Carul occidental in fata buturugii irakiene

Pentru 200.000 de militari straini dislocati in Irak, majoritatea americani si britanici, sarbatorile de Paste n-au insemnat altceva decat aceleasi misiuni de lupta efectiva soldate cu multi morti si

Pentru 200.000 de militari straini dislocati in Irak, majoritatea americani si britanici, sarbatorile de Paste n-au insemnat altceva decat aceleasi misiuni de lupta efectiva soldate cu multi morti si raniti: aproape 900 de irakieni au pierit saptamana trecuta; la randul lor, fortele coalitiei au avut cateva zeci de victime. Siitii si sunitii - doua confesiuni ale religiei musulmane, care se dusmanesc si se lupta de secole - si-au dat mana pentru a-i scoate pe americani din tara. Motivul principal al urii lor sta in faptul ca americanii s-au asezat la un moment dat intre cele doua tabere. Inghetate in vremea terorii lui Saddam, astazi disensiunile siito-sunite au izbucnit cu o violenta rara. Daca trupele straine s-ar retrage maine din Irak, tara ar cadea prada razboiului civil. Irakul incepe sa devina astazi un exemplu de cum nu trebuie gestionat razboiul antiterorist. Indepartarea lui Saddam Hussein, unul dintre cei mai sangerosi dictatori din istoria omenirii, nu ar fi trebuit sa duca la un pericol mai mare pentru lumea civilizata decat atunci cand Saddam s-a aflat la putere. Nu mai este vorba, acum, despre decizia luata de Statele Unite de a-l inlatura pe dictator, decizie care, in urma cu un an, a rupt efectiv Occidentul in doua. Pur si simplu e vorba de gestionarea situatiei din Irak din momentul caderii Bagdadului pana astazi. Washingtonul a incercat sa transpuna, practic fara modificari, modelul tranzitiei spre democratie din fosta lume comunista in Irakul post-Saddam. Nici macar nu s-a luat in calcul sistemul post-sovietic mai rigid, mai putin democratic, dar cu un grad mai mare de stabilitate - in Rusia, institutiile comuniste si oamenii care le-au populat au ramas la fel de puternice cu toata tranzitia spre democratie. Pur si simplu, in Irak s-a incercat sa se aduca oameni noi in armata, politie si administratie. Fostele structuri, care l-au sustinut pe Saddam, au fost indepartate. Aparent, logica si morala unei asemenea actiuni erau ireprosabile. Nu se putea reconstrui un nou Irak avandu-i alaturi pe cei care au incuviintat crimele lui Saddam. Din nefericire, realitatea irakiana avea sa depaseasca cele mai pesimiste scenarii post-Saddam. Tintind spre democratie, intr-o tara musulmana, s-a pierdut, de fapt, singurul bun politic de pret care exista in tara - stabilitatea. Demonstratii pasnice? In Irak, demonstrantii au arme de toate calibrele pe care le folosesc fara sa stea prea mult pe ganduri. Deschidere spre lumea din afara? In mod ritmic, irakienii ce colaboreaza cu orice institutie straina guvernamentala sau privata sunt asasinati cu mitraliera sau cu masina-capcana. Partide politice si libertatea de expresie? Totul se subsumeaza influentelor religioase venite cu o forta extraordinara din Iranul vecin. Pare ilar acum, vazand cum arata Irakul, ca dupa cele trei saptamani de campanie americana in Irak, care au dus la cucerirea Bagdadului, lumea occidentala a facut conferinte si seminarii pentru a strange bani de investitii in Irak, ca s-au pregatit sute de miliarde pentru refacerea instalatiilor petroliere, ca Bechtel-ul deja pusese mana pe un contract mamut de reconstructie a tarii... Nici un model politic dintr-o tara a lumii crestine nu s-a dovedit valabil in acest stat de religie predominant musulmana. Irakul a devenit camp de actiune pentru toate retelele teroriste ale lumii islamice, camp de batalie intre siiti si suniti sau intre acestia si militarii straini. Irakul este azi un stat neguvernat. America a inceput, in ciuda opozitiei Frantei si Germaniei, razboiul impotriva lui Saddam. Daca in urma va ramane un Irak sfasiat de razboaie civile, acest lucru nu va fi doar o infrangere pentru America sau pentru presedintele Bush, ci pentru intreaga lume occidentala. Daca situatia din Irak nu este stabilizata intr-un interval de timp rezonabil, consecintele vor fi uriase pentru intreaga lume. Daca America si-ar retrage maine toti militarii din Irak, acest lucru va fi considerat o infrangere, chiar daca Saddam nu se mai afla la putere. Faptul ar fi un imbold pentru orice Al-Qaida sa atace oriunde si oricand. Nu doar organizatiile se vor simti obligate sa atace. Mai multe state aflate pe lista neagra a terorismului, care au inceput sa negocieze cu Statele Unite dupa capturarea lui Saddam, ar reveni automat la pozitiile de forta dinainte. Conflictul israeliano-arab ar arde cu si mai multa putere. Intregul razboi antiterorist ar suferi o infrangere majora pe termen lung. Cum ar putea totusi un conflict, pana la urma cel mult regional, sa provoace asemenea daune lumii intregi? In definitiv, acum un deceniu razboaiele din Bosnia sau Kosovo nu au influentat pretul untului la New York, Frankfurt sau Tokyo. Chiar daca aztazi in Afganistan razboiul mocnit s-ar transforma din nou in razboi civil si tot nu s-ar da lumea peste cap. Irakul mai inseamna, din nefericire si altceva in afara de victime omenesti si mari distrugeri: petrol. Daca uriasele rezerve de petrol ale tarii vor ramane multa vreme in afara circuitului economic, acest lucru va provoca, cu siguranta, o schimbare a modului de viata occidental, la fel de dramatica ca si evenimentele din 11 septembrie. Chiar pe termen scurt, acest lucru ar putea provoca o recesiune economica. Indepartarea lui Saddam a dat nastere la o situatie mult mai complicata - carul occidental s-ar putea rasturna in fata buturugii irakiene.