Cârstea şi-a făcut testamentul cu 12 ore înaintea operaţiei- Revista presei mondene
0Presa mondenă de azi scrie despre testamentul Elenei Cârstea, despre cântecul pe care îl va scrie Socaciu pentru fetiţa care i-a salvat viaţa sau divorţul lui Cătălin Crişan. Printre alte subiecte, Gigi Becali a fost mână spartă la nunta fetei vărului său, iar iubita lui Botezatu a fost prădată de jucării.
Cârstea şi-a făcut testamentul cu 12 ore înaintea operaţiei.
Solista a fost supusă, ieri, unei operaţii de anevrism cerebral, extrem de complicată. Conştientă de riscurile intervenţiei chirurgicale Elena, mamă a două fetiţe, a dorit, duminică, să-şi facă testamentul. „Este o operaţie riscantă, dar ne rugăm să scape. Şi Elena a intrat optimistă în sala de operaţie. Am ţinut-o de mână când i-au făcut anestezia. Avem noroc de o echipă de medici foarte bună, care face tot posibilul ca intervenţia să reuşească. A trecut cu bine peste anestezie, aşteptăm agitaţi, pe holurile spitalului, un semn", a declarat, pentru Click!, cu vocea tremurândă de emoţii, Profira, mama artistei.
Victor Socaciu cântă pentru fetiţa care i-a salvat viaţa. O fetiţă cu voce de înger a fost luată prea repede de lângă părinţii ei, iar acum va fi auzită doar prin glasul celui pe care l-a salvat de la moarte. "Voi scrie o piesă pentru Bogi şi o voi face cu multă căldură", le-a spus cu emoţie în glas Victor Socaciu reporterilor Click!, când a aflat de la cine a primit rinichii. Cântăreţul de muzică folk Victor Socaciu nu a rămas indiferent la gestul extraordinar al familiei Fekete. Artistul a declarat că va compune o melodie pentru Boglárka, fetiţa de 10 ani din satul Sabed, judeţul Mureş, de la care a primit transplantul ce i-a salvat viaţa, scrie Click!.
Cătălin Crişan a divorţat. După 20 de ani de căsnicie, deşi păreau cuplul perfect, cunoscutul cântăreţ Cătălin Crişan şi soţia sa, Lucia, au divorţat oficial. Fără prea mult tam-tam, cei doi s-au înţeles asupra modului în care vor împărţi toate bunurile. Cei doi copii vor rămâne la mamă, care revine la numele ei de fată. "Mă simt gol pe dinăuntru, eu m-am consumat, eu sunt un om care pune suflet. Nu pot să spun că-mi pare bine, dar nici rău", a declarat Crişan, citat de Libertatea.
Gigi Becali, dansator înfocat şi mână spartă la nunta fetei vărului său. Căsătoria fetei vărului sau, Virgil Becali, l-a făcut pe finanţatorul Stelei să scoată din buzunar o sumă impresionantă: nu mai puţin de un miliard de lei vechi, sumă cu care le-a luat faţa tuturor celorlalţi invitaţi. Loredana, fata Cancelarului- Virgil Becali, vărul lui Gigi şi mâna sa dreaptă la Steaua, s-a căsătorit sâmbătă seara cu Marius Bici. La fel ca în alte dăţi, Gigi Becali a fost sufletul petrecerii şi şi-a demonstrat calităţile de mare dansator, exact cum a făcut în urmă cu un an şi la nunta lui Cristi Chivu, scrie CanCan.
Iubita lui Botezatu, lăsată fără jucării. Ieri dimineaţă, Bianca Drăguşanu a trecut prin emoţii mari cand şi-a găsit maşina, un Audi A4, spartă în parcarea din faţa blocului, în zona Unirii, din Capitală, unde locuieşte. Hoţii i-au furat o geantă Gucci plină cu jucării. "Am coborât dimineaţă la maşină şi am văzut că geamul de la uşa din spate dreapta era spart. Mi-a fost furată geanta Gucci, în care se aflau multe jucării pe care le cumpărasem pentru nepoţelul meu”, a povestit Bianca pentru Libertatea.