VIDEO Cod Galben: Canicula a pus stăpânire pe România. Vezi aici cum va fi vremea până joi

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Creşterea presiunii atmosferice în nord-vestul continentului va izola un nucleu depresionar în zona Mării Baltice, desprins din depresiunea islandeză. În acelaşi timp, în vestul Franţei se va menţine un ciclon foarte activ care va aduce aer cald dinspre sud, iar în restul continentului presiunea se va menţine la valori relativ ridicate.

UPDATE Meteorologii au emis o avertizare cod galben de caniculă pentru Bucureşti şi 14 judeţe din sudul şi vestul ţării, unde miercuri şi joi vor fi temperaturi cuprinse între 35 şi 38 de grade, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80.

Potrivit avertizării emise de Administraţia Naţională de Meteorologie, "miercuri şi joi vremea va fi călduroasă în toate regiunile, caniculară în orele după-amiezelor în Câmpia de Vest, sud-vestul Transilvaniei şi Câmpia Română, unde se vor înregistra temperaturi maxime cuprinse între 35 şi 38 de grade".

Indicele de confort termic (ITU) va depăşi pragul critic de 80 în vestul şi sudul ţării şi local în restul teritoriului, au precizat meteorologii.

Avertizarea cod galben de caniculă a fost emisă pentru Bucureşti şi judeţele Ialomiţa, Călăraşi, Ilfov, Giurgiu, Teleorman, Olt, Dolj, Mehedinţi, Caraş-Severin, Timiş, Arad, Bihor, Alba şi Hunedoara.

***

România va fi cuprinsă de vreme caniculară până joi, potrivit unei informări a Administraţiei Naţionale de Meteorologie. Vor urma trei zile cu temperaturi în uşoară creştere faţă de săptămâna trecută.

VIDEO: Buletinul meteo pentru această săptămână adevarultv.net

image

La amiază, maxima termică va depăşi 36 de grade Celsius, iar minimele vor fi cuprinse între 18 şi 20 de grade. Căldura va fi resimţită mai ales în Câmpia de Vest şi Câmpia Română, iar indicele de confort termic va depăşi pragul critic de 80. În restul teritoriului, cerul va fi mai mult senin, dar cu unele înnorări după-amiaza în zona Carpaţilor Orientali, unde izolat vor fi averse posibil însoţite de descărcări electrice. Specialiştii spun că vântul va sufla slab până la moderat.

Indicele de confort termic coroborează temperatura aerului cu umiditatea relativă pentru a determina o temperatură aparentă, cea resimţită de corpul uman.

Specialiştii spun că, atunci când indicele de confort termic depăşeşte pragul normal, populaţia trebuie să se protejeze adecvat. Medicii recomandă ca în zilele caniculare oamenii să bea multe lichide, să facă duşuri cât mai des, să consume multe fructe şi legume şi să evite expunerea prelungită la soare la orele prânzului.

Miercuri

Vremea va fi călduroasă, caniculară local dupăamiaza în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română. Cerul, mai mult senin, va prezenta temporar înnorări mai accentuate în zona Carpaţilor Orientali. Vântul, în general slab, va sufla moderat în estul ţării. Maximele vor fi cuprinse între 28 şi 36 de grade.

Joi

Vremea se va menţine călduroasă, local caniculară după-amiaza în Câmpia de Vest şi în Câmpia Română. Cerul, variabil, va prezenta temporar înnorări mai accentuate după-amiaza în zona de munte.

Vântul va sufla slab şi moderat. Maximele vor fi cuprinse între 29 şi 37 de grade, mai scăzute pe litoral.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite