"Cainele antidrog" Etol a depistat sub scaunul unei masini 5 kg de hasis

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Narcoticele nu au fost descoperite la intrarea in tara prin PCTF Bors

Un microbuz Mercedes inmatriculat in Republica Moldova, care face regulat curse Spania - Chisinau, avand la bord colete, a fost oprit, ieri dimineata, pentru un control minutios in Vama Albita, Vaslui. "Cainele antidrog" aflat ieri in serviciu la Albita, botezat de dresor... Etol, a depistat 4,936 kg de hasis, ambalate in 19 pachete tip lingou. Narcoticele depistate cu trusa Narcotest erau ascunse sub scaunul soferului Igor T. (28 de ani), cetatean moldovean. Chestionat de politistii de frontiera si de vamesi, acesta a spus ca habar nu avea ce contineau pachetele, pe care le primise in custodie in Spania, de la o femeie si urma sa le transporte la Chisinau. Curios este faptul ca stupefiantul a trecut prin toate vamile din spatiul Schengen fara a fi depistat. Mai mult, hasisul intrase pe teritoriul Romaniei prin Vama Bors, fara a fi gasit de lucratorii vamali sau de vreun "caine antidrog". Soferul moldovean este acum cercetat penal, sub acuzatiile de trafic de droguri de mare risc si contrabanda calificata si va fi prezentat la Parchetul Tribunalului Vaslui cu propunerea de arestare preventiva.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite