Campania de asteptare a rezultatelor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Pe un panou publicitar, Marian Vanghelie isi asorteaza cravata cu ligheanul. Pe un panou similar, Adriean Videanu conteaza pe rezultatele altora, iar un al treilea panou pare ca se zguduie sub

Pe un panou publicitar, Marian Vanghelie isi asorteaza cravata cu ligheanul. Pe un panou similar, Adriean Videanu conteaza pe rezultatele altora, iar un al treilea panou pare ca se zguduie sub picioarele plinute ale candidatului Popescu Piedone, grabit sa ajunga la primarie. Bucurestenii trec plictisiti pe langa afise, panouri ori bannere si, cu greu, disting mesajele noi de cele vechi, lovite de intemperii. De altfel, si mesajele par resapate, reluari stangace ale celor din campaniile anului trecut. Din cand in cand, cate o masina cu afisaj mobil trece pe strazi cu difuzoarele date la maximum, ca nu mai intelege nimeni nimic din ce se spune. Cam asa este capitala Romaniei, cu sase zile inainte de un nou scrutin electoral. Cu toate ca miza politica a Primariei Bucuresti este apropiata de cea a Presedintiei, formatiunile inscrise in cursa par mai degraba sa numere zilele pana se alege careva primar. PSD-ul aplica aceeasi tactica din campania verii trecute. A umplut Capitala cu afise si contabilizeaza asa-zise ilegalitati ale adversarilor politici, tot la fel dupa cum, in urma cu cateva luni, opinia publica era informata despre pericolul sacosei portocalii. Alianta sta si ea in expectativa si cauta cu lupa chichitele legale de pe materialele de propaganda ale contracandidatului principal Vanghelie, cum ca n-ar fi trecuta tipografia sau numarul de comanda ale bannerului, in dreapta jos. Sosonari D.A. numara afisele, dupa care merg degraba inapoi la sediul de campanie, cu centralizatorul pentru Adriean Videanu. Cei doi candidati merg prin fabrici si uzine, dupa cum se fac aranjamentele cu un director si altul, vorbind vrute si nevrute unor muncitori care stiu ca li se taie ora daca nu participa la actiune. Singurul care misca lumea pe strazi este Piedone Popescu, ai carui sustinatori bat Capitala in lung si in lat, imbracati in galben pentru a atrage atentia asupra lor. Echipele de strategi asteapta in fiecare saptamana sa vada roadele campaniei in sondajele comandate pe la diverse institute de care se aude o data, doar in preajma alegerilor. Atat PSD, cat si Alianta PNL-PD au avut un start prost in aceasta campanie pentru partialele din Capitala, iar acest lucru le-a marcat atat evolutia lor de pana acum, cat si perceptia electoratului despre candidati. Marian Vanghelie s-a lansat cu cantec, mai mult contestat decat agreat de partidul sub sigla caruia se afla. Stanjeneala manifestata de liderii PSD in momentul desemnarii lui Vanghelie este inca palpabila pentru pesedisti. In plus, organizatiile din tara au, de o luna incoace, aceeasi intrebare devenita retorica: "Cum de am ajuns sa-l avem pe Vanghelie candidat?". Nici plecarea lui Adriean Videanu spre Primarie nu a fost mai linistita. Scandalul din Alianta cu startul furat de Ludovic Orban, care se dorea si el personaj principal, nu a dat incredere alegatorilor de dreapta, care nu vad in Videanu nici macar o urma din fermitatea predecesorului sau, ales de doua ori primar al Capitalei. A urmat apoi celebra conferinta de presa, in care Videanu si Vanghelie jucau alba-neagra cu licentele de marmura, pentru ca, doua zile mai tarziu, sa aflam ca bucurestenii au de ales intre un candidat cu cinci la romana si un altul de nota sase. Ca tactica electorala, Videanu apasa tare pe pedala identificarii cu Alianta, cu echipa sa ministeriala, sau locala, in timp ce Vanghelie mizeaza exact pe o strategie inversa, mergand pe distantarea - pe cat posibil - de cei trei trandafiri, de tutela lui Dan Ioan Popescu. In plan politic, prestatia principalilor concurenti a dus la o modificare a pozitiei lor, in raport cu partidele din care provin. Marian Vanghelie este, ca procente, peste PSD, in timp ce Videanu ramane sub cota Aliantei. Singurul care a crescut in campanie este Cristian Popescu, un aspirator de votanti dintr-o parte si din alta, doar pe baza renumelui sau de luptator in piete si lipsei de alternativa credibila la etajul politizat, de unde privesc ceilalti doi. Cat priveste restul candidatilor, pana la 17, acestia se vad doar sporadic, in general pe ecranele televizoarelor, unde isi au o cota de aparitii rezervata de lege. Dupa cum se desfasoara lucrurile, un al doilea tur de scrutin pare inevitabil, insa cel mai mare dusman al partidelor va fi absenteismul. Pe fond, el inseamna un vot negativ dat tuturor formatiunilor politice. Cele doua tabere principale s-au gandit deja sa-si consacre ultimele doua zile chemarii electoratului la vot. Alianta va merge din usa in usa, in speranta ca acestea se vor deschide macar in ziua votului, iar PSD va lansa mesaje de mobilizare a electoratului, incercand sa se organizeze mai bine decat in vara si in toamna, cand nici macar membrii de partid nu au iesit din casa pentru a vota. Experienta altor scrutine partiale, fie ca a fost vorba de Bucuresti sau alte orase mari, fie ca s-au consumat la nivel de comuna, a aratat ca alegatorii nu cred in solutiile temporare, asa cum sunt percepute partialele. Oamenii au impresia ca nu isi aleg "un primar intreg", pentru ca durata mandatului acestuia este doar pana la urmatoarele alegeri locale generale, adica, in cazul de fata, trei ani. Este de asteptat, asadar, ca, in cele cateva zile care au mai ramas pana in duminica alegerilor pentru Primaria Bucuresti, candidatii sa-si concentreze campania mai putin pe promisiuni si mai mult pe indemnul la atitudine civica in ziua votului.

Societate

Top articole

Partenerii noștri


Ultimele știri
Cele mai citite