CAP-ul care a dat faliment în plin comunism

Ţăranii din satul Loman, judeţul Alba, au făcut grevă şi n-au mai dat mâncare celor peste 2.000 de animale strânse în cadrul "tovărăşiei". După numai cinci ani de la înfiinţare,

Ţăranii din satul Loman, judeţul Alba, au făcut grevă şi n-au mai dat mâncare celor peste 2.000 de animale strânse în cadrul "tovărăşiei". După numai cinci ani de la înfiinţare, cooperativa a fost desfiinţată, în 1965, fiind considerată nerentabilă .

Aceasta este o poveste veche de peste 40 de ani, pe care am aflat-o de la bătrânii unui sat din judeţul Alba. Satul se numeşte Loman şi se află la 29 de kilometri de Alba Iulia. Oamenii îşi mai amintesc şi azi de ceea ce s-a întâmplat în 1965, când Cooperativa Agricolă de Producţie din aşezarea lor a dat faliment, după numai cinci ani de activitate. Şi asta s-a întâmplat după ce ţăranii au făcut grevă, n-au mai vrut să dea mâncare la animalele de la CAP, dar nici să muncească acolo, aşa că autorităţile comuniste au fost obligate să închidă "prăvălia", pentru că nu era rentabilă.

Din şoseaua care trece prin comuna Săsciori trebuie s-o iei la un moment dat pe un drum de pământ care te urcă spre satul Loman, cale de şapte kilometri, printre dealuri tot mai abrupte şi văi din ce în ce mai ameţitoare. Într-o linişte totală ne-a întâmpinat satul în care mai supravieţuiesc şi azi vreo 200 de familii, majoritatea ajunse la vârsta senectuţii. Ele au rămas să-şi păzească avutul, după ce copiii lor au plecat să câştige bani în străinătate. Am aflat după aceea că localnicii nu-şi vând pământul şi casele, cum se întâmplă în multe alte sate din România, de parcă lomănenii, oameni cu privirea caldă, dar vorba aspră, n‑ar vrea să-şi dilueze "sângele" cu cel al străinilor. Totul e păstrat pentru generaţiile viitoare, cu o dârzenie surdă, aşa cum au făcut sătenii şi cu 40 de ani în urmă, când s-au împotrivit colectivizării.

Greva ţărănească Ţăranii de aici au fost dintotdeauna crescători de animale. Au şi azi oi, vaci, cai, capre. Să ne întoarcem la ce-a fost pe vremuri, că tot de la animale a început povestea. Asta se întâmpla prin 1960. De atunci au apărut în comună tot felul de activişti, să-i convingă pe oameni că e bine să se înscrie într-o "tovărăşie", un fel de CAP, în care să-şi dea animalele, să fie totul la grămadă. Unul dintre săteni, Ioan Bodea, care are azi 82 de ani, îşi aminteşte că nu era săptămână în care să nu se facă şedinţă cu toată suflarea localităţii. "Veneau de la raion cu tot felul de vorbe.

Lumea se cam împotrivea", zice nea Ioan. Până la urmă s-a făcut "tovărăşia". Lumea n-a zis nimic pe moment, nu s-a răsculat. Dar nici nu s-au lăsat oamenii "încălecaţi" de comunişti. Au trecut la un fel de grevă. Totul era tacit, nimic pe faţă. "Se adunaseră 2.400 de oi în asociaţia asta. Trebuia să le dai de mâncare la animale. Nimeni din comună nu le dădea de mâncare, nu a vrut lumea", aud de la alt om, Niculae Măcinic, 83 de ani. Lucrurile mergeau din ce în ce mai prost pentru "tovărăşie", localnicii găseau mereu scuze ca să nu muncească în asociaţie, iar autorităţile erau obligate să aducă hrană pentru dobitoace din alte judeţe, de la alte CAP-uri. Treaba asta a durat până în 1965, când "buboiul" s-a spart.

Ţăranii îşi amintesc că în momentul acela s-a făcut o adunare populară în comună. Şi toţi lomănenii au decis că "tovărăşia" trebuie închisă, că nu e rentabilă, că e prea costisitor să aduci mâncare pentru animale de la cine ştie câţi kilometri distanţă. Iar activiştii de la raion n-au mai avut ce să facă, după ce poporul decisese aşa. Lomănenii au ajuns la Gheorghiu-Dej Deşi n-au existat represalii împotriva "încăpăţânaţilor" din Loman, autorităţile au găsit totuşi o cale de-a se răzbuna.

Au "retrogradat" comuna, transformând-o în sat. "Era mai veche intenţia asta. A fost şi o delegaţie de trei oameni de la noi din comună la Gheorghiu-Dej, la începutul anilor '60, să-i ceară să nu şteargă Lomanul de pe harta României, s-a promis că n-o să fie aşa, dar după 1965, tocmai aşa s-a făcut", povesteşte cel de-al doilea interlocutor al meu. Animalele strânse în "tovărăşia" fostei comune n-au fost date înapoi oamenilor, ci împrăştiate pe la alte CAP-uri din ţară. Dar ţăranii nu s-au supărat. Au răsuflat uşuraţi. Scăpaseră de cooperativizare. Şi n‑au mai avut de-a face cu ea până la căderea comunismului, în 1989.

Coloana infinitului Să lăsăm amintirile astea negre, pentru că în Loman poţi să descoperi şi altă poveste, mult mai veche. Se zice că obiceiul acesta de care veţi afla acum a coborât până la noi de la daci. Am ajuns în cimitirul satului, după ce bătrânii mi-au spus de coloanele infinitului care se pun la mormintele bărbaţilor, ale celor care au trecut în lumea de dincolo înainte de însurătoare. O asemenea coloană, din lemn, asemănătoare cu celebra operă a lui Brâncuşi, nu e mai mare de un stat de om, iar în vârf are un porumbel şi un clopoţel. Nimeni nu mai ştie azi care e semnificaţia stâlpilor funerari.

"Aşa am apucat din moşi-strămoşi, de la daci", îmi spune Valeria Petraşcu, femeie la 81 de ani, care îşi aduce aminte şi de vremurile când la mormântul flăcăului era pus un brad. "Câţi ani avusese feciorul la moarte, atâţia metri avea bradul". Plecăm. Oamenii dispar repede în spatele porţilor din lemn, înalte, care ascund casele mici, făcute după tipicul locului. Satul se cufundă în liniştea pe care am tulburat-o vremelnic, punând din nou la păstrare poveştile acestui loc.