A patra oară la Casa Albă, prima întâlnire cu Obama

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele Consiliului Judeţean Bihor va purta un costum negru, cămaşă albă şi cravată. Radu Ţîrle cunoaşte déjà protocolul, care exclude extravaganţele, fie ele vestimentare sau culinare.

În prima zi de joi a lunii februarie, la Casa Albă, în Washington D.C., se reunesc oficialităţi din toate colţurile lumii, pentru a lua micul dejun cu preşedintele Statelor Unite ale Americii. Pentru al patrulea an consecutiv, una dintre cele aproximativ 800 de persoane care se află în aceeaşi încăpere cu Prima Familie a Statelor Unite ale Americii este Radu Ţîrle, preşedintele Consiliului Judeţean Bihor. Alături de acesta, la “Micul dejun cu rugăciune”, Bihorul va fi reprezentat de P.S. Sofronie, episcopul ortodox de Oradea, şi Cornel Popa, în calitate de reprezentant al Senatului României.

Fără extravaganţe

Evenimentul este unul dintre cele mai protocolare, cu uzanţe stricte şi extrem de securizat. Ţinutele invitaţilor sunt de fiecare dată dintre cele mai elegante, însă fără nimic ce ar putea să epateze. “Toată lumea este îmbrăcată sobru. Nu am văzut extravaganţe nici măcar la doamne”, relatează Radu Ţîrle. În dimineaţa zilei de 5 februarie acesta va purta un costum negru, cu o cămaşă albă şi o cravată “decentă”.  Ca orice eveniment de asemenea anvergură, prinicipala preocupare a invitaţilor este socializarea, micul dejun propriu –zis rămânând pe un loc secund. “Nimeni nu merge acolo pentru a mânca”, spune Radu Ţîrle, amintind că meniul oferit este unul light, cu semipreparate, fructe, ceai, cafea, sucuri naturale şi nelipsita apă cu gheaţă. Programul cuprinde de obicei două discursuri, dintre care unul este al preşedintelui SUA. În anii trecuţi au mai luat cuvântul Bono de la formaţia U2 (acesta a vorbit despre salvarea copiilor din Africa) şi directorul Institutului Internaţional de Genetică, despre relaţia dintre ştiinţă şi religie.

Se ţese reţeaua

Socializarea este cuvântul cheie la această întâlnire la care, prezentându-se pe sine, participanţii lucrează practic la imaginea propriei ţări. “Niciodată nu stai la masă cu conaţionali. De obicei jumătate din comeseni sunt americani, cealaltă jumătate fiind reprezentată de invitaţi din alte state”, povesteşte Radu Ţîrle din experienţa anilor trecuţi.  “Am fost de fiecare dată surprins să constat că România  este cunoscută în SUA şi în lume”, spune Radu Ţîrle. Dintre lucrurile pe care americanii le ştiu despre noi , preşedintele CJ Bihor aminteşte de Dracula, Nadia Comăneci şi problema orfanilor. Practic, la “Micul dejun cu Rugăciune“ se iniţiază construirea unei relaţii. “Am legat prietenii cu cei cu care am stat la masă în anii trecuţi. Este ca şi cum ai intra într-o reţea care te preia dacă se constată că nu eşti egoist. Americanii mă ştiu ca pe un cărăuş al oficialilor din România. Până în prezent am dus la schimburi de experienţă în SUA aproximativ 300 de şefi de instituţii, cu finanţare americană”, spune Radu Ţîrle, declarându-se “filoamerican până în codul genetic”.

Cultura populară

În privinţa lucrurilor pe care românii le-ar putea “exporta” în SUA, Radu Ţîrle spune că ar trebui să mizăm pe tradiţiile şi pe obieciurile noastre. “Americanii sunt oameni deschişi spre cunoaştere. Sunt sincer interesaţi de satul românesc, de cultura populară”, consideră preşedintele CJ Bihor. În fiecare an acesta duce materiale promoţionale cu Bihorul şi cu România în general, obiecte de artizanat, mici sculpturi şi ţesături – pe care a avut bucuria să le regăsească ulterior în birourile sau locuinţele celor cărora le-a făcut cadou.

Pe banii judeţului

Biletul de avion şi cazarea la Washington vor fi decontate de Consiliul Judeţean Bihor, doar pentru Radu Ţîrle. “Este a doua vizită oficială pe care o fac pe cheltuiala instituţiei pe care o conduc”, spune acesta, amintind că de zeci de ori a fost în SUA pe banii săi, pentru a promova judeţul. 

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite