Căţărare nocturnă pe Vălul Miresei

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Comuna clujeană Răchiţele are singurul perete de gheaţă natural, unde se organizează competiţii naţionale de escaladă. Potecile îngheţate de pe masivul Vlădeasa au fost luminate la sfârşitul săptămânii pentru  alpinişti şi amatori de senzaţii tari.

Drumul îngust până la cascada Vălul Miresei urcă în serpentine pe firul apei, din localitatea Răchiţele, aflată la 80 de kilometri de Cluj. Un platou ivit după şase kilometri de drum forestier oferă o superbă privelişte a Apusenilor. Legenda spune că o mireasă s-a aruncat în cascadă chiar în noaptea nunţii, obligată să ia de soţ un bărbat pe care nu îl iubea. 

Înarmaţi cu gheare, căşti şi pioleţi, sfidând gravitaţia, în miez de noapte, fete şi băieţi dansau parcă, suspendaţi de corzi, la câteva zeci de metri deasupra pârâului. Din considerente tehnice, care au sporit gradul de spectaculozitate, organizatorii competiţiei de escaladă au introdus o instalaţie de nocturnă, iar întrecerea a continuat sâmbătă şi după lăsarea întunericului.

Proiectoarele au înlocuit lumina naturală, dar o parte din participanţi au fost afectaţi. Câştigătorul de anul trecut, medicul clujean Romeo Chira, a fost învins de târgovişteanul George Stăncescu. Cei doi au alergat pur şi simplu pe zidul de gheaţă. O simplă ratare de priză şi Romeo a alunecat, pierzând două secunde preţioase.

Antrenament pentru Himalaya

Onoarea campionului de anul trecut a fost salvată de coechipiera sa, Cristina Pogăcean. Cu o singură excepţie, când a ieşit pe locul secund, Cristina a câştigat toate ediţiile escaladei la fete, de la înfiinţarea competiţiei, în urmă cu şase ani. De altfel, tot cu o singură excepţie, cei şapte participanţi la expediţia din vârful Khan Tegri, din iulie 2008, au fost prezenţi la Răchiţele.

Nu întâmplător, a spus Florin Mihuţ, şeful Salvamontului din Mărgău, iniţiatorul evenimentului. „Ne pregătim să urcăm pe Himalaya, pe vârful Cho Oyu, la 8201”, ne-a spus Mihuţ. Expediţia va fi cel mai probabil în toamna acestui an.

Cristina Pogăcean ne-a explicat cum a ajuns la această performanţă. Originară din   Târgu-Mureş, lucrează de un an ca inginer constructor la Cluj. Face sport din copilărie, iar escaladă de la înfiinţarea Cupei Răchiţele. Pentru a fi în formă, se antrenează aproape zilnic pe un perete artificial, înalt de 2,5 metri. „Sunt doar trei pereţi artificiali în tot Clujul”. La sfârşit de săptămână, când timpul îi permite, fuge la Cheile Turzii, într-o peşteră care îi permite şi iarna antrenamentul. Competiţia a fost patronată de Federaţia Naţională de Alpinism şi Escaladă.

Sute de amatori

Câteva sute de tineri  din ţară practică escalada. Slovenia are aproape jumătate de milion de practicanţi de sporturi de munte, la o populaţie de numai două milioane de locuitori.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite