Castelul Corvineştilor, blazonul Hunedoarei

În Castelul Corvineştilor nu se mai aud zăngănitul armelor şi pintenii cavalerilor. Nici râsetele mercenarilor stând la masă şi îndestulându-se cu vin şi carne friptă, cântecele

În Castelul Corvineştilor nu se mai aud zăngănitul armelor şi pintenii cavalerilor. Nici râsetele mercenarilor stând la masă şi îndestulându-se cu vin şi carne friptă, cântecele menestrelilor sau foşnetul rochiilor în Camera domniţelor. Tumultuoasa viaţă de curte, care l-a animat peste 400 de ani, tăcută e acum, îngropată în praful anilor.
De la câteva suliţe închise într-o vitrină de sticlă şi o armură, turiştii trebuie să facă efortul de imaginaţie pentru a respira atmosfera medievală. În unele încăperi, mobilate doar de pătrate de lumină cernută printre creneluri, parcă aştepţi să auzi foşnetul zborului de corb, blazonul Corvinilor. În altele, foşneşte marketingul modern, nu al castelului, ci al unor mici buticari.
După ce a rezistat atâtor veacuri şi atâtor vicisitudini, preluând în arhitectura proprie moda multor vremi, Castelul Hunedoarei ar putea deveni un loc viu, animat, în care arta, istoria şi turismul se pot împleti cu succes. Istoria şi-a făcut partea, aducându-ni-l până în vremile noastre. Mai trebuie un mic efort de voinţă. Al autorităţilor.

Castelul Corvineştilor, istoria
Castelul din Hunedoara a fost construit pe o fortificaţie, amintită în documentele secolului XIV, posesiune a familiei de Anjou. Castrul regal avea o formă elipsoidală şi un turn de refugiu. Fortificaţia intră în proprietatea familiei Corvin în 18 octombrie 1409, în vremea cneazului Voicu, printr-o donaţie făcută de Sigismund de Luxemburg pentru merite militare deosebite. Hunedorenii deveneau astfel, alături de familia Cândea, primele familii româneşti care aveau proprietăţi cu drept nobiliar.
Iancu de Hunedoara, fiul lui Voicu, extinde construcţia cetăţii, rezultând o incintă prevăzută cu şapte turnuri de apărare. Din vremea lui Iancu datează capela, palatul propriu-zis (Sala Dietei şi Sala Cavalerilor) şi turnul scării spirală. În timpul lui Matei Corvin, unul dintre cei mai străluciţi regi ai Ungariei medievale, se finalizează construcţia capelei şi este construită logia din aripa de nord (Loggia Matei). Corvineştii stăpânesc castelul şi domeniul Hunedoara până în 1508, după care se succed 22 de proprietari, până în secolul XVIII, când intră în proprietatea Imperiului Habsburgic. Pentru mai bine de o sută de ani, până în 1854, castelul este sediul administraţiei minelor şi depozit al produselor de fier. Castelul Corvineştilor a suferit cinci incendii, cel mai devastator în 1854, când a fost distrusă întreaga structură de lemn. Primele lucrări de restaurare se fac în 1868-1874, iar acoperişul de şindrilă este înlocuit cu cel de ţiglă. Din 1974 este muzeu, după o serie de lucrări de restaurare. În 1997, lucrările de restaurare au fost reluate, însă înaintează în ritm de melc.

Povestea corbului
Blazonul Corvineştilor înfăţişează un corb care ţine în cioc un inel de aur. Legenda spune că Iancu de Hunedoara era, de fapt, fiul nelegitim al lui Sigismund de Luxemburg, rege al Ungariei, cu Elisabeta, o frumoasă femeie din Haţeg. Regele i-l dă de soţ pe Voicu, şi un inel de aur, ca dar pentru viitorul prunc, pentru a fi recunoscut mai târziu la curtea regală de tatăl său adevărat. Legenda spune că, într-o zi, când familia oprise pentru a lua masa, inelul este uitat pe un ştergar şi furat de un corb. Iancu de Hunedoara, copil, pune mâna pe arc, săgetează corbul şi îşi recuperează inelul. Peste ani, când Iancu ajunge la curtea regală, povesteşte această întâmplare, iar regele stabileşte blazonul Hunedorenilor: corbul cu inel de aur în cioc.
• Numele Corvin provine din latinescul "Corvus" = corb. În Evul Mediu, corbul simboliza înţelepciunea şi longevitatea.

Un panou aşezat la marginea drumului a dublat numărul de turişti
Muzeul Corvineştilor este vizitat anual de 70.000 de turişti. În 2005 au fost 67.000 de vizitatori, anul ăsta se pare că vor fi şi mai mulţi. Acum, în perioada de vară, circa 500 de turişti trec pragul Corvineştilor. "Castelul merită însă cel puţin 500.000 de turişti anual", apreciază directorul muzeului, Nicolae Cerişer. De acum doi-trei ani, numărul vizitatorilor a crescut, brusc, de la 20.000 de vizitatori la 50.000-60.000. Potrivit lui Cerişer, la originea acestui boom a stat amplasarea unui panou publicitar pe drumul Deva-Sibiu, acum doi ani. "Acest panou a dublat imediat numărul de turişti", explică directorul muzeului, care recunoaşte că sub aspectul mediatizării se poate face mai mult. Probabil că o săgeată dreapta sau stânga - după cum pleci sau te duci la Deva -, cu indicarea celor 20 de km - cât ai de mers până la cel mai important obiectiv turistic al Hunedoarei -, s-ar resimţi suplimentar în încasările de la castel.

