Cartierul "Henri Coandă" stă să cadă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).În schimb, 600 de familii care au casele în diferite stadii de dezvoltare în zona Voluntari se află în faţa posibilităţii de a-şi

prin intermediul Agenţiei Naţionale pentru Locuinţe (ANL).
În schimb, 600 de familii care au casele în diferite stadii de dezvoltare în zona Voluntari se află în faţa posibilităţii de a-şi pierde investiţiile şi chiar de a fi evacuate.
Printr-o hotărâre judecătorească din octombrie 2005, un teren de 26 de hectare, suprapus cartierului, a fost retrocedat fostului proprietar, constructorii fiind obligaţi să sisteze lucrările şi Comisia Locală Ilfov să elibereze terenul. O parte a familiilor păgubite a reacţionat, imediat, organizându-se într-o asociaţie şi începând contestarea hotărârilor judecătoreşti.

Păgubiţii se cred victimele unei "afaceri la cheie"
Diana Gavra, avocata păgubiţilor, este de părere că această retrocedare are un iz politic şi este susţinută, necondiţionat, de justiţie. "Greşelile făcute de judecători sunt extrem de grave. Raportul de expertiză care a suprapus terenul retrocedat cu cartierul şi pe baza căruia instanţa a hotărât este întocmit de cineva care nu are dreptul să facă expertize extrajudiciare. şi apoi, expertiza este greşită. Noi avem la dispoziţie trei expertize separate, care arată că terenul cu pricina este în cu totul alt loc, doar că acolo sunt alte construcţii terminate şi n-ar fi avut nicio şansă. Mai mult, dacă s-ar fi cercetat cărţile funciare, instanţa ar fi văzut că terenul este dat în folosinţa ANL, există interdicţii de înstrăinare şi grevare şi construcţiile sunt intabulate. şi chiar dacă s-ar suprapune terenurile, restituirea nu poate fi făcută, având în vedere că terenul a intrat, deja, în circuitul civil", explică avocata.

"Sunt manevre plănuite din timp"
Ion Radu Fotino şi-a cerut terenul încă din 2001, doi ani mai târziu, Comisia Judeţeană Ilfov recunoscându-i dreptul, dar refuzând să-l pună în posesie. După părerea "păgubiţilor", totul s-a schimbat odată cu apariţia mandatarei fostului proprietar, Andra Luminiţa Râşnoveanu, membru PNL. "Dânsa a afirmat că terenul îl putem cumpăra tot noi, dacă vrem. Dacă Fotino va câştiga, poate aş cumpăra terenul, dar cu bani de la stat. Dacă noi nu vom putea să-l recuperăm, terenul va fi, probabil, vândut către stat, cu complicitatea ANL, care este condusă de un alt membru PNL. Cu tot cu utilităţile construite, domnul Fotino poate pune mâna pe o sumă ce trece de 50 milioane de euro", este de părere unul din proprietarii implicaţi în procesul de revendicare. De cealaltă parte, Luminiţa Râşnoveanu consideră cererea de retrocedare cât se poate de legală şi este de acord cu proprietarii într-un singur aspect. "O mare vină, în situaţia actuală, o poartă ANL. Ei ştiau că există o cerere de retrocedare şi, cu toate acestea, au început construcţiile exact în acea zonă. Iar cele 26 de hectare pe care speram să le recuperăm definitiv ne vor ajuta, probabil, şi la celelalte cereri de retrocedare, din aceeaşi zonă, pentru alte 41 de hectare. Avem încredere în justiţie şi vom respecta hotărârile acesteia", a afirmat Luminiţa Râşnoveanu.

În acest moment, cartierul este "mort"
Dacă aproape o jumătate a cartierului este, acum, disputată de cele două părţi, în jumătatea aflată pe teritoriul sectorului 1 situaţia s-a desfăşurat pe dos. Acolo, construcţiile au fost blocate până în luna octombrie 2005, pentru că primarul de sector nu a eliberat nicio autorizaţie de construcţie, din cauza unor cereri de retrocedări. În recursul procesului din Voluntari, care trebuia să se soluţioneze pe 8 martie, instanţa a amânat deznodământul, fixând un nou termen pentru săptămâna viitoare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite