Muncitorii de la CFR îşi vor primi salariu cu întârziere

0
Publicat:
Ultima actualizare:
Muncitorii de la CFR îşi vor primi salariu cu întârziere
Muncitorii de la CFR îşi vor primi salariu cu întârziere

Angajaţilor CFR Marfă, Călători şi Infrastructură, îşi vor primi lichidarea pe luna august peste două săptămâni.

Mai citeşte şi:
Peste 11.000 de angajaţi CFR ar putea fi disponibilizaţi

"În 15 septembrie ar fi trebuit achitate salariile aferente lichidării luni august, iar administraţiile companiilor au anunţat că din cauza lipsei lichidităţilor nu se vor respecta termenele
", au declarat, pentru NewsIn, surse din Ministerul Transporturilor.

Potrivit lideriilor de sindicat, mulţi salariaţi ai CFR au început să ceară adeverinţe pentru bancă, ca să îşi motiveze întârzierile la plata ratelor din cauza neplăţii salariilor la timp.

Surse din cadrul Ministerului Transporturilor au declarat, marti, pentru NewsIn, că ministrul transporturilor Radu Berceanu i-a ameninţat pe directorii CFR şi pe subsecretarul de stat, Constantin Axinia, că îi va demite, nemulţumit că negocierile cu sindicatele pentru rezolvarea problemei disponibilizărilor au fost întrerupte.

Tergiversarea rezolvării lucrurilor ar putea duce la o situaţie grea şi nu vor mai fi bani pentru salarii. Berceanu le-a spus celor trei directori de la CFR şi subsecretarului de stat Axinia că trebuia să continue negocierea cu sindicatele, pentru a putea ajunge la o negociere corectă şi concretă.

De asemenea, potrivit surselor, Berceanu s-a declarat nemulţumit că directorii se complac într-un joc de temporizare, care este în interesul sindicatelor.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite