CM din Germania, pus în pericol de o eventuală pandemie de gripă aviară

0
Publicat:
Ultima actualizare:

În timp ce cazul de gripă aviară confirmat în Ungaria a crescut numărul ţărilor din Uniunea Europeană afectate de H5N1 la şapte, iar Portugalia face teste pentru câteva păsări sălbatice

În timp ce cazul de gripă aviară confirmat în Ungaria a crescut numărul ţărilor din Uniunea Europeană afectate de H5N1 la şapte, iar Portugalia face teste pentru câteva păsări sălbatice găsite moarte, suspecte de a fi purtătoare ale virusului ucigaş, Germania sporeşte gradul de alarmă. După ce experţii OMS au anunţat că virusul H5N1 suferă mutaţii şi devine mai agresiv - la păsări -, politicienii germani pun pentru prima oară în discuţie amânarea Campionatului Mondial de Fotbal. Aceasta, numai în cazul declanşării unei pandemii de gripă aviară. "Să presupunem că virusul este aici şi există atâtea acţiuni-gigant la campionat, atunci aş fi pentru ideea să mai chibzuim, dacă nu, anulăm campionatul de fotbal", a declarat preşedintele Comisiei pentru agricultură din parlamentul german, Baerbel Hoehn. Politicianul ecologist este susţinut şi de reprezentantul OMS, Klaus Stoehr. Totodată, Asociaţia de vânători din Germania a solicitat membrilor săi să controleze toate cuiburile din zona în care vânează pentru a identifica eventualele păsări bolnave.
Îngrijorare pentru corbii din Turnul Londrei
La Londra a fost dată alarma: nu numai păsările domestice sunt în pericol, ci şi corbii regali adăpostiţi în Turnul Londrei. Potrivit legendei, dacă aceşti corbi mor, monarhia britanică se va prăbuşi. Astfel, păsările regale pe nume Branwen, Hugine, Munin, Gwyllum, Thor şi Baldrick vor fi închise de acum încolo într-o colivie. "Deşi nu ne place să-i privăm pe cei şase corbi de libertate, considerăm că măsura este pentru binele lor", a declarat un administrator al Turnului. şi fanii echipei naţionale de rugbi din Franţa suferă: în martie, ei nu au voie să transporte cu ei la un meci în străinătate mascota echipei: un cocoş. În acest timp, Comisia Europeană a propus celor 25 de state membre să utilizeze legislaţia naţională existentă pentru a acorda subvenţii crescătorilor de păsări afectaţi de scăderea vânzărilor din cauza gripei aviare, dar a exclus, în acest stadiu, adoptarea unor măsuri de sprijin la nivel comunitar. Europenii se gândesc şi la alternativa vaccinării păsărilor, care prezintă însă unele inconveniente, în principal riscul de a masca apariţia virusului într-o fermă, a precizat Comisia Europeană.
"Nu există niciun motiv pentru care cetăţenii europeni să nu consume carne de pasăre şi produse avicole. Produsele provenite de la animalele infectate nu intră în procesul de producţie a alimentelor", a explicat comisarul european pentru sănătate şi protecţia consumatorului, Markos Kyprianou, cerând cetăţenilor europeni să consume în continuare carne de pasăre.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite