Casa groazei, pe şosea

ajuns să fie prezente zi de zi pe ecranele televizoarelor. Aceste atrocităţi se întâmplă atât de des, încât aproape că fac parte din peisajul cotidian. Traficul din oraşele româneşti este

ajuns să fie prezente zi de zi pe ecranele televizoarelor. Aceste atrocităţi se întâmplă atât de des, încât aproape că fac parte din peisajul cotidian. Traficul din oraşele româneşti este haotic, şoferii se aruncă în intersecţii după modelul "kamikaze", iar pietonii trec năuciţi care pe unde apucă. Până şi străinii care ajung să-şi plimbe limuzinele pe şoselele României se metamorfozează brusc în şoferi ai groazei. La acest capitol, cifrele vorbesc de la sine. De la moartea lui Teo Peter încoace, cinci americani au lovit pietoni care traversau regulamentar, un grec s-a urcat cu un camion peste un bătrân din Buzău şi câţiva tirişti turci şi-au proptit mastodonţii în casele de pe marginea drumului. Chiar şi un agent care încerca să dirijeze traficul într-o intersecţie a fost acroşat şi târât pe asfalt de un tir condus de un georgian grăbit. şoselele peticite, pline de gropi, marcate în bătaie de joc, pe care se târăsc căruţe şi remorci nesemnalizate, pot oricând să fie o scuză pentru carnaj. Ele sunt într-adevăr pe lista probelor de foc pe care şoferul trebuie să le treacă pentru a ajunge teafăr la destinaţie. Dar atunci când gipul pilotat cu peste 140 de kilometri pe oră, în buricul Bucureştiului, de un descreierat care ignoră semaforul, se propteşte în portiera unui nevinovat, nu mai contează hârtoapele din asfalt. La fel se pune problema şi atunci când slalomul unui taximetrist grăbit să ajungă la următoarea comandă se încheie într-un stâlp de beton de pe trotuar. Plecat din ţara lui, acolo unde o amendă de circulaţie îi destabilizează bugetul familiei câteva săptămâni, cetăţeanul european ajunge în jungla din traficul auto românesc. Aici, o contravenţie rutieră îl costă pe acelaşi individ mai puţin decât banii pe care îi dădea acasă pe ţigări. Politica de amenzi rutiere a României a fost gândită în aşa fel încât să nu ia pâinea de la gura copiilor unui şofer vitezoman plătit cu câteva milioane pe lună. Acum trei ani, când noul Cod Rutier ar fi trebuit să provoace usturimi la buzunarul contravenientului, întreaga suflare a şoferilor profesionişti a ieşit în stradă. Când s-a mai pus şi problema punctelor de penalizare, aproape s-a ajuns la lupte de stradă. Sub presiunea şoferilor, legiuitorul a cedat. Amenda nu şi-a mai găsit menirea de descurajare a demenţei la volan, ci s-a transformat în taxă de destrăbălare pe şosea. În loc să intre într-un parc de distracţii, ca să se suie în montagnes russes, cei care şofează în România au parte de senzaţii tari la jumătate de preţ. Asta, dacă îi supără vreun agent cu o sancţiune. Oricum, poliţia nu descurajează comportamentul agresiv la volan. Prezenţa agenţilor nu se face simţită decât la mica ciupeală cu radarul sau după ce tragedia s-a produs. Carnajul ar trebui, într-un final, să ne facă să înţelegem că este mult mai bine să fii dat pe spate de o amendă, decât de botul unui tir condus de un inconştient.