam şi noi câte o agapă. Şi la un moment dat un tip l-a adus pe Gelu Voican la un ceai. Cineva mi-a spus să am grijă că abia a ieşti din puşcărie, că a vrut să-l împuşte pe Ceauşescu. La vremea respectivă era periculos să te împrieteneşti cu un asemenea om. Nu am căutat să mă apropii de el,  ne mai întâlneam într-o librărie, „Salut", „Salut" şi cam atât.

Dar atunci, pe 21, i-aţi transmis mesajul cu mişcările din alte oraşe ale ţării.

M-am bucurat că l-am văzut şi l-am trimis pe un puşti: „Spune-i domnului cu barbă că nu mai suntem singuri, s-a pornit şi la Braşov, şi la Brăila", primisem eu nişte informaţii.

În colegiul CNSAS v-aţi opus verdictului că Gelu a făcut poliţie politică.

Da, şi sunt gata oricând să apar public pentru că ceva nu e în regulă. Legea spune clar că orice declaraţie dată în timpul anchetei nu este probă de poliţie politică. Gelu Voican a fost bătut, şantajat, microfonat, dar n-a semnat angajament niciodată. N-a avut nume conspirativ. Îl chemau la anchetă şi el scria şi semna cu numele lui. Securitatea punea un nume pe dosar pe care ei îl doreau conspirativ. Nu avea cum să facă poliţie politică, nu l-ar fi luat ei, a fost suspectat mereu că are educaţie reacţionară.

Declaraţiile date despre Gregorian Bivolaru cum le caracterizaţi?

El l-a cunoscut pe Bivolaru, după care a încercat să-l ajute. Toate declaraţiile sunt date ca să-l scoată, nu să-l bage.

Adică a dat de bine.

Sigur că da. El a ascuns acasă la el un om urmărit de Securitate. El o avea pe asta cu făcutul bine. Mai anticomunist decât el n-a fost nimeni.

El cum a ajuns în sfera puterii la Revoluţie, tot aşa, venit de pe stradă?

Dacă te-am cunoscut cât de cât şi am nişte repere, ştiu că ai fost arestat ca duşman al regimului comunist, te simt ca un frate. Cam aşa s-au ales oamenii între ei atunci. Pe Gelu îl ştia toată lumea, a fost un caz celebru. Ştiau toţi că un nebun, Gelu, a zis că face rost de un pistol şi-l împuşcă pe Ceauşescu. Eu, de exemplu, l-am chemat la CC pe un fost coleg, Bogdan Teodoriu, un mare profesionist în economie, pe care americanii îl tot invitau la ei. Am insistat să vină şi aşa au apărut, introduse de el, primele elemente de raportare la economia de piaţă, la capitalism.

"Îl ştiam pe Mircea Dinescu de la cenaclu. Am cochetat cu poezia şi mă duceam pe la cenacluri la Uniunea Scriitorilor."

„Tinere, nu ai datele necesare"

Aţi fost de faţă când s-a hotărât soarta cuplului Ceauşescu?

Da, eram. Şi eu am zis: „Dom'le, nu mă pricep, dar ce proces să-i faceţi? E Revoluţie, lăsaţi-l să fugă 50 de metri şi împuşcaţi-l! E Revoluţie, a fugit de sub escortă". Mai ales Iliescu spunea că trebuie judecat.  Aşa scăpam şi de procesul ăla care ne-a făcut de râs.

Aţi fost în cercul celor care au luat puterea. Aţi participat la deciziile importante. 

Eu nu eram în cercul puterii, eu nu ştiam nimic. Hotărârile se luau la FSN, iar eu acolo nu participam. Eu am ţinut să ajungem cât mai repete la pluripartitism şi când au început să discute în CFSN despre crearea unui partid numit FSN, eu m-am opus. E o scenă celebră în care eu îi spun lui Iliescu: „Nu aşa ne-a fost vorba. Am zis că scoatem o lege şi se înscrie fiecare în ce partid vrea".

Şi care a fost reacţia lui?

Atunci a venit Brucan şi m-a luat tare: „Tinere, nu te mai repezi aşa, că nu ai datele necesare să înţelegi. Dacă o să lucraţi la Constituţia României şi n-o să fie un partid care să aibă majoritatea măcar 55%, atunci, România nu va avea constituţie 20 de ani de acum încolo. O ţară fără Constituţie e la dispoziţia oricui".

Asta v-a spus Brucan.

Da, şi eu atunci am zis că poate are dreptate, dar că e totuşi anormal ca FSN să mobilizeze toţi liderii Revoluţiei.

Despre 13-15 iunie 1990 ce părere aveţi?

