Carolina Tejera:"Cred în piaţa asta"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

dar apoi s-a hotărât că e o idee bună să apară şi în telenovela "Vocea inimii". Interviul luat Carolinei a însemnat şi o serie de poveşti din partea soţului ei, Don, care, fiind pe post de

dar apoi s-a hotărât că e o idee bună să apară şi în telenovela "Vocea inimii". Interviul luat Carolinei a însemnat şi o serie de poveşti din partea soţului ei, Don, care, fiind pe post de translator, a condimentat răspunsurile soţiei sale (uneori cu propriile versiuni).

- Ce rol ai în telenovelă?
- Sunt o prietenă de-a Eugeniei (Viorica Vodă, soţia personajului interpretat de Ioan Isaiu), cântăreaţă, venită de la Madrid pentru un spectacol. Mie îmi povesteşte Eugenia problemele pe care le are cu soţul ei şi că este convinsă că mariajul lor nu va mai dura mult. Iar eu, ca să o consolez şi să o fac să iasă din starea în care se află, o chem la un concert de-al meu şi acolo îi înscenez o întâlnire cu un băiat foarte drăguţ. Ei se cunosc, intră în vorbă şi sunt atraşi unul de celălalt, dar nu vă spun mai mult.
- Cum a fost la filmare?
- E un sistem diferit de cel cu care sunt obişnuită eu, dar şi similar în acelaşi timp. Normal că m-am bucurat să cunosc oameni noi şi toată lumea s-a purtat foarte frumos cu mine pe platou. Cel mai mult mi-a plăcut că am găsit o echipă omogenă, ceea ce e normal pentru că deja au lucrat mai multe luni împreună. Am observat că actorii erau puţin emoţionaţi din cauza faptului că urmau să filmeze cu mine, care aveam replici în altă limbă, dar până la urmă a mers totul foarte bine. A fost însă ciudat să lucrez cu doi regizori diferiţi, într-un timp atât de scurt. Primul (Mihai Baumann - n.r.) a fost foarte calm şi atent şi m-a ghidat prin tot ce aveam de făcut. Regizoarea (Doina Zotinca), în schimb, era complet diferită. La un moment dat s-a enervat pe figuraţie şi a urlat că dacă nu o să se comporte ca lumea, ca un grup de admiratori la un concert, îi dă pe toţi afară din platou. Are o voce foarte puternică. (Intervine Don: A fost foarte amuzant că se spunea tot timpul "Gata" şi "Bine". Bine este numele unui prieten de-al nostru foarte apropiat, iar Gata este porecla pe care o avea la filmările de la "Pisica sălbatică", aşa că la început a fost destul de confuzant pentru noi).
- Ce părere ai despre nivelul telenovelei româneşti?
- M-a uimit să văd cât de profesionist lucrează o echipă care lucrează abia la a doua telenovelă, e neaşteptat să vezi cum aceşti oameni îşi fac treaba foarte bine. Totul e organizat foarte bine, fiecare ştie exact ce are de făcut. Mi-a plăcut mult cum a fost introdus şi scos personajul meu din scenariu. Dacă privim lucrurile altfel, e normal să mai existe probleme şi producţia să nu fie la nivelul celor din Mexic sau Venezuela, dar toate pieţele au început la fel. Acolo deja se fac 25 de telenovele pe an, diferenţele sunt inerente. (Din nou intervine Don: Eu am fost uimit să văd ce studiouri uriaşe aveţi aici. Eu sunt din Costa Rica, şi noi suntem cam în acceaşi etapă de producţie de telenovele, dar noi nu avem infrastructura pe care o aveţi voi). Cred că ce se produce în România este de foarte bună calitate şi dacă o să crească în continuare în acelaşi ritm, probabil că în curând vom vedea telenovele româneşti şi în alte ţări.
- Ai fost şi la "Surprize". Cum te-ai simţit acolo?
- A fost foarte emoţionant pentru mine, pentru că am cântat live pentru prima oară. Adică a fost prima oară din viaţa mea când am cântat piesele mele, cu numele meu, Carolina Tejera. Până acum nu cântasem decât ca personaj în diferite seriale, aşa că a fost special pentru mine acest moment. Acum mă pregătesc să scot primul meu album, la care am lucrat împreună cu Don, care m-a ajutat foarte mult.
- Îţi place să joci mai mult roluri negative?
- Îmi place să joc şi roluri pozitive şi am jucat destule, dar trebuie să recunosc că personajele negative sunt mult mai distractive.
- Cum e să fii proaspătă mamă?
- Michael Aslan e un băieţel minunat. (Intervine Don, de tot, despre băieţel vorbeşte numai el). Îl cheamă Aslan pentru că amândoi suntem foarte mari fani ai Cronicilor din Narnia şi, în plus, s-a mai născut şi în zodia Leului, deci are un element în plus de legătură cu povestea. A fost născut în faţa camerelor de filmat, şi noi n-am ştiut care va fi efectul acestui lucru. Acum, dacă vrei să îl opreşti din plâns, trebuie să pui o cameră de filmat în faţa lui şi stă foarte cuminte. Pe noi ne cam sperie asta. E foarte prietenos cu musafirii, îi place să fie în centrul atenţiei, mai ales al femeilor. Eu sunt puţin nebun, copilul meu s-a născut în direct la televizor, am făcut o nuntă cu 10.000 de invitaţi, ceea ce e neobişnuit pentru Costa Rica, care e o ţară foarte conservatoare şi liniştită, dar aşa sunt eu.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite