Naghi, de la cârciumar la magnatul mezelurilor

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Până să clădească imperiul Aldis, George Naghi a fost şef de sală la restaurantul Oficiului Judeţean de Turism Ialomiţa. Viaţa patronului Aldis pare a fi ruptă dintr-un film: a clădit o avere de 28 de milioane de euro în 20 de ani şi a avut două soţii, dintre care ultima i-a fost menajeră.

George Naghi (59 de ani), patronul firmei Aldis din Călăraşi, care şi-a pierdut viaţa duminică după-amiază în timp ce se plimba cu şalupa pe Braţul Borcea, şi-a început cariera în Ialomiţa. De la începutul anilor '80 şi până la Revoluţie, el a lucrat ca şef de sală la restaurantul Oficiului Judeţean pentru Turism, aflat în incinta staţiunii balneare Amara. Aici luau masa sportivii care veneau în cantonament în tabăra de la Amara, precum şi oficialităţile judeţene şi de la centru care treceau prin staţiune.

Naghi şi-a făcut mulţi prieteni. Printre aceştia, Gheorghe Muşat (63 de ani), care la vremea respectivă era contabil la Inspectoratul Şcolar Ialomiţa şi ţinea evidenţa tuturor cheltuielilor pe care le implica aducerea sportivilor în respectivul loc.

„Practic, noi plăteam tot ce se consuma acolo. Prin această colaborare l-am cunoscut pe George Naghi", a povestit acesta. Pretenia dintre cei doi avea să dureze mult timp. „Dacă te putea ajuta o făcea cu toată dragostea. Îi plăcea foarte mult să fie în centrul atenţiei şi înconjurat de prieteni. Era foarte atent şi cu personalul pe care îl conducea. Dumnezeu să îl ierte!", a spus Muşat, ştergându-şi o lacrimă.

Poreclit Gigi Bozgoru'

Fostul contabil îşi aminteşte chiar şi de porecla pe care omul de afaceri o primise în momentul în care fusese angajat la restaurantul aflat în incinta staţiunii Amara. „Datorită faptului că era de naţionalitate maghiară, toată lumea îl ştia de «Gigi Bozgoru'» nimeni nu-i spunea pe numele său real. Începuse să fie şi el mândru de porecla lui şi îşi spunea de multe ori aşa", a mai povestit Muşat.

La mijlocul anilor '80, a aflat că este bolnav de diabet. Chiar dacă i-a fost greu să accepte acest lucru, a reuşit să lupte cu boala. „Nu s-a sfiit niciodată de faptul că este bolnav. Aşa cum a putut, a ţinut piept diabetului. Păcat de el pentru că era un om bun şi iubitor", şi-a amintit amicul miliardarului.

După Revoluţie, Naghi s-a mutat la Călăraşi. Era căsătorit cu Cornelia, cu care a pus bazele afacerii Aldis. S-a îndrăgostit însă de Sorina, o femeie foarte frumoasă, care i-a dăruit un fiu, Tudor (23 de ani). Relaţia cu Cornelia a fost compromisă când miliardarul şi-a recunoscut băiatul. A divorţat şi apoi s-a căsătorit cu Alina (54 de ani), care i-a fost menajeră în casa în care locuia cu prima soţie. Aceasta avea o fiică, Gina (30 de ani), pe care a şi adoptat-o. Costel Ilie (55 de ani) este unul dintre angajaţii de la Aldis. În copilărie era nedespărţit de George Naghi. „Tatăl lui era tinichigiu şi nu aveau o situaţie strălucită. Când el a ajuns în vârf ca afacerist, nu a uitat de unde a plecat. Îl credea pe cel sărac, pentru că şi el trecuse prin astfel de momente", a mai spus bărbatul.

„Dadi, mergi mai încet!"

Cu o zi înainte de tragicul accident, omul de afaceri petrecuse la nunta mezinului. „La vila lor de la Constanţa se aflau nişte prieteni, aşa că nu au mai plecat acolo în weekend. George a fost convins de Alina să meargă la cununia civilă a fiului sau", a povestit Sorin Danciu, şeful Direcţiei de Cultură Călăraşi, prieten apropiat cu Naghi.

În ultima vreme nu fusese în relaţii bune cu Tudor, care era petrecăreţ şi iubea jocurile de noroc. Naghi s-a trezit duminică în jurul orei 10.00, a luat micul dejun, apoi a mers să înoate. Făcea asta zilnic, pentru a se menţine în formă. S-a întors acasă, dar pentru că masa de prânz nu era gata, a decis să iasă la plimbare pe Borcea, cu barca, alături de soţie.

Misterul accidentului care s-a petrecut câteva ore mai târziu pe braţul Borcea poate fi dezlegat de soţie. Aflată într-un spital din Capitală, ea le-a povestit rudelor că George Naghi a condus cu viteză şi că, de câteva ori, chiar i-a atras atenţia. Dadi, aşa cum obişnuia ea să-l alinte, nu a ţinut cont de părerea sa. „Alina şi-a amintit că l-a rugat să conducă încet pentru a nu fi în pericol pe apă. Chiar i-ar fi spus «Dadi, mergi mai încet!»", au povestit prietenii omului de afaceri. Au contribuit Ionela Stănilă, Daniela Drăghici

"Când a ajuns în vârf, nu a uitat de unde a plecat. Îl credea pe cel sărac, pentru că şi el trecuse prin astfel de momente."
Costel Ilie
prieten şi angajat Aldis

28 de milioane de euro este averea pe care o strânsese George Naghi, potrivit Forbes 500 miliardari, unde ocupa locul 192.

image

Aldis are datorii la stat de un milion de euro

Pe pagina de internet a Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală, firma Aldis SRL, din Călăraşi, care aparţinea tot milionarului George Naghi, figurează cu datorii. Firma înregistrează restanţe la bugetul de stat care se ridică la peste 4 milioane de lei, aproximativ un milion de euro. Obligaţiile către bugetul de stat au fost asumate de către Aldis SRL Călăraşi prin declaraţiile depuse la organul fiscal la sfârşitul lunii iunie 2011. Suma reprezintă impozitul pe profit neachitat, impozitul pe venit salarii, contribuţia de asigurări sociale datorată de către angajator, contribuţia de asigurări pentru accidente de muncă şi boli profesionale datorate de angajator, pentru şomaj datorată de angajator, contribuţia de asigurări de sănătate şi alte taxe, impozite şi penalităţi.

Se opreşte circulaţia la înmormântare

Miliardarul va fi înmormântat astăzi, iar circulaţia în oraş va fi interzisă pe tot traseul cortegiului mortuar. Decizia a fost luată de primarul oraşului Călăraşi, Nicolae Dragu, care a mai hotărât ca 10 august să fie declarată zi de doliu. Toate instituţiile şi autorităţile publice din oraş sunt obligate să arboreze drapelul de stat al României în bernă.  Ioana Popa

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite