Cartea de căpătâi a oamenilor de cultură

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Cartea de căpătâi a oamenilor de cultură
Cartea de căpătâi a oamenilor de cultură

Personalităţi din domenii diferite au vorbit despre volumul care le-a marcat viaţa sau cariera artistică. Mircea Cărtărescu, Victor Rebengiuc, Horaţiu Mălăele, Cristian Mungiu sau Radu Afrim ne-au dezvăluit plăcerile lor literare. Printre preferinţele actorilor, scriitorilor, regizorilor de teatru şi film, ale muzicienilor sau ale artiştilor vizuali se numără cărţi ale autorilor Dostoievski, Gogol, Kafka, Marquez, Hesse sau Emin

Printre preferinţele actorilor, scriitorilor, regizorilor de teatru şi film, ale muzicienilor sau ale artiştilor vizuali se numără cărţi ale autorilor Dostoievski, Gogol, Kafka, Marquez, Hesse sau Eminescu, dar şi Biblia. 

Alexander Hausvater, regizor: „Pentru mine este foarte simplu să numesc această carte. Este «The Rainbow» Curcubeul de D.H. Lawrence, care vine în completarea unei cărţi scrise de acelaşi autor, «Women in Love».

Mi se pare una dintre cele mai importante volume ale secolului XX, pentru că vorbeşte despre crearea, în cuplu, a două libertăţi diferite.

Este vorba despre doi oameni care se unifică, fără să-şi piardă propria libertate de gândire, de emoţie şi de exprimare. De multe ori, în cuplu, în această celulă socială care se creează, îţi pierzi individualitatea”.

Victor Rebengiuc, actor:
„«Moromeţii» este cartea care m-a marcat. Am recunoscut personajul şi epoca respectivă, am apucat să trăiesc în epoca respectivă. Iar personajul seamănă cu bunicul meu, iar când am jucat rolul, m-am gândit la el”.

Cosaşu şi „ruptura de stalinism”

Radu Cosaşu, scriitor: „Au fost trei cărţi, nu una, citite în acelaşi an revoluţionar şi contrarevoluţionar 1956: «Les Dieux ont soif» (tradus în româneşte «Zeilor le e sete») de Anatole France, «Condiţia umană» de Andre Malraux şi «Armata de cavalerie» de Isaac Babel.

Toate trei, rău-văzute, chiar interzise de cenzura partidului care le considera «reacţionare» pentru viziunea lor asupra contradicţiilor din orice revoluţie. Combinate cu pasiunea mea adolescentină pentru Camil Petrescu, ele au produs ruptura mea de stalinism, mai mult sau mai puţin tainică, dar trainică.

Azi, ele ar fi numite cu blândeţe ideologică drept «bibliografie a stângii sentimentale» sau, mai dur, de către cei etern anticomunişti, ca «bibliografie a oamenilor recenţi». Nu are importanţă – pentru mine ele sunt decisive în (r)evoluţia mea interioară şi literară”.

Cristian Mungiu, regizor: „M-a marcat «De veghe în lanul de secară» - J.D. Salinger, pentru că am citit-o când trebuia, pe la 16 ani, când ţi se pare că nu te înţelege nimeni. După ce am citit-o, am simţit şi eu, ca şi Holden, nevoia să-i dau un telefon autorului.

Fiind însă în plină epocă comunistă, n-a fost cazul. M-am urcat, în schimb, pe semicursiera mea Sputnik şi am pedalat, la deal, pe Strada Sărărie până mi-au amorţit mintea şi picioarele. Îmi pare tare bine că Salinger trăieşte şi că nu permite Hollywoodului să-i fie ecranizată cartea - să-l ţină Cel de Sus sănătos!”.

Stelian Tănase, scriitor: „Am citit «Suflete moarte» de Gogol în adolescenţă şi mi s-a părut un Caragiale ceva mai bun. Am recitit-o la 30 de ani şi, după acest şoc, după această experienţă gogoliană, datele literaturii mele s-au schimbat. Sunt gogolian marcat”.

Corneliu Porumboiu, regizor: „Sunt mai multe cărţi care m-au marcat. N-aş putea să aleg una. Ar fi „Procesul” de Franz Kafka, „Călătorie la capătul nopţii” de Louis-Ferdinand Celine, „Suflete moarte” de Gogol. Un impact asupra mea a avut  «Procesul», pentru că l-am citit când aveam 16 ani”.

Mircea Tiberian, muzician
: „Pe primul loc este Biblia, pentru că acoperă toate preocupările şi se referă la toate cunoştinţele omului. Am început să o citesc pe la 19-20 de ani. Au fost perioade când am studiat-o în amănunt şi am învăţat unele pasaje pe dinafară”.

Ion Caramitru, actor şi regizor:
„Există o carte care mi-a modificat destinul, «Fragmentariumul» făcut de Dimitrie Vatamaniuc, din manuscrisele lui Eminescu. Mi-a schimbat viaţa, mi-a oferit revelaţii. Am aflat ce înseamnă instrumentul viu care este limba română şi multe lucruri despre această fiinţă iscoditoare care a fost Eminescu”.

Perjovschi s-a visat Robinson Crusoe

Dan Perjovschi, artist vizual: „Am citit «Winetou» de Karl May de şapte ori şi am plâns de fiecare dată când murea eroul principal. După ce am citit Robinson Crusoe, am visat un an de zile că locuiesc singur pe-o insulă şi că salvez din epavă mult mai multe lucruri trebuincioase decât eroul lui Defoe.

Am citit o tonă de science-fiction şi mi-a plăcut tot, la nebunie.
Dar cartea care m-a lăsat cu gura căscată când am avut creieri să înţeleg ce citesc a fost «Martin cel avid» de William Golding”.

Radu Paraschivescu, scriitor: „Presupun că întrebarea pe care mi-aţi pus-o e continuarea unei alte întrebări celebre: «Ce carte aţi lua pe o insulă pustie?» Vă dezamăgesc: nu am o carte de căpătâi. N-am crescut şi nu m-am format sub influenţa unei cărţi anume.

Mai mult, îi deplâng pe cei capabili să găsească o singură tutelă cultural-caracterială. Creştem sub influenţa, mai mare sau mai mică, a tuturor cărţilor pe care le-am citit şi a tuturor oamenilor pe care i-am cunoscut. Evident, mi-au plăcut multe cărţi. Câteva zeci mi s-au părut fascinante, exemplare, devastatoare. Dar nu cred în reverenţele faţă de cartea cu majusculă.

Ba chiar bănuiesc în spatele celor care le fac conturul vag al ipocriziei. Dacă pe insula pustie citeşti mereu aceeaşi carte, te sminteşti. Şi-atunci, mai bine scrutezi orizontul şi pândeşti corabia care să te redea lumii”.

Mircia Dumitrescu, grafician
: „La vârsta adolescenţei, m-a marcat «Adolescentul» de Dostoievski, care m-a ajutat să traversez o perioadă dificilă.

Există un personaj în carte, apropiat de vârsta mea de atunci, care moare de tuberculoză. Pot spune că m-a ajutat să supravieţuiesc, ca şi «Idiotul» al aceluiaşi autor, cu bunătatea, înţelegerea şi chiar substratul erotic al romanului. Noaptea îmi era frică, iar aceste cărţi mă ajutau.

Ca artist, m-a marcat «Lumea ca labirint» de Gustav Hocke. Graţie manierismului, am realizat că sunt mai mic decât credeam şi că experienţa mea nu este unică. În sfârşit, un volum mi-a determinat activitatea de profesor de mai târziu: «Jocul cu mărgelele de sticlă» de Hermann Hesse. Multe cărţi m-au influenţat într-o măsură oarecare, dar pe acestea trei le-am trecut prin inimă”. 

Tavitian citeşte Biblia în familie

Harry Tavitian, muzician: „Sfânta Scriptură, deoarece este cuvântul lui Dumnezeu, care este dătător de putere. Am început să o aprofundez în urmă cu 25 de ani. Nu reţin pasaje, însă o citesc cu regularitate. Sunt un om credincios şi merg la Biserică, unde în fiecare duminică se citeşte din Evanghelie, apoi citesc şi eu acasă.

Eu şi soţia mea facem lecturi comparate între Evangheliile în limba română şi în armeană şi descoperim lucruri foarte interesante în privinţa sensurilor cuvintelor”.

Afrim: „Mălăncioiu, insuportabil de sinceră“

Radu Afrim, regizor: „Au rămas în mine multe cărţi citite în anii studiilor la Litere, în Cluj. Multe fericiri «obligatorii», de prin sesiune. Şi de după. Însă acum simt nevoia să numesc o carte de poeme (ştiu că nu mulţi se vor opri la poeme) - Ileana Mălăncioiu – «Sora mea de dincolo». Din cartea asta citesc periodic câte puţin. E o carte mare. Insuportabil de sinceră. Uneori uitată. E genul de carte în faţa căreia modelele/tendinţele literare chiar nu prea mai contează”.

Valeria Seciu, actriţă: „«Însemnări de căpătâi», de Sei Shonagon. M-au sedus inteligenţa, farmecul, umorul, senzualitatea acestei nu foarte tinere femei, poetă japoneză, acum 1.000 de ani”.

László Bocsárdi, regizor:
„Simone Weil – «La personne et le sacré». Este cartea unei scriitoare care a trăit 34 de ani şi a murit în 1943, o evreică ortodoxă, care scrie despre Mântuitor, o carte de poezie şi de filozofie despre esenţa existenţei, libertatea conştiinţei şi curăţenia sufletului. De zece ani citesc şi recitesc acest volum, care m-a ajutat să-mi gândesc mai bine spectacolele”.

Mircea Cărtărescu, scriitor:
„Nu ştiu ce să vă spun... Sunt atâtea cărţi care te marchează în diverse moduri, din atâtea domenii...Chiar nu sunt omul unei singure cărţi.

Haideţi, totuşi, să spunem «Contele de Monte-Cristo» de Alexandre Dumas. M-a marcat profund. Am rămas şocat până astăzi. Vă daţi seama că glumesc”.

Horaţiu Mălăele, actor şi regior: „M-a marcat, în toate felurile, «Toamna patriarhului», de Gabriel Garcia Marquez. Am citit-o de multe ori şi o mai citesc, ori de câte ori sunt în criză de carte”.

Dostoievski, marea pasiune a lui Brumaru

Emil Brumaru, scri­itor: „Mi-au plăcut Dostoievski, Proust, Faulkner, Baudelaire, Eminescu, Arghezi. Poate că cel mai mult dintre toţi m-a marcat Dostoievski. Am început cu romanul «Umiliţi şi obidiţi», apoi am citit «Netoska Nezvanova», care nu erau şi cele mai bune cărţi ale lui. Însă, din toată opera lui, cel mai bun mi se pare «Idiotul», pe care l-am citit de şase ori, puteam să-l citesc chiar şi în tren, deşi eu nu citesc în tren...

După `90, l-am citit pe Vladimir Nabokov. La fel, mi-a plăcut Henri Miller. Dintre contemporanii români, îmi plac în egală măsură Nicolae Breban, Radu Aldulescu, Petru Dumitriu. Îmi este greu să spun că mi-a plăcut Biblia. Îmi pare rău, dar n-am reuşit s-o citesc pe toată.

Mircea Cărtărescu mi-a zis: «Citeşte, domne, Biblia, de la un capăt la altul, ca pe un roman! » După expresia feţei - era sincer - cred că o citise” .

Cătălina Buzoianu, regizor: “«Orbitor» de Mircea Cărtărescu. Pentru că atât autorul – în toate cărţile sale, de altfel, dintre care eu am pus în scenă «Levantul» şi «Visul» -, cât şi romanul «Orbitor», cu cele trei volume ale sale, pătrund foarte adânc în om, în conştiinţa şi subconştientul său şi smulg din străfundul sufletului adevăruri cutremurătoare”.

Alex. Ştefănescu, critic literar
: „Un volum de «Poezii» de Mihai Eminescu. L-am descoperit singur, copil fiind, în biblioteca din casa părintească. Deschizându-l la întâmplare şi citind câteva versuri, m-am simţit fermecat de frumuseţea nepământeană obţinută prin combinarea unor cuvinte banale, cunoscute de toată lumea.

Datorită acelei cărţi, am înţeles ce forţă latentă au cuvintele şi, în sinea mea, am hotărât (poate într-un mod confuz, dar am hotărât) să mă ocup toată viaţa de literatură”.

Florin Zamfirescu, actor:
„«Jocul cu mărgele de sticlă» de Herman Hesse este cartea mea de căpătâi. Mi-a plăcut mai ales pentru frumuseţea inutilităţii. Până la urmă, noi, actorii, trăim efemeritatea rolului, suntem ca nişte fluturi pe o lampă. Trăim sculptând aerul.

O altă carte care m-a marcat a fost volumul I din «Cel mai iubit dintre pământeni», de Marin Preda. De ce? Pentru că volumele II şi III nu mi-au plăcut deloc. Au mai fost «Adam şi Eva», de Liviu Rebreanu, sau «Portretul lui Dorian Gray», de Oscar Wilde…”. 

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite