Carnatii si salamurile romanesti, produse pe cale de disparitie

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Doar 1 la suta dintre producatorii romani de carne respecta normele europene si vor supravietui intrarii in UE

Doar 1% din carnatii, salamurile si alte produse din carne fabricate in Romania respecta indicii de calitate din Uniunea Europeana. Liviu Harbuz, presedintele Autoritatii Nationale Sanitar-Veterinare si pentru Siguranta Alimentelor (ANSVSA), a afirmat, ieri, in cadrul unei conferinte de presa, ca a discutat cu autoritatile de la Bruxelles si a cerut o amanare pentru o noua evaluare a unitatilor din industria alimentara. El a spus ca va folosi acest timp pentru a ajuta cat mai multe unitati sa isi intocmeasca programe de restructurare si sa treaca cu bine pragul integrarii. Romania are in prezent 561 de abatoare pentru carne rosie si 586 unitati de procesare a ei. Dintre acestea, doar 4 abatoare si 10 unitati de procesare respecta normele UE. In Romania functioneaza 80 de unitati de carne de pasare, de peste si produse din peste, insa doar 6, respectiv 7 dintre ele vor mai putea functiona. Dintre cele 574 de unitati de lapte si produse din lapte, numai 18 sunt in conformitate cu standardele UE. Singura posibilitate ca unitatile romanesti sa poata produce in continuare este sa intocmeasca programe de restructurare cu termen (fie pana la aderare - 31.12.2006 - si atunci vor putea sa produca si chiar sa exporte si dupa intrarea in UE, fie pana la 31.12.2009, urmand ca dupa aceasta data sa poata sa produca din nou). Alarmant este ca majoritatea unitatilor din industria alimentara nu si-au pregatit programe de restructurare pe care sa le prezinte la controalele efectuate anul acesta, de ANSVSA, in vederea dezbaterii cu Uniunea Europeana, din lipsa de informare. Conducatorii unitatilor nu au stiut ce si cum trebuie sa faca pentru a trece pragul aderarii. Astfel, 523 de abatoare, 25 de unitati de procesare a carnii de pasare, 27 de unitati de procesare a pestelui si 416 unitati de prelucrare a laptelui nu au intocmit nici un fel de plan de restructurare. ANSVSA este o autoritate infiintata prin reorganizarea Agentiei Nationale Sanitar-Veterinare si constituie structura de contact cu Autoritatea Europeana pentru Siguranta Alimentelor si este autoritatea care participa la activitatea de standardizare, gradare si calificare a produselor alimentare, in acord cu standardele de calitate europene, conform angajamentelor asumate de Romania in fata Comisiei Europene.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite