Campanie de semnături pentru eliminarea taxei "Vlădescu"

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ministrul finanţelor spune că birul său va fi încasat şi în următoarele două luni Directorul celui mai mare parc auto second-hand din România, Liviu Dobrin, a declarat, sâmbătă,

Ministrul finanţelor spune că birul său va fi încasat şi în următoarele două luni

Directorul celui mai mare parc auto second-hand din România, Liviu Dobrin, a declarat, sâmbătă, că va începe să strângă semnături pentru eliminarea taxei de primă înmatriculare. El a mai spus că va cere şi partidelor să îşi exprime poziţia pe care o au faţă de această taxă.

Conform Constituţiei, cetăţenii care îşi manifestă dreptul la iniţiativă legislativă trebuie să provină din cel puţin un sfert din judeţele ţării, iar în fiecare dintre aceste judeţe, respectiv în municipiul Bucureşti, trebuie să fie înregistrate cel puţin 5.000 de semnături în sprijinul acestei iniţiative. Tot în Constituţie se precizează că nu pot face obiectul iniţiativei legislative a cetăţenilor problemele fiscale, cele cu caracter internaţional, amnistia şi graţierea.

Comisia Europeană , contrazisă de şeful finanţelor

Ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu, a declarat, sâmbătă, că taxa de primă înmatriculare este o taxă de mediu şi, prin urmare, ea poate face obiectul unei iniţiative legislative cetăţeneşti pentru a fi eliminată. Declaraţia sa vine în contradicţie atât cu verdictul Comisiei Europene, cât şi cu poziţia ministrului mediului, Sulfina Barbu. Executivul de la Bruxelles a anunţat, miercuri, că România pretinde în mod eronat că taxa introdusă va servi protejării mediului. Contestaţiile Bucureştiului pe această temă nu vor fi luate în calcul pentru că factorul de îmbătrânire a maşinii nu este acelaşi lucru cu performanţele diferitelor automobile în protejarea mediului şi micşorarea poluării.

"Taxa de înmatriculare nu se va schimba în următoarele două luni. În această perioadă, Ministerul Finanţelor va trimite răspunsul la notificarea Comisiei Europene şi va aştepta argumentaţia", a declarat, sâmbătă, la Money Channel, ministrul finanţelor, Sebastian Vlădescu. România a primit notificarea oficială de la Comisia Europeană referitoare la declanşarea procedurii de infringement pentru taxa auto la care va trimite, în următoarele două luni, un răspuns şi va aştepta cea de-a doua etapă în acest proces, respectiv scrisoarea de argumentaţie din partea Comisiei.

Banii înapoi, numai cu proces

Comisia Europeană a decis, săptămâna trecută, să declanşeze împotriva României procedura pentru încălcarea tratatului de aderare, considerându-se că taxa de primă înmatriculare auto contravine articolului 90 din Tratatul de aderare. "Este o procedură normală. Nu este nicio tragedie", a afirmat Vlădescu. Potrivit ministrului finanţelor, în cazul în care Curtea Europeană de Justiţie decide că taxa de înmatriculare nu este corectă, cetăţenii care au plătit această taxă pot acţiona statul în instanţă pentru a-şi recupera banii. "În această situaţie, statul nu va plăti penalităţi celor care au plătit deja taxa, pentru că ea a fost instituită legal", a explicat Vlădescu.

PSD va sesiza Curtea Constituţională

Senatorul Cristian Radu Georgescu a anunţat, ieri, într-o conferinţă de presă, că PSD va cere Curţii Constituţionale să se pronunţe asupra taxei de primă înmatriculare. "În loc să fie cheltuiţi pentru apărarea oamenilor, banii sunt vărsaţi la bugetul statului, fără nicio destinaţie precisă şi se încalcă practic Constituţia. Articolul 139 aliniatul 3 spune că sumele reprezentând contribuţiile la constituirea unor fonduri se folosesc, în condiţiile legii, numai potrivit destinaţiei acestora", a arătat senatorul.

Societate



Partenerii noștri

image
canal33.ro
Ultimele știri
Cele mai citite