Casa Poporului, bleu diseară, contra autismului
Palatul Parlamentului din Bucureşti se alătură astăzi altor clădiri celebre din lume în campania „Light it up blue“, de conştientizare a autismului.
Practic, câteva sute clădiri cunoscute din toată lumea, printre care şi Empire State Building din New York, Opera din Sydney sau Podul Benjamin Franklin din Philadelphia, vor fi îmbrăcate diseară în lumină albastră, pentru a marca Ziua Internaţională de Conştientizare a Autismului.
Andreea Sorescu, preşedinta Asociaţiei „Învingem Autismul" şi părinte al unui copil cu tulburări din spectrul autist, spune că, în prezent, situaţia e puţin mai bună faţă de acum câţiva ani, dar lipsesc în continuare servicii extrem de utile persoanelor care au astfel de probleme şi familiilor acestora.
„Ne lipsesc, în primul rând ,datele oficiale. Nu ştim dacă diagnosticarea se face la mai mulţi copii, ori care este rata de afectare. Un punct pozitiv ar fi însă că medicii de familie observă mai repede simptomele, iar autismul nu mai e confundat cu o problemă de auz, aşa cum se întâmpla până nu demult. Ne lipsesc serviciile, şi mai ales pentru copiii ceva mai mari. La cei de peste 14 ani, de pildă, resursele părinţilor, de orice fel, sunt mult mai limitate", atrage atenţia Andreea Sorescu.






















































