„Eroii“ vin în locul lui Capatos

0
Publicat:
Ultima actualizare:
„Eroii“ vin  în locul  lui Capatos
„Eroii“ vin în locul lui Capatos

Din această seară, serialul înlocuieşte la Antena 1 „Un show păcătos“, pe perioada verii. Emisiunea lui Dan Capatos se va întoarce în septembrie. Până atunci îi iau locul eroii cu puteri supranaturale.

Primul sezon din cele trei produse are 23 de episoade şi va fi difuzat de luni până joi, de la ora 23.15. Serialul are parte de o distribuţie foarte variată şi o poveste de inspiraţie science-fiction.

În apropierea unei eclipse, mai mulţi tineri din părţi diferite ale lumii încep să observe că li se întâmplă lucruri ciudate. Unii îşi dau seama că au o putere supraomenească şi se bucură că viaţa li se schimbă, alţii nu înţeleg exact ce li se întâmplă sau le e teamă că dacă se află că sunt „deosebiţi“, vor fi priviţi ciudat de lumea întreagă.

Cel care va face legătura între oamenii cu puteri deosebite este indianul Mohinder Suresh (Sendhil Ramamurthy), profesor universitar de genetică. El îşi părăseşte ţara pentru New York, unde tatăl lui, Chandra Suresh, tot genetician, a murit recent. Însă bărbaţi misterioşi vor să pună mâna pe documentele tatălui său, iar unul dintre aceştia, Omul cu ochelari de baga, îl şi ameninţă. 

După ce află despre un criminal în serie pe nume Sylar, Mohinder se decide să-i găsească pe cât mai mulţi dintre oamenii cu puteri speciale. Fraţii Petrelli, Nathan (Adrian Pasdar) şi Peter (Milo Ventimiglia) nici că ar putea fi mai diferiţi. Primul este un politician ambiţios, în timp ce fratele său mai mic este infirmier privat şi nu şi-a găsit încă drumul în viaţă. Peter visează de mai multe ori că zboară şi devine obsedat de această posibilitate.

Majoreta, stripteuza şi tocilarul

Claire Bennett (Hayden Panetierre) este o majoretă din Texas care descoperă că toate rănile i se vindecă instantaneu. Împreună cu un prieten, ea îşi filmează încercările succesive de a se răni.

În Las Vegas, Nikki (Ali Larter) face bani dezbrâcându-se la videochat. Când nişte cămătari vin să-şi ia înapoi un împrumut plus dobândă, femeia îşi pierde cunoştinţa şi când se trezeşte vede că infractorii au fost măcelăriţi.

Într-o corporaţie japoneză cu sediul în Tokio, Hiro Nakamura (Masi Oka), cel mai amuzant personaj din serial, se plictiseşte la birou şi încearcă „să îndoaie spaţiul şi timpul“. Spre mirarea lui, el reuşeşte să dea ceasul înapoi cu o secundă şi, după ce exersează, se teleportează la New York. Aici va intra în contact cu alţi „eroi“, precum pictorul drogat, dar clarvăzător, Isaac, sau poliţistul telepat Matt.

Toate aceste personaje extrem de diferite vor trebui să facă front comun împotriva ameninţării lui Sylar şi primul pas va fi să îndeplinească profeţia „Salvaţi majoreta, salvaţi lumea!“.

Premii şi bunuri branduite

Printre premiile câştigate de „Heroes“ se numără People’s Choice Award, la categoria Best New Drama, în 2007, dar şi un premiu BAFTA pentru Cel mai bun program TV, în 2008. Serialul a primit şi două nominalizări la Globurile de Aur.

Printre produsele apărute sub brandul „Heroes“ se numără jocul pentru mobile lansat de Gameloft, o revistă de benzi desenate care propune fanilor să aleagă noi personaje pentru serial, dar şi figurine create după chipul şi asemănarea protagoniştilor.

Succes şi declin

Prima serie, produsă în 2006, a avut o audienţă medie de 14,3 milioane de telespectatori, iar fanii fac parte din segmentul de vârstă 18-49 de ani, cel mai râvnit de publicitari. Deşi entuziasmul pentru poveste s-a diminuat – parţial din cauza grevei scenariştilor americani – „Heroes“ a supravieţuit şi acum se produce seria a patra, difuzată în toamnă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite