Cârtiţa şi porumbelul

Săftoiu mai ceva ca leul care adulmecă antilopa. Într-un final, s-a repezit hulpav asupra ei, găsind prilejul perfect pentru ca orgoliul rănit să-i fie satisfăcut. După doar o săptămână de

Săftoiu mai ceva ca leul care adulmecă antilopa. Într-un final, s-a repezit hulpav asupra ei, găsind prilejul perfect pentru ca orgoliul rănit să-i fie satisfăcut. După doar o săptămână de aşteptare, ministrul apărării a demascat "cârtiţa" de la Cotroceni, care livrează periodic, sub protecţia anonimatului, informaţii către presă. Fără să-şi dea seama, Atanasiu a scăpat însă un porumbel, sau mai degrabă un stol întreg de zburătoare, riscând un scandal de proporţii. Ministrul a lăsat să se înţeleagă că Direcţia de contrainformaţii militare se ocupă şi cu filajul Adrianei Săftoiu. Or, această îndeletnicire nu se află în fişa posturilor din respectiva structură.Acum 15 ani, oamenii generalului Nicolae Spiroiu, de la Direcţia de Informaţii a Armatei, i-au zvântat în bătaie pe agenţii lui Virgil Măgureanu, care primiseră sarcina să-l fileze pe ministru. Afacerea a fost rapid îngropată, SRI-ul acelor vremuri nefiind interesat ca opinia publică să afle că, în loc să vegheze la siguranţa naţională, se ocupă cu spionatul membrilor cabinetului. Gestul ministrului Atanasiu, care a recunoscut cu nonşalanţă că spionii Armatei stau cu ochiul şi timpanul pe oamenii Cotroceniului, este total neprofesionist.Presupunând că ministrul are dreptate, consilierul prezidenţial poate să-şi găsească oricând circumstanţe atenuante. Livrarea preferenţială de informaţii către mass-media, sub protecţia anonimatului, se practică peste tot în lume, cu beneficii pentru cei care o fac. În primul rând, se pun bine cu jurnaliştii. În al doilea rând, "cârtiţele" pot testa reacţiile publicului la o serie de decizii pe care intenţionează să le ia instituţiile din care fac parte. În cazul în care opinia publică reacţionează negativ, şefii "cârtiţei" renunţă la punerea în practică a respectivelor măsuri, ba chiar afirmă că nu au avut intenţia respectivă. Problema apare atunci când, în spatele scurgerilor de informaţii, stau războaie personale sau răfuieli cu iz politic. Numai că, pe parcursul pledoariei sale, Atanasiu a evitat să pună degetul pe rană. De partea cealaltă a baricadei, lucrurile sunt şi mai încurcate. Ca orice serviciu de informaţii, cel al Armatei are un rol bine determinat: prevenirea şi combaterea riscurilor sau ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale. Plecând de la această premisă, culegerea de informaţii, fie ea chiar şi din bucătăria Administraţiei Prezidenţiale, îşi poate găsi o justificare, în sensul protecţiei contrainformative a factorilor de decizie. În momentul când lucrurile degenerează şi avem de-a face cu acţiuni de spionaj, comandate pe linie politică, atunci se cheamă că sistemul e putred şi trebuie schimbat. Aşa cum a prezentat ministrul Teodor Atanasiu faptele, se poate trage o singură concluzie: au trecut degeaba trei cincinale peste structurile de informaţii din România. Securiştii se calcă în continuare pe bombeuri, unii pe alţii, şi pierd vremea cu scotocitul în curţile vecinilor, în loc să facă treaba pentru care sunt plătiţi.