Istoria fântânii
Fântâna din interiorul castelului a fost săpată, spune legenda, de trei turci ajunşi prizonieri. Zice-se că Iancu de Hunedoara le-ar fi promis libertatea în schimbul apei. După 15 ani de muncă, prizonierii dau de apă, la 28 de metri adâncime, dar nu sunt eliberaţi. Iancu de Hunedoara murise între timp, dar soţia sa, Elisabeta, le oferă moartea în loc de libertate. Obţin totuşi permisiunea să lase o inscripţie în zid. Ei scriu, în arabă: "Cel ce-a scris-o e Hasan, prizonier la ghiauri în cetatea de lângă biserică", dar legenda spune că scrierea trebuie citită astfel: "Apă ai, inimă, nu".

"Regii blestemaţi", filmat la Castelul Corvineştilor
Anul trecut, trei producţii cinematografice au fost filmate în castel, una dintre ele, cea mai importantă, o ecranizare a cărţii "Regii blestemaţi". La Hunedoara au fost filmate "François Villon", "Vlad ţepeş", "Mihai Viteazul", "Alexandru Lăpuşneanu", şi urmează a fi realizate "Biografia lui Martin Luther", "Henric al VIII-lea", "Săgeata neagră". Producţiile cinematografice sunt o şansă de venituri suplimentare celor aduse de turişti. Castelul e o întreprindere profitabilă. Anul trecut, muzeul a avut venituri de trei miliarde lei, şi cheltuieli de numai 1,6 miliarde. Un calcul estimat al finalizării lucrărilor de restaurare se ridică la 4,5 milioane euro. În planul de anul acesta, Ministerul Culturii a prevăzut pentru restaurări un buget de 300 milioane de lei vechi. De altfel, săptămâna trecută, câţiva zugravi dădeau cu var proaspăt în Camera domniţelor.

Castelul Cândeştilor, ajuns hotel şi restaurant de o stea
La numai câţiva km de Haţeg se află localitatea Sântămărie Orlea, unde se află Castelul Cândeştilor, sau al familiei Kendeffy, după cum au fost înnobilaţi. Castelul Cândeştilor este menţionat documentar de la 1363, iar actuala construcţie, în stil baroc, datează din 1782. Castelul este acum hotel, are şi un restaurant, şi a fost retrocedat. A fost hotel şi în perioada comunistă, ceea ce l-a salvat de distrugeri majore, spre deosebire de alte castele din zonă care au avut un destin mult mai trist. Dacă mai doriţi să revedeţi vesela restaurantelor din perioada comunistă, aici încă supravieţuieşte. Până la fala pe care o merită, chiar sub forma de hotel şi restaurant, Castelul Cândeştilor mai are de parcurs un drum lung de investiţii, bani, şi timp.

Biserica Sântămărie Orlea
Vizavi de castel se află Biserica Reformată Sântămărie Orlea, care se adaugă salbei de biserici vechi din zonă. Iniţial a fost biserică ortodoxă, ridicată de familia Cândea la sfârşitul secolului XIII. Pictura interioară datează de la 1400.

Bilete:
Biletul de intrare costă 80 RON pentru adulţi şi 40 RON pentru copii
Taxă foto: 5 RON, taxă video: 10 RON
Program:
În perioada 1 mai - 1 septembrie
Luni: 9 - 15, Marţi - duminică: 9 - 18
În perioada 1 septembrie - 30 aprilie
Luni: 9 - 15, Marţi - duminică: 9 - 17

Cetatea de Colţ, prezentă în opera lui Jules Verne
La 20 de km de Haţeg, spre sud-vest, se află localitatea Râu de Mori, denumită astfel de la morile care se aflau de-a lungul râului. Aici, pe un pinten de munte, într-un peisaj impresionant, se găseşte Cetatea de Colţ, care a intrat în literatură datorită lui Jules Verne. Scriitorul francez plasează aici acţiunea cunoscutului său roman "Castelul din Carpaţi". Cetatea a fost construită de familia Cândea în jurul anului 1300, şi domină intrarea pe valea Râuşor. A fost, la vremea ei, cea mai puternică cetate cnezială din Transilvania. Pentru a ajunge sus, la cetate, pregătiţi-vă să urcaţi o jumătate de oră, cu pasul. Se pare că Cetatea de Colţ a fost construită pe ruinele unei cetăţi dacice. Lângă Cetatea Colţ se află Biserica Colţ, construită în anul 1310. Ca o particularitate, deasupra altarului se află două camere de locuit, pentru monahii de altădată. După 1780, şi cetatea, şi biserica au fost părăsite. Mânăstirea a revenit la viaţă după 1994.

Legenda Ilenei Cândea, stăpâna "Castelului din Carpaţi"
Povestea spună că, demult, cetatea era stăpânită de Ileana Cândea, frumoasă ca o zână. Iubitul ei a fost prins de turci şi dus în robie. De atunci, ea privea în zare de la fereastra foişorului, aşteptându-l să vină. Într-o noapte, iubitul i s-a arătat în vis, spunându-i să adune atâta aur cât să ajungă până unde este prizonier. Ileana s-a hotărât să toarcă continuu, pentru a aduna aurul necesar. Când torcea, firul a alunecat pe marginea foişorului cetăţii şi, după ce cocoşii vesteau miezul nopţii, firele de lână se transformau în aur. Firele de aur au înaintat către prizonier şi, când au atins lanţurile de fier, acestea l-au eliberat.