Să vă spun cum a început Piaţa Universităţii. Asociaţia „21 Decembrie" strângea semnături acolo pentru că Petre Roman nu voia să le dea un sediu. Când au văzut că strâng zeci de mii de semnături, un băiat deştept a avut ideea asta: dacă tragem o sfoară şi oprim măcar un sfert din oameni, vom umple piaţa. Eu am trecut dimineaţa şi nu era nimic, iar la ora 12.00 era blocaj total. M-am dus în biroul la Iliescu, unde era şi Roman, şi i-am spus: „Domnule preşedinte - devenisem domni, deşi vreo câteva luni am fost tovarăşi în CFSN-ul ăla, cred că şi în luna februarie vorbeam cu «tovarăşi» în CFSN. Domnule preşedinte, în Piaţă sunt 6-7.000 de oameni adunaţi cu o aţă întinsă. Daţi-le sediul astăzi, pentru că, dacă nu vor strânge sfoara aia în 24 de ore, ea va intra în asfalt şi-n istorie. O să vreţi să le daţi Pelişorul şi n-o s-o mai puteţi scoate".

Finalul a fost sângeros.

În 13 iunie a fost o acţiune a serviciilor secrete. Tinerii de la Universitate, timp de două luni, au strigat: „Jos preşedintele!", „Jos Guvernul!". Şi în momentul culminant unde s-au dus? S-au dus la Ministerul de Interne după strigătul cuiva, un manipulator dibaci. Acolo era o treabă de făcut. Atunci au ars la Interne, nu doar foarte multe dosare, dar şi toată activitatea operativ-informativă pe care Securitatea o realizase în zilele Revoluţiei. Acolo era adevărul despre Revoluţie.

„Pe nebunul ăla de Mihai Lupoi l-am declarat hitlerist"

E o imagine cu dumneavoastră la balconul CC când spuneţi „Militaru conduce tot".

Nu-mi mai amintesc exact cum a fost. Ei au vrut să scape de mine de la MApN şi m-au trimis la CC pentru că a apărut ideea că nişte tineri fac o contrarevoluţie împotriva puterii nou-apărute, cred că era 26-27 decembrie. Mi-au dat un Aro cu câţiva militari şi un ofiţer, nu mai ştiu cum îl chema.

Mihai Lupoi?

Da, domnule! Mihai Lupoi, un nebun şi jumătate. M-am dus acolo şi nebunul ăla de Lupoi a început să strige la ei: „Bă, pun armele pe voi!". Au început să arunce cu pietre, să huiduie. Era dus cu capul Lupoi ăsta. Eu m-am repezit şi i-am zis să plece imediat de acolo şi să le spună celor de la MApN că eu l-am declarat hitlerist. Pentru că probleme din astea nu se rezolvă cu armele.

Mihai Lupoi şi Cazimir Ionescu, în balconul Comitetului Central   Foto: captură tv



Ştiaţi că Militaru fusese cercetat pentru legături cu ruşii?

Acum, că înţeleg cum funcţionează lumea serviciilor şi lumea este plină de agenţi acoperiţi, ştiu foarte bine că aşa ceva nu se poate afla. Când ajungi să treci pe acolo ştii doar tu şi serviciul respectiv.

S-a spus că în acele zile s-a telefonat intens la Moscova.

Nu e adevărat. Fals, fals, fals. Nimeni nu s-a gândit la nicio Moscovă. Când am ajuns la MApN, eu i-am zis generalului Militaru: „Dom'le, nenorociţii ăştia care trag nu sunt mai mult de 20-30 în tot Bucureştiul. Ăştia se urcă într-un pod, trag un foc şi Armata incendiază Biblioteca Universităţii. Mai trage unul în altă parte şi tot aşa. Nu-i mai vânaţi cu copiii ăştia neinstruiţi! Nu aveţi nişte trupe de comando? Dacă nu-i avem, aduceţi-i de la cine-i are, din Rusia sau din altă parte. Şi toţi au sărit, şi Roman, şi Brucan, că nu se poate Rusia. Toată lumea avea această teamă că orice apel către Rusia se poate transforma în altceva.

Cine credeţi că erau aceşti 20-30, teroriştii?

Dan Iosif şi cu băieţii lui s-au dus după locul de unde se trăgeau şi au reuşit să captureze doi tipi despre care eu voi crede mereu că nu puteau fi decât terorişti. Aruncaseră totul de pe ei, aveau doar un combinezon negru şi şosete negre. Au bătut la ei de mi s-a făcut milă şi parcă erau în transă, atât ziceau: „Am jurat să luptăm până la moarte".

Cine i-a luat pe oamenii ăştia?

Aici a fost greşeala. Eram nişte nepricepuţi, nici n-am avut cu ce să-i legăm. Au venit de la Armată şi i-au ridicat. Fără o fişă individuală, fără nimic. I-a dus unde i-a dus şi când a venit procurorul să-i întrebe omul a zis că e strungar şi a fost arestat când ieşea din Cişmigiu. Şi i-au dat drumul acasă. Unii chiar erau strungari şi arestaţi de pomană, dar printre ei erau ăştia de care vă spun eu.

Mihai Lupoi şi Cazimir Ionescu, în balconul Comitetului Central   Foto: captură tv
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite