Caracatiţa Vîntu-Luca s-a dat de gol pe e-mail

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus  în arest aseară, la ora 19.00
Sorin Ovidiu Vîntu a fost dus în arest aseară, la ora 19.00

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au falimentat controlat Petromservice, alimentându-şi inclusiv conturile personale cu milioane de euro. Ei au fost deconspiraţi de corespondenţa electronică.

Omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu (55 de ani), prim-vicepreşedintele CNSLR-Frăţia, Liviu Luca (58 de ani) şi alte opt persoane au fost arestaţi, ieri, pentru 29 de zile. Acuzaţiile sunt cât se poate de grave - delapidare şi spălare de bani, iar pedeapsa este pe măsură. Riscă până la 15 ani de închisoare. Conform procurorilor, Vîntu ar fi fost artizanul falimentării controlate a societăţii Petromservice, „grozăvie" care ar fi creat prejudicii pe aproape 180 de milioane de euro.

Citiţi şi

EDITORIAL DE SABIN ORCAN: Bandiţelul lui Vîntu

Mai puţin de 30 de minute de la terminarea procesului i-au trebuit judecătorului Mitu Stegaru să decidă arestarea preventivă a celor zece persoane acuzate în dosarul falimentării Petromservice. Alături de SOV şi Luca au mai ajuns după gratii omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan, fostul director general al Petromservice Gheorghe Şupeală, fostul director financiar al Petromservice Zizi Anagnostopol, omul de afaceri prahovean Mihai Sorin, Mihai Viorel Râmboacă, Răzvan Florin Râmboacă, Daniela Braşoveanu şi Ioan Bohâlţeanu. După pronunţarea sentinţei, Mitu Stegaru a observat că omul de afaceri moldovean Octavian Ţurcan era lângă boxa arestaţilor.

Click pe foto pentru a vedea caracatiţa Vîntu-Luca



„Săriţi în boxa arestaţilor, vă rog!"

„Săriţi înapoi, vă rog!", a strigat magistratul. Mitu Stegaru a făcut parte din completurile care au decis condamnarea, în decembrie 2010, a omului de afaceri  Dinel Staicu, în apel, la 12 ani de închisoare în dosarul falimentării Băncii Internaţionale a Religiilor şi care în aprilie 2011 a hotărât, în recurs, arestarea preventivă a lui SOV, în dosarul în care este acuzat de şantajarea lui Sebastian Ghiţă.

La pronunţarea sentinţei, Vîntu plecase deja acasă. Mandatul de reţinere îi expirase, aşa că era liber să facă ce doreşte. A părăsit Tribunalul şi s-a urcat la volanul unui autoturism modificat special pentru handicapul pe care omul de afaceri îl are la picior. SOV nu s-a mai aventurat în declaraţii ca la ultimele două reţineri. A aruncat însă „săgeata" în curtea SRI: „M-am săturat să comentez comenzile date de Maior şi Coldea, de la SRI."

Prejudiciu uriaş

Sorin Ovidiu Vîntu şi Liviu Luca au falimentat controlat societatea Petromservice, potrivit anchetatorilor. Prejudiciul total în acest dosar a fost calculat la aproximativ 180 de milioane de euro, dintre care 83 de milioane de euro în dauna societăţii, iar restul bugetului de stat, prin neplata mai multor taxe.

Click pe foto pentru a vedea caracatiţa Vîntu-Luca

Află cum Sorin Ovidiu Vîntu şi-a spălat banii în Republica Moldova

O parte din cei 72.000 de membri ai Asociaţiei Salariaţilor Petrom Service au depus plângeri penale, susţinând că au fost afectaţi în calitate de acţionari minoritari, întrucât nu au primit dividende după ce valoarea acţiunilor a fost diminuată. Banii scurşi din societate au fost transferaţi prin operaţiuni de tip „carusel", iar în cadrul acestora, aceleaşi sume au fost reciclate de mai multe ori pentru a da aparenţa unor tranzacţii distincte.În această schemă au fost implicate zeci de societăţi de tip offshore şi au fost folosite tranzacţiile pe Bursa de Valori Bucureşti.

Bani negri pentru copiii lui SOV

Banii au ajuns în conturile personale ale lui SOV şi ale lui Luca sau în societăţile controlate de cei doi. Cea mai mare sumă, de 14.200.000 de euro, a ajuns în conturile Realitatea Media. Următoarele companii „îmbogăţite" din banii de la Petromservice sunt Imobiliar Network 2002, care a încasat 6.725.000 de euro, dar şi GM Invest, în ale cărei conturi au intrat 1.300.000 de euro.

Potrivit rapoartelor financiare, o parte din banii negri, 10.000 de euro, au alimentat direct cardul bancar al lui Sorin Ovidiu Vântu, dar şi conturile celor doi copii ai omului de afaceri, 56.600 de euro au ajuns la Ioana Vîntu şi 16.722 de euro la Ionuţ-Codrin Vîntu.

Fugarul Popa trăia pe banii Petromservice

Analiza transferurilor bancare între zecile de off-shore-uri controlate de cei doi principali locotenenţi ai lui SOV, Octavian Ţurcan şi Ghenadie Nipomici, a relevat că o parte din banii „scurşi" din Petromservice au ajuns în Indonezia, la Nicolae Popa.

Procurorii susţin că prietenul lui SOV, fugarul Nicolae Popa, condamnat în lipsă la 15 ani de închisoare în dosarul prăbuşirii FNI, primea bani din România, prin societatea Caascorom International Bali, la care era acţionar. Procurorii dau exemplul sumei de 80.000 de euro, traseul banilor România-Indonezia a fost efectuat prin trei firme off-shore înregistrate în Cipru şi Insulele Virgine Britanice: Petromservice-Stonecom Ltd, Tondestead Ltd, Willowsworth Ltd şi Caascorom International.

Reproşurile lui SOV

Modul discreţionar în care SOV a ajuns să controleze această societate, deşi nu avea nicio calitate oficială, a rezultat din schimbul de e-mailuri dintre omul de afaceri şi Gheorghe Şupeală, fost director al Petromservice. Specialiştii SRI care au percheziţionat informatic computerele celor implicaţi în falimentarea Petromservice au descoperit mai multe e-mailuri ale lui SOV.

„Îi erau, în fapt, subordonaţi funcţional", au arătat procurorii. În cazul lui Liviu Luca, relaţia de subordonare a sindicalistului era evidentă. „Îi dădea indicaţii lui Liviu Luca cu privire la deciziile pe care urma să le ia, reproşându-i dacă acesta adopta o altă conduită", au mai subliniat procurorii.

Conturi alimentate de off-shore-uri

Petromservice a reuşit performanţa să cumpere 50,26% din acţiunile la banca moldovenească BC Invest-privatbank SA la preţuri de şase-şapte ori mai mari decât valoarea de piaţă. Motivul: sindicaliştii au achiziţionat acţiunile prin intermediul unui intermediar, societatea cipriotă Demera Investmets Ltd. Suma cheltuită a fost de 45 de milioane de euro.

Urmând traseul banilor, procurorii au observat că o parte dintre aceştia au ajuns în conturile Bluelink Comunicazione şi, în final, 1.400.000 de euro, au fost trimişi către Realitatea Media, societatea care administrează postul  Realitatea TV. De asemenea, Bluelink Comunicazione a virat 700.000 de euro în contul personal al lui Sorin Ovidiu Vîntu.

Şmecheria FNI, exportată peste Prut

Pentru a putea justifica achiziţiile scumpe ale unor societăţi din Moldova, SOV şi Luca au umflat valoarea de piaţă a acestora. Viorel Râmboacă, Răzvan Râmboacă, Daniela Braşoveanu, Maria Fleancu şi Gheorghe Bucur au întocmit rapoarte de evaluare, în care au atestat împrejurări nereale şi au încălcat normele specifice acestei activităţi, pentru mai multe societăţi din Republica Moldova: S.A. Magistrala, S.A. Conmec, S.A. Agat, S.A. Mezon, S.A. Semnal şi S.A. Fabrica de Conserve din Coşniţa.

Petromservice a preferat achiziţiile tot prin intermediul Demera Investmets Ltd care a achiziţionat şapte off-shore-uri ce deţineau diferite participaţiuni la societăţile moldoveneşti.

A treia oară în arest

Sorin Ovidiu Vîntu a ajuns în arest pentru a treia oară în ultimele 14 luni. În septembrie anul trecut, a fost arestat pentru favorizarea lui Nicolae Popa. În aprilie 2011, SOV a ajuns iar după gratii, pentru scurt timp, fiind acuzat de şantajarea fostului manager al Realitatea Media Sebastian Ghiţă.

"M-am săturat să comentez comenzile date de Maior și Coldea, de la SRI."
Sorin Ovidiu Vîntu
om de afaceri

Unul mai bogat ca altul

Averi colosale strânse de Sorin Ovidiu Vîntu, de Liviu Luca şi de presupuşii lor complici în falimentarea Petromservice au fost puse sub sechestru de procurori. Măsura a fost luată în vederea recuperării prejudiciului în cazul în care cei zece învinuiţi vor fi găsiţi vinovaţi. Vîntu riscă să rămână fără vilele de pe strada Paris din Capitală şi din Corbeanca (Ilfov), dar şi fără domeniul din Deltă, unde SOV petrecea mult timp la pescuit. Departe de forfota Capitalei, omul de afaceri Sorin Ovidiu Vîntu se relaxa în mai multe proprietăţi din Deltă: baza Lebăda de la Crişan, complexul Roşu, Hotelul Marea Neagră din Sulina şi Hotelul Salcia de la Maliuc.

Ambarcaţiunile lui SOV

Procurorii au pus sechestru şi pe ambarcaţiunile de lux ale omului de afaceri, care ar fi pe numele unor intermediari. Toate proprietăţile deţinute de SOV în Deltă au fost obţinute prin intermediul unor firme controlate din umbră de către omul de afaceri - ATBAD, Blinker Turism, Deltarom, Conservil -, modelul fiind simplu, după asocieri în participaţiune cu statul bazele turistice din Deltă au fost falimentate şi apoi cumpărate pe bani puţini. Vîntu este, de altfel, şi deţinătorul celei  mai impresionante flote de nave rapide din Deltă, printre acestea numărându-se câteva exemplare de şalupe rapide „Ranger" cu motoare de 300 de cai-putere. Preţul unei astfel de bijuterii se ridică la peste 60.000 de euro.

Palatul lui Luca

Nici pentru Liviu Luca veştile nu sunt prea bune, fiind şanse să rămână fără agoniseala de zeci de milioane de euro. Nu se ştie exact de unde a dobândit Luca averea impresionantă. Declaraţii de avere nu a depus niciodată şi nimeni nu l-a deranjat cu vreo verificare.El ar putea rămâne fără moşia din Păuleşti (Prahova) evaluată la 10 milioane de euro, fără limuzinele de sute de mii de euro, dar şi fără iazul pentru pescuit. În parcarea de la „palatul" din Păuleşti al lui Luca tronează mai mulţi bolizi, printre care Audi Q7, Mercedes GL şi Toyota Land Cruiser V12, în valoare de aproximativ 300.000 de euro.

Blocul „Gelsor"

Procurorii au instituit, în acest dosar, sechestru pe 81 de imobile (46 de terenuri intravilane şi extravilane, cinci apartamente, clădiri cu destinaţie de hotel, restaurante, alte spaţii comerciale, un bloc de opt etaje). De asemenea, s-a instituit sechestru pe autoturisme, ambarcaţiuni, conturi bancare. În cauză au fost efectuate,  sub aspect probator, inclusiv cereri de comisii rogatorii.

Printre bunurile sechestrate se numără şi un bloc de opt etaje, în zona Unirii din Capitală, unde este sediul social al Realitatea Media. În trecut, acolo era sediul central al Gelsor, administratorul FNI.

Blocul „Gelsor"
Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite