CRP va cere schimbarea modului in care sunt alesi membrii conducerii SRR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat, miercuri, in timpul unei intalniri intre membrii CNA, protestatarii din Societatea Romana de Radiodifuziune (SRR) si societatea civila, ca

Presedintele CRP, Cristian Tudor Popescu, a declarat, miercuri, in timpul unei intalniri intre membrii CNA, protestatarii din Societatea Romana de Radiodifuziune (SRR) si societatea civila, ca organismul pe care il conduce va cere schimbarea modului in care sunt alesi membrii conducerii SRR. El a precizat ca motivul pentru care oamenii din conducerea radioului cenzureaza jurnalistii din aceasta institutie este faptul ca au fost alesi de PSD si, prin urmare, se simt datori sa slujeasca acest partid. Singura solutie pentru iesirea din aceasta situatie este schimbarea sistemului de numire a directorilor din SRR, potrivit lui Cristian Tudor Popescu. El a mai spus ca a avut, marti, o intrevedere cu reprezentantii conducerii SRR, Dragos Seuleanu, Dan Preda si Victor Ionescu, unde a supus discutiei, punct cu punct, acuzatiile aduse de protestatari in raportul Initiativei Profesionale Radio Romania. Presedintele CRP a spus ca "exista un numar finit, precis de cazuri" in care sunt incalcari ale deontologiei profesionale in Radio Romania Actualitati. Printre cazurile mentionate atat de reprezentantii SRR, cat si de Cristian Tudor Popescu se numara permisiunea ca un politician, Corneliu Vadim Tudor, sa acuze fara probe, pe postul public de radio, chiar angajatii acestei institutii. Vadim a spus, referitor la protestul acestora, ca este demarat de "un comando de radulesti si dumitresti". Aceste afirmatii au fost "lasate sa treaca fara nici cea mai mica foarfeca de cenzura", a spus Cristian Tudor Popescu, aratand ca presedintele Radioului a lasat sa fie denigrat acest grup pe postul de radio pe care il conduce. Un alt caz mentionat de reprezentantii protestatarilor din RRA a fost un interviu realizat de RRA, in timpul campaniei electorale, cu fostul premier Adrian Nastase, atunci candidat la Presedintie. Subiectul initial al interviului a fost moartea lui Yasser Arafat, insa, "brusc", in timpul interviului, s-a trecut la intrebari referitoare la campania electorala. Desi durata interviului, prin lege, nu putea depasi 30 de secunde, el s-a intins pe mai multe minute. Cristian Tudor Popescu a precizat ca, in timpul discutiilor cu reprezentantii conducerii SRR, Victor Ionescu a recunoscut ca a incalcat legea, mentionand ca "nu a avut taria sa il intrerupa pe Nastase". "CRP nu poate emite o concluzie in legatura cu cenzura generalizata si sistematizata din Radio Romania Actualitati", a spus in final Cristian Tudor Popescu, completand insa ca institutia va atrage atentia asupra catorva cazuri explicite in care a fost incalcata deontologia profesionala. "Opinia publica va trage concluziile", a spus el. "CRP doreste sa se implice cat se poate mai mult pentru ca o schimbare a legii sa se faca in cel mai scurt timp", a spus Cristian Tudor Popescu, precizand ca acest lucru ar putea fi realizat in cateva luni, nu in patru ani. "Asta e singura cale de schimbare a acestui nesfarsit carusel al manipularii. Noi nu ne putem permite sa cerem demisia cuiva", a afirmat presedintele CRP. Directoarea Centrului pentru Jurnalism Independent, Ioana Avadani, a declarat ca institutia pe care o reprezinta va astepta raportul de activitate pe care SRR va trebui sa il depuna din nou in luna martie, si "va face presiuni" pentru ca acesta sa fie discutat in luna aprilie, iar decizia sa nu mai fie luata abia in toamna. (Mediafax) Membrii Consiliului National al Audiovizualului considera ca o solutie pentru depasirea crizei de la radioul public o constituie "asumarea raspunderii, prin demisie", a presedintelui - director general, Dragos Seuleanu, impreuna cu Consiliul de Administratie si conducerea Departamentului de stiri, se arata intr-un comunicat CNA, trimis ieri la redactie. "in urma discutiilor si a analizei tuturor punctelor de vedere, membrii C.N.A. constata existenta in interiorul SRR a unui conflict ireconciliabil intre domnul Dragos Seuleanu si conducerea de la Departamentul de stiri, pe de o parte, si o mare parte a angajatilor SRR, pe de alta parte. Acest conflict a fost generat de disfunctii in managementul editorial al institutiei, de existenta unor posibile acte de cenzura, de nerespectarea, in unele cazuri, a regulilor deontologiei, a normelor interne, de tratament diferentiat aplicat unor oameni politici, precum si de repetate incercari de intimidare a salariatilor in demersul lor legitim de a semnala disfunctionalitatile din SRR. Escaladarea conflictului poate duce la un blocaj al activitatii SRR si, implicit, la afectarea grava a interesului publicului", se mai precizeaza in comunicat. De asemenea, membrii consiliului solicita ca raportul de activitate al SRR pe anul 2004 sa fie dezbatut cu prioritate la comisiile de specialitate ale Parlamentului si au subliniat necesitatea unor noi legi de organizare si functionare a posturilor publice de radio si televiziune. Acestea trebuie, in opinia membrilor CNA, sa separe functia de presedinte al Consiliului de Administratie de cea de director general si, totodata, sa excluda posibilitatea demiterii conducerii posturilor publice in urma respingerii raportului de activitate de catre Parlament.
Camera Deputatilor a decis:
Demisia lui Nicolau nu poate fi luata in considerare
Conducerea Camerei Deputatilor a analizat, miercuri, scrisoarea de demisie a lui Valentin Nicolau, presedintele SRTV, trimisa presedintilor Camerelor legislative, si a decis ca nu poate fi luata in considerare, demisia acestuia neputand fi aprobata decat de plenul reunit al Parlamentului. Secretarul Camerei, Titu Gheorghiof, a aratat ca o demisie reprezinta un act de vointa unilateral. In formula propusa de Valentin Nicolau este vorba despre "un act juridic de demisie sub conditie suspensiva", adica demisia acestuia ar intra in vigoare la data la care presedintele tarii "va promulga noua lege de organizare si functionare a SRTV, lege ce trebuie sa fie conforma cu modelul european privind televiziunile publice si complet depolitizata". "Nu se poate", a comentat Gheorghiof aceasta cerere de demisie adresata celor doi presedinti ai Camerei Deputatilor si Senatului. In plus, el a explicat ca Legea SRTV prevede ca demisia presedintelui SRTV nu poate fi aprobata de catre presedintii Camerelor legislative, ci de catre plenul reunit al Parlamentului. In urma discutarii in Parlament a raportului de activitate al institutiei, se va vedea la ce rezultat se va ajunge, a spus acesta. Raportul de activitate pentru anul 2003 al acestei institutii a primit aviz negativ din partea Comisiilor de cultura ale Parlamentului. Raportul nu a mai fost, insa, inscris pe ordinea de zi a sedintelor comune in legislatura anterioara. Respingerea raportului de activitate de catre Parlament, ar fi atras, potrivit legii, demiterea presedintelui si a consiliului de administratie al institutiei. In aceste conditii, scrisoarea lui Valentin Nicolau va ramane "in mapa presedintelui", a conchis Titu Gheorghiof. In ceea ce priveste cea de a doua scrisoare a lui Valentin Nicolau, intitulata "Scrisoare deschisa", care cuprinde cele 9 puncte ale planului sau de refacerea SRTV si ceea ce s-a de realizat din acestea, documentul a fost trimis de conducerea Camerei Comisiei de cultura, care se va intruni si va analiza modul de imbunatatire a activitatii SRTV, a precizat secretarul Camerei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite