Catastrofa de la Cernobîl, în memoria contemporanilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

produse, la 26 aprilie 1986, la reactorul 4 al Centralei atomice de la Cernobîl.Clopotele bisericilor din Ucraina au bătut întru pomenirea celor dispăruţi Exact la ora 1 şi 23 minute noaptea,

produse, la 26 aprilie 1986, la reactorul 4 al Centralei atomice de la Cernobîl.

Clopotele bisericilor din Ucraina au bătut întru pomenirea celor dispăruţi
Exact la ora 1 şi 23 minute noaptea, ora la care s-a produs explozia, în toate bisericile din Ucraina au bătut de 20 de ori clopotele, însoţite de sunetele sirenelor, şi au avut loc slujbe de pomenire. În faţa Catedralei ortodoxe din Kiev s-au adunat mii de oameni purtând în mâini lumânări şi câte o garoafă roşie. Conducerea ţării a participat la serviciul religios şi depunerea coroanelor de flori la complexul memorial "Eroii Cernobîlului", precum şi la monumentul "Ostaşilor Cernobîlului" din Kiev. Preşedintele Iuşcenko a vizitat, împreună cu membrii guvernului, Centrala de la Cernobîl, iar seara, la Opera naţională a avut loc concertul-recviem "Clopotele Cernobîlului". În aceste zile, autorităţile au acordat o atenţie specială locuitorilor fostului orăşel Pripiati, evacuaţi în prima zi după catastrofă, precum şi celor câteva sute de persoane, care continuă să locuiască în zona contaminată din apropierea centralei, sfidând toate interdicţiile.

Puterea şi opoziţia din Bielorusia, împreună
În multe localităţi din Bielorusia, ţara asupra căreia a căzut 70 la sută din întreaga cantitate de substanţe radioactive şi cu aproape un sfert din teritoriu contaminat, au fost organizate ceremonii de doliu. Preşedintele Lukaşenko şi-a continuat vizitele în raioanele poluate radioactiv din regiunea Gomel, iar opoziţia şi-a chemat simpatizanţii să participe la acţiunea tradiţională din Minsk, "Calea Cernobîlului".

Ruşii cinstesc memoria victimelor
În numeroase localităţi din Rusia, unde a fost contaminată o suprafaţă de aproape 60 de mii de kilometri pătraţi, au avut loc acţiuni de comemorare a victimelor Cernobîlului. Membrii Consiliului Federaţiei al Parlamentului rus au păstrat un moment de reculegere, iar preşedintele Putin a înmânat, la Kremlin, distincţii celor care au participat la lichidarea urmărilor catastrofei, evidenţiind spiritul de abnegaţie şi curajul acestora. Tot ieri, din Piaţa Roşie s-a dat startul maratonului internaţional în scopuri de binefacere "Cernobîl-2000+", care va dura şase luni şi va trece prin 26 de ţări.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite