Cavalerii Templieri din Bulgaria îşi caută rădăcinile

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ordinul Cavalerilor Templieri din Bulgaria a lansat un proiect pentru cercetarea prezenţei acestei organizaţii pe meleagurile vecine. Faimosul arheolog bulgar profesor Nikolai Ovcearov va

Ordinul Cavalerilor Templieri din Bulgaria a lansat un proiect pentru cercetarea prezenţei acestei organizaţii pe meleagurile vecine. Faimosul arheolog bulgar profesor Nikolai Ovcearov va conduce operaţiunea intitulată "În urma paşilor Cavalerilor Templieri în Bulgaria". Proiectul a fost lansat cu sprijinul Prioratului Bulgar şi scopul este de a aduna cât mai multe date istorice posibile despre prezenţa cavalerilor în ţinuturile bulgare. Ovcearov şi echipa sa vor face cercetări în zona oraşului dunărean Ruse, începând din 20 aprilie şi până la 22 aprilie a.c. În zonele din jurul oraşului, arheologii au descoperit cruci de piatră similare cu cele ale templierilor. Specialiştii susţin că aceasta ar fi o nouă mărturie a faptului că teritoriile de la sud de Dunăre s-au bucurat de o mare importanţă în vechime. Cavalerii Templieri sunt reprezentanţii unui ordin cu o istorie de aproape 900 de ani. Existenţa sa a fost strâns legată de cruciade. A fost un un ordin misterios al unor călugări-militari care au jurat cândva să rămână săraci, dar au ajuns mai bogaţi ca regii. În plină glorie, au suferit torturi şi persecuţii şi au rămas fără imensele averi. Ordinul a apărut şi în România, în iunie 2003. În Bulgaria există opt comanderii cu mai mult de 130 de membri.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite