Casatoria lui Charles cu Camilla - sfarsitul unei saga tumultuoase

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Camilla se marita, va fi nunta la castelul Windsor. Dar cine e alesul nu va fi un mister, ea cunoscandu-se si iubindu-se cu printul Charles inca din 1970, cand, dupa o partida de polo, l-a interpelat

Camilla se marita, va fi nunta la castelul Windsor. Dar cine e alesul nu va fi un mister, ea cunoscandu-se si iubindu-se cu printul Charles inca din 1970, cand, dupa o partida de polo, l-a interpelat (ca sa folosim un cuvant mai elegant) astfel: "Printe, stra-stra-bunica mea a fost metresa stra-stra-bunicului dumneavoastra! Ce ziceti de asta?" Nu se stie ce a raspuns celibatarul print, dar se cunoaste ca ei au inceput o legatura, care a fost intrerupta doar cand Charles a fost incorporat in armata, nu si dupa ce Camilla s-a maritat (in 1973) cu ofiterul de cavalerie Andrew Parker Bowles, iar el s-a casatorit (in 1981) cu Lady Diana. Camilla nu se numeste Parker Bowles, ci Shand. Stra-stra-bunica de care vorbea ea printului a fost Alice Keppel, iar regele amant era Eduard al VII-lea, fiul reginei Victoria. De la Alice a ramas celebra vorba ca "o metresa regala trebuie sa faca mai intai o reverenta inainte de a sari in pat"! Una dintre fiicele Alicei a cunoscut gloria literara sub numele de Violet Trefusis, iar alta, Sonia, s-a maritat cu Roland Cubitt, fiu de baron, cu care a avut trei copii: Henry, Jeremy si Rosalind. Ambele surori au fost protagonistele unor scandaluri, iar despre Sonia Keppel-Cubitt s-a zis ca era fiica lui Eduard al VII-lea. De altfel, acesta a si asistat la botezul monden al Rosalindei; casatorita cu Bruce Shand, ea va avea trei copii cu el: Camilla (n. 1947) Annabel si Mark. "Milla", cum ii spun intimii, a studiat la colegii celebre din Londra, Geneva si Paris. Primul ei prieten povestea ca "nu era o frumusete clasica, era seducatoare si incredibil de sexy". A intrat in lumea mondena, potrivit traditiei, la bratul lui Simon Parker Bowles, in martie 1965.
Sotul Camillei, fost amant al surorii lui Charles
Ironia sortii, se va marita (in 1973) cu fratele acestuia, capitanul de cavalerie Andrew Parker Bowles, cu opt ani mai batran si reputat fustangiu. Printre "victimele" lui s-a numarat si printesa Anne, sora lui Charles. Andrew si "Milla" au doi copii: Tom (n. 1975) si Laura Rose (n. 1979), despre care nu se vorbeste mai deloc. Dupa ce s-au cunoscut, Charles si Camilla s-au intalnit deseori acasa la Lordul Mountbatten, unchiul printului, care era incantat de relatia celor doi si o incuraja. Cand el era pe mari, fiind incorporat in "Royal Navy", ii trimitea scrisori disperate de dragoste si cadouri marii sale iubiri. Semna Fred, iar ea ii raspundea sub numele de Gladys. Liberat, Charles isi petrecea weekend-urile la familia Bowles, chiar si cand sotul lipsea. Camilla a fost invitata de Charles sa-l insoteasca, in 1980, la festivitatile ocazionate de proclamarea independentei statului Zimbabwe. Tot in 1980, Diana, vizata pentru casatoria cu Charles, a fost invitata la o vanatoare scotiana, la Balmoral. Ea a revenit la Londra in acelasi avion cu Andrew Bowles, iar "Milla" si printul au ramas la Balmoral singuri, patru zile. La 16 noiembrie, revista "Sunday Mirror" evoca o misterioasa blonda care a petrecut o noapte cu Charles intr-un vagon al trenului regal. Un specialist in familia regala britanica pretinde ca printul si "Milla" au petrecut o noapte cu 48 de ore inaintea casatoriei lui cu Diana (29 iulie 1981). Mai mult, cu cateva luni inainte ca stirea sa se anunte oficial, Charles i-a cerut Camillei sa-si spuna parerea despre Diana. Ea le-a dat binecuvantarea, ramanand insa in umbra si o "anti-Diana" convinsa, periclitand in fiecare clipa acest mariaj.
Crizele din cupluri
Cu timpul, crizele din cele doua cupluri (Charles - Diana, "Milla" - Andrew) s-au acutizat, devenind publice. In emisiuni de televiziune ori in declaratii se fac acuzatii reciproce si se arunca vorbe grele. Astfel, Diana o someaza pe Camilla: "Imi vreau sotul", dupa ce aceasta ii zisese: "Aveti toti oamenii din lume, care sunt indragostiti de dvs. Aveti doi copii magnifici, ce mai vreti?" Diana a revenit: "Stiu ce se intampla intre Charles si tine si vreau s-o aflati. Nu ma luati drept o imbecila". S-au aflat si cateva declaratii facute "Millei" de Charles: "Vreau sa-ti mangai corpul tot, tot, jos, sus, in interior, in exterior. O, Doamne, as vrea sa fiu in locul pantalonilor...". In fine, de-ale tineretii, intrucat azi, la aflarea stirii casatoriei oficiale a celor doi, englezii au fost sceptici, presa a ironizat stirea si a minimalizat-o. Doar pariorii mizeaza pe culoarea palariei si a rochiei de mireasa a Camillei...

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite