CRONICA TV

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Gazda sfinteste locul De ce imi placea Tudor Chirila cand il vedeam pe scena sau il auzeam cu formatia lui, Vama Veche, si nu ma incanta deloc, ori de cate ori il priveam distrandu-se pe la diferite

Gazda sfinteste locul
De ce imi placea Tudor Chirila cand il vedeam pe scena sau il auzeam cu formatia lui, Vama Veche, si nu ma incanta deloc, ori de cate ori il priveam distrandu-se pe la diferite emisiuni asa-zis degajate, haioase, in care moderatorul se bate pe burta cu invitatii, acestia din urma intrecandu-se in a fi care mai de care mai smecher? M-am lamurit, pentru totdeauna, urmarindu-l in calitate de "profesionist" la emisiunea Eugeniei Voda. Gazda sfinteste locul. Asta este. Tudor Chirila nu avea de ce sa se hahaiasca, precum in trecutele intalniri de dupa "Big Brother", pentru ca nimic si nimeni nu-l indemna sa se maimutareasca, sa se deghizeze in baietas nostim, fara alta grija decat aceea de a fi pe placul anumitor telespectatori. Era el, cel adevarat. Inteligent, sensibil, care respinge intepenirea intr-un singur proiect, atent la ceea ce se petrece in jurul nostru. Recitate fara emfaza, asa cum a facut el, versurile cantecelor sale sunt un fel de calatorie in universul sentimentelor unui tanar pregatit sa iasa in intampinarea maturitatii. Are gusturi sigure, am dedus din inventarierea "la zi" a bornelor peisajului nostru muzical pop-rock, mi-a fost limpede ca nu va naviga, nici de acum inainte, dus de valurile modelor. Si-a evocat parintii, fara ostentatie, pe cunoscutul ziarist sportiv Ioan Chirila, pe delicata lui mama, actrita Iarina Demian, deslusind, in emotia cuvintelor, o anumita frumoasa ambitie de a fi la inaltimea unor lectii primite in casa. A fost atat de frumoasa intalnirea cu Malvoglio de la teatru si cu starul rock care se intoarce barbat din armata, incat m-am intrebat daca nu cumva cel care se razgaia pe la diferite intalniri "bigbrotheriste" era un altul, care se dadea drept Tudor Chirila.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite