Călător prin Ţara Moţilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Tara Moţilor nu are munţii la fel de înalţi ca în alte părţi, nu are cascade spectaculoase, dar are oameni primitori şi dornici să se destăinuie celor dispuşi să-i asculte.No, hai s-o

Tara Moţilor nu are munţii la fel de înalţi ca în alte părţi, nu are cascade spectaculoase, dar are oameni primitori şi dornici să se destăinuie celor dispuşi să-i asculte.
No, hai s-o luăm de-a rândul", te îndeamnă moţul când în graba ta de orăşean vrei să afli cât mai multe despre ce-i de văzut în ţara asta numai a lor din Apuseni. Dar se pare că poveştile despre vorba lor înceată nu prea sunt adevărate, cu toate că şi ei glumesc pe seama asta. Se spune că un moţ şi un oşean mergeau de la Bucureşti spre casă. Pe la Sinaia, moţul îl întreabă pe oşean de unde e de loc, iar pe la Braşov, oşeanul face acelaşi lucru. La Alba Iulia, când moţul coboară, îi spune colegului său de drum: "Ce bine ne-am mai conversat!". În realitate, moţii îşi deschid sufletul în faţa oricui are capacitatea de a-i provoca la o conversaţie interesantă. Cu greu mai pot fi opriţi, după ce au fost stârniţi să-şi povestească viaţa pe care o duc în Apuseni. Primul lucru pe care ţin să ţi-l spună este care sunt diferenţele dintre moţi. Moţii adevăraţi sunt numai locuitorii celor vreo 14 16 sate din jurul Abrudului şi Câmpenilor. Mai sunt ţopii, care trăiau din comerţ şi se îmbrăcau cu haine închise la culoare. Apoi, la poalele munţilor stăteau mocanii, care purtau haine albe şi erau legaţi de zona în care s-au născut şi trăiau din creşterea vitelor şi din pomărit. Indiferent de aceste diferenţe aparente, toţi încearcă să te facă să te simţi ca acasă. Chiar dacă ţara Moţilor nu are munţii la fel de înalţi ca în alte părţi, nu are cascade spectaculoase, are, în schimb, oameni primitori şi dornici să se destăinuie celor dispuşi să-i asculte. Filosofia lor este cât se poate de simplă: locul unde înnoptezi, pensiunea, trebuie să însemne acasă, unde te aşteaptă mama şi sora. Fiecare persoană trebuie tratată altfel. Poate acesta este secretul pentru care odată ce ai ajuns în Apuseni faci totul ca să revii. Ca şi în alte părţi, în satele răsfirate la poalele munţilor au rămas doar bătrânii. Dar şi acest lucru este pentru ei un lucru cu care să se mândrească. "Nu-i întoarce niciodată cu avionul pentru că nu fac prostii", se laudă moţii. Chiar părinţii îi îndeamnă să plece pentru că "mie nu trebuie să-mi deie, ci să nu mai îmi ceară". În Apuseni ai libertate totală, dar nu pentru că ar exista poliţia care să te oprească, ci pentru că, odată ajuns în ţara Moţilor, conştiinţa fiecăruia dintre noi se trezeşte.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite