CNSAS înăspreşte tonul faţă de ierarhii BOR

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Colegiul CNSAS nu va aştepta concluziile primei şedinţe a Sfântului Sinod prezidate de Patriarhul Daniel pentru a lua o decizie în cazul dosarelor celor 12 prelaţi bănuiţi de colaborare cu

Colegiul CNSAS nu va aştepta concluziile primei şedinţe a Sfântului Sinod prezidate de Patriarhul Daniel pentru a lua o decizie în cazul dosarelor celor 12 prelaţi bănuiţi de colaborare cu fosta Securitate, ne-au declarat surse din cadrul instituţiei.

"Noi le-am trimis încă o invitaţie de participare la audieri la care vor trebui să răspundă până în data de 30 septembrie. În caz contrar, CNSAS nu va mai aştepta deciziile primului Sinod", au declarat sursele citate.
Potrivit legii, audierea prelaţilor nu constituie o etapă obligatorie în procedura decizională a Colegiului. Preconizată a avea loc în luna noiembrie, prima întrunire a conducerii BOR după alegerea ÎPS Daniel ca patriarh va lua în discuţie şi problema dosarelor de securitate ale preoţilor.

Până atunci însă, pretenţia formulată de unii reprezentanţi ai Bisericii şi susţinută de Laurenţiu Tănase, membru al Colegiului, ca audierile să aibă loc la sediul Patriarhiei, are toate şansele să fie respinsă în cadrul şedinţei de marţi a Colegiului.

Potrivit surselor citate, singurii susţinători ai acestei idei sunt Tănase, teolog şi partizan al Bisericii, şi colegul său Cazimir Ionescu. Cei doi constituie însă o tabără izolată, Tănase fiind perceput de ceilalţi colegi ca o persoană care a încercat să-şi asume, în detrimentul actualului preşedinte al CNSAS, Ladislau Csendes, rolul de principal negociator în relaţia cu Biserica. Mai mult, Tănase s-ar fi folosit de suspiciunile manifestate de unii ierarhi BOR faţă de buna credinţă a CNSAS pentru a crea o imagine negativă în jurul conducerii Colegiului, exercitată de către Csendes.

Rivalitatea dintre cei doi a cunoscut până acum un caracter instituţional.În ambele dăţi, Tănase a pierdut la vot în favoarea lui Csendes posturile de vicepreşedinte şi respectiv preşedinte, pentru care îşi depusese candidatura. Tănase şi-a anunţat deja intenţia de a candida în iarnă pentru postul deţinut de Csendes, dat fiind faptul că şefia CNSAS se schimbă prin rotaţie, o dată la şase luni. Ultimele sale evoluţii dovedesc că se pregăteşte de zor pentru acest rol.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite