Căsătoriile au scăzut cu 30 la sută

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Firmele organizatoare de nunţi şi-au diversificat serviciile: oferă porumbei, covor roşu, stâlpi sau arcade cu flori şi aduc mirii cu limuzina

La nivel naţional, faţă de anul 1990, numărul căsătoriilor a scăzut cu 30 la sută, arată ultimele date ale Institutului Naţional de Statistică. Nici anul acesta nu se arată prea bogat în căsătorii, de vreme ce, faţă de primele luni ale lui 2005, numărul căsătoriilor încheiate în România a scăzut considerabil, în mai toate zonele ţării.
În judeţul Braşov, în primul trimestru al lui 2006 s-au înregistrat doar 508 căsătorii, cu 56 mai puţine decât în aceeaşi perioadă a anului precedent. În Iaşi, numărul căsătoriilor a scăzut anul acesta la jumătate: în primele trei luni ale anului trecut, au trecut pe la Starea Civilă aproape 300 de ieşeni, în vreme ce în 2006 n-au venit decât vreo 160. În Mehedinţi, în intervalul ianuarie-februarie 2006 s-au încheiat numai 207 căsătorii, faţă de cele 231 încheiate anul trecut, în aceeaşi perioadă. Nici tinerii din Târgu Mureş nu se arată interesaţi de uniunea pe hârtie: în primele patru luni ale acestui an au spus "da" 154 de cupluri, faţă de cele 181 din perioada corespunzătoare a anului trecut. În judeţul Vâlcea, concubinajul e alternativa preferată uniunii oficiale: anul trecut 176 de căsătorii, anul acesta 159. Doar sud-estul României pare să pună preţ pe "incursiunea la Starea Civilă": în perioada ianuarie-aprilie 2006, în Brăila s-au înregistrat 229 căsătorii, cu 16 mai mult decât în 2005, iar în Constanţa, imnul nupţial a răsunat de 364 de ori de la începutul anului, spre deosebire de cele 320 de căsătorii care marcau începutul lui 2005. şi timişorenii au vrut la Starea Civilă, aşa că s-au prezentat în număr mare: 595 de cupluri, anul acesta, faţă de 536, în 2005.

O nuntă ca-n poveşti, 4.000 de euro
Pregătirea pentru o nuntă a ajuns să nu mai fie o problemă. Porumbei, covor roşu, stâlpi şi arcade cu flori, aducerea mirilor cu limuzina sunt doar câteva dintre serviciile pe care le oferă firmele specializate în organizarea nunţilor. Cu aproximativ 4.000 de euro, o nuntă poate să iasă ca în poveşti.
Petrecerile dinainte şi după nuntă pot fi şi ele pregătite de specialişti. "Putem să organizăm şi petreceri pentru burlaci sau burlăciţe", spune Adela Popescu, event manager al unei firme de profil. Mirii, care nu ştiu să valseze, pot lua lecţii la preţul de 300 RON, 4-5 şedinţe. Mirii nu trebuie acum să mai "alerge" după costume. Agenţiile au relaţii la diverse case de modă din ţară şi din afară, care pot asigura hainele mirilor, iar în unele cazuri şi ale naşilor. Se pot face nu numai rezervări la restaurant, ci şi la biserică, iar aici firmele pot aduce şi domnişoare de onoare, covor roşu şi porumbei pe care prospeţii căsătoriţi să-i elibereze din colivie. Drumul până la restaurant poate fi parcurs cu maşini de epocă, caleşti sau cu limuzina. şi la restaurant, organizatorii au grijă să creeze un decor special: de la arcade cu flori, scaune îmbrăcate până la personalizarea paharelor mirilor şi o aducere a tortului printr-un culoar de artificii. Cei care preferă DJ la nuntă trebuie să scoată din buzunar în jur de 600 RON, în timp ce pentru o formaţie se plăteşte între 600 şi 2.800 de euro. şi furatul miresei poate fi bine pus la punct. Agenţiile asigură şi consiliere până la finalul nunţii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite