Berceanu vrea să facă angajări la CNADNR

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Berceanu vrea să facă angajări la CNADNR
Berceanu vrea să facă angajări la CNADNR

Ministrul Transporturilor, Radu Berceanu, a declarat, astăzi, la Bechet, că, spre deosebire de unităţile din subordinea ministerului pe care îl conduce unde se vor mai face reduceri de personal, Compania Naţională de Autostrăzi şi Drumuri Naţionale din România (CNADNR) ar putea face angajări în următoarea perioadă.

Potrivit Agerpres, Berceanu a precizat că aceste angajări vor avea loc pe măsură ce se vor derula lucrările de drumuri pe care le are în portofoliu compania, iar recrutările de personal nu se vor face neapărat în Bucureşti, ci în zonele în care se derulează respectivele lucrări.

Prezent la manifestările dedicate Zilei Marinei, ministrul a anunţat şi alte măsuri de reorganizare a structurilor din subordine, precum unificarea aeroporturilor Bucureşti - Otopeni şi Bucureşti - Băneasa şi a aeroporturilor Timişoara şi Arad.

Berceanu a explicat că noua companie ce va rezulta în urma comasării aeroporturilor din Bucureşti va avea cu totul altă activitate, iar unificarea aeroporturilor din Timişoara şi din Arad într-o companie ce se va numi Aeroporturile Banat este necesară întrucât cele două sunt foarte apropiate unul de celălalt şi se află într-o situaţie de concurenţă ineficientă.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite