Cabina actorului Marin Moraru - jefuita de un toxicoman

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Celebrul actor Marin Moraru a fost, in urma cu cateva zile, victima unui hot care i-a furat actele, banii si alte bunuri din cabina de machiaj. Duminica seara, in timp ce actorul juca rolul preotului

Celebrul actor Marin Moraru a fost, in urma cu cateva zile, victima unui hot care i-a furat actele, banii si alte bunuri din cabina de machiaj. Duminica seara, in timp ce actorul juca rolul preotului din piesa "Crima pentru pamant", pe scena Teatrului National din Bucuresti, doi tineri au reusit sa insele vigilenta personalului de paza si sa patrunda in zona rezervata actorilor. Unul dintre ei a furat din cabina de machiaj a lui Marin Moraru documentele de identitate ale acestuia, cateva sute de mii de lei si obiecte de recuzita folosite de actori in timpul reprezentatiilor artistice. Politistii de la Sectia 10 au declansat imediat cautarile, reusind sa obtina informatii despre hotii care se pare ca nu actionasera pentru prima data in incinta TNB. Vinersar Ionut, de 22 ani, cunoscut consumator de droguri, si complicea sa, B. Roxana, de 19 ani, au fost retinuti de judiciaristi, sub acuzatia de furt calificat. In urma anchetei, politistii au reusit sa recupereze si bunurile sustrase de acestia. Cercetarile sunt departe de a fi finalizate, avand in vedere ca, asa cum aratam, banda celor doi este suspectata si de alte furturi comise in cabinele actorilor. Potrivit anchetatorilor, cei doi patrundeau in zonele cu acces restrictionat din incinta teatrului, sustinand ca au de vanzare parfumuri ieftine. Profitand de neatentia personalului, in timp ce tanara "tinea de sase", Vinersar patrundea in cabine si fura bunurile de valoare pe care le gasea. La randul sau, Vinersar mai este acuzat de spargerea unei case din centrul Capitalei. Cu doua zile inainte de a-l jefui pe actorul Marin Moraru, acesta a patruns prin efractie intr-un imobil din strada Dionisie Lupu, impreuna cu Ivan Petre Virgil, de 24 ani, si Stan Costel, de 23 ani. Cei doi complici ai sai au fost si ei retinuti de politistii de la Sectia 10.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite