Camera Reprezentantilor acuza CIA de superficialitate

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Chiar in perioada in care se straduieste sa convinga Congresul american sa aloce 87 de miliarde de dolari pentru Irak, administratia Bush se vede din nou incoltita in problema presupuselor arme de

Chiar in perioada in care se straduieste sa convinga Congresul american sa aloce 87 de miliarde de dolari pentru Irak, administratia Bush se vede din nou incoltita in problema presupuselor arme de distrugere in masa ale lui Saddam Hussein. Potrivit Comisiei de Informatii a Camerei Reprezentantilor, CIA si-a bazat concluziile asupra existentei unui program de dezvoltare a unor astfel de arme in Irak pe dovezi vechi, insuficiente si analizate cu superficialitate. Intr-o scrisoare adresata directorului Agentiei, George Tenet, atat liderul republican, cat si cel democrat al Comisiei (in mod obisnuit sustinatori fermi ai CIA), reproseaza serviciilor secrete ca au furnizat analistilor Agentiei informatii incomplete si nesustinute cu dovezi palpabile, iar acestia, la randul lor, au inaintat rapoarte eronate oficialilor din guvern, care si-au bazat deciziile pe date inexacte. "Absenta indiciilor ca armele chimice si biologice si programele de dezvoltare a acestora au fost distruse a fost considerata o dovada ca ele au continuat sa existe", se arata in scrisoare, preluata in presa americana. Exagerarea pericolului reprezentat de Saddam si regimul sau a furnizat administratiei Bush argumente pentru a justifica razboiul impotriva Irakului. Comisia de Informatii a Camerei Reprezentantilor a gasit si "deficiente semnificative" in capacitatea serviciilor secrete de a colecta informatii dupa alungarea inspectorilor ONU din Irak, in 1998. In legatura cu acest aspect, secretarul de stat Colin Powell a declarat ca agentii secreti americani au facut tot ce au putut si "au facut o treaba foarte buna". Si consilierul pe probleme de securitate al Casei Albe, Condoleezza Rice, a ramas ferma pe pozitie, afirmand ca informatiile vechi au fost coroborate cu unele noi, care indicau ca Saddam avea si continua sa dezvolte arme de distrugere in masa. La randul sau, CIA s-a aparat, sugerand ca membrii Comisiei de Informatii nu au analizat cu atentie documentele pe care le-au avut la dispozitie. Din declaratiile oamenilor de stiinta irakieni se mai desprinde insa o posibilitate, anume ca acestia sa il fi mintit pe Saddam in aceasta privinta, in realitate regimul de la Bagdad nedispunand de arme chimice, biologice sau nucleare.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite