Fără CO2, Pământul ar fi semănat cu Planeta Marte

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Dioxidul de carbon (CO2) este arătat cu degetul că ar fi vinovat de încălzirea globală cu care este ameninţată Terra, dar, potrivit unui studiu al unor cercetători canadieni, fără

Dioxidul de carbon (CO2) este arătat cu degetul că ar fi vinovat de încălzirea globală cu care este ameninţată Terra, dar, potrivit unui studiu al unor cercetători canadieni, fără prezenţa acestuia Pământul ar fi rămas un congelator permanent, unde viaţa nu ar fi fost posibilă. În primul său miliard de ani de viaţă, Pământul era un infern din cauza erupţiilor vulcanice, lavei, gazelor şi prafului. Cercetătorii susţin că factorul cel mai important al schimbărilor climatice se datorează în primul rând orbitei Terrei în jurul Soarelui. Cercetările recente de pe Marte arată că, acum câteva milioane de ani, axa acestei planete era astfel înclinată încât polii erau orientaţi mult mai mult către Soare. Cercetătorii susţin chiar că pe Planeta Roşie ar fi nins. Dioxidul de carbon are o mare importanţă, pentru că prezenţa lui în atmosferă menţine constantă temperatura la suprafaţa planetei, prin efectul de seră. Apa şi dioxidul de carbon care formau cândva atmosfera densă a Planetei Marte au fost dispersate de vânturile solare, oamenii de ştiinţă fiind de părere că ar trebui să se găsească în subsolul Planetei Roşii.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite