CALEIDOSCOP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Bulgarii risca sa devina minoritari la ei in tara Etnicii bulgari risca sa devina populatie minoritara in propria lor tara pana in 2050, au avertizat sambata participantii la un forum international

Bulgarii risca sa devina minoritari la ei in tara
Etnicii bulgari risca sa devina populatie minoritara in propria lor tara pana in 2050, au avertizat sambata participantii la un forum international de medicina, desfasurat la Plovdiv. Populatiile turca si rroma din Bulgaria vor numara 3,5 milioane de persoane in urmatoarea jumatate de secol, a explicat profesorul Ivo Dimitrov, de la Universitatea de Medicina din Plovdiv. Numarul bulgarilor va scadea la sase milioane, potrivit studiilor efectuate, incluse intr-un raport cu privire la criza demografica din aceasta tara. Natalitatea a crescut in ultimii ani in Bulgaria, dar cei mai multi copii se nasc in cadrul minoritatii rrome. Numarul bulgarilor a scazut cu 1,25 de milioane de persoane in perioada 1998-2003, potrivit studiilor.

Astazi se reuneste juriul in cazul Michael Jackson
Michael Jackson se confrunta cu o perioada de asteptare greu de suportat, cat timp juratii isi continua deliberarile, care s-ar putea finaliza prin condamnarea vedetei la peste 20 de ani de inchisoare. Juriul se va reuni azi la tribunalul din Santa Maria pentru a dezbate cazul cantaretului, acuzat de agresarea unui baiat in varsta de 13 ani. "Traversam cel mai dificil moment", a declarat Debra Opri, avocata familiei Jackson. Cei 12 membri ai juriului si-au inceput deliberarile vineri la pranz, inainte de a fi transportati la resedinta care le-a fost repartizata pentru acest sfarsit de saptamana. Ei se afla intr-un apartament fara ferestre din cadrul Palatului de Justitie, au la dispozitie transcrierile marturiilor si probele avansate de procurori. Cantaretul, care neaga acuzatiile, este invinuit ca a abuzat sexual de un adolescent care s-a aflat la ferma Neverland in perioada februarie-martie 2003. Acestuia i s-ar fi oferit alcool, iar familia sa ar fi fost sechestrata. Cuvantul final in cadrul dezbaterilor l-a avut acuzarea, care a descris Neverland drept un regat al viciului, alcoolului si revistelor pentru adulti care serveau la disparitia inhibitiilor tinerilor. Anterior, avocatul apararii, Thomas Mesereau, l-a prezentat pe adolescent si pe apropiatii sai drept o familie de profesionisti in ceea ce priveste extorcarea de fonduri. Familia Jackson a solicitat sa fie prezenta in intregime in ziua pronuntarii verdictului.

Producatorii de "tigari fara fum" spera la cresterea vanzarilor in Suedia
Producatorii "tigarilor fara fum" - produse pe baza de tutun, dar care nu scot fum, interzise insa in majoritatea statelor UE - se asteapta la o crestere a vanzarilor in Suedia, dupa ce guvernul din aceasta tara a interzis fumatul in restaurante incepand de miercuri. Suedia este cea de-a patra tara europeana care urmeaza exemplul Irlandei, unde fumatul in baruri, restaurante sau la locul de munca a fost interzis, incepand din martie 2004. Decizia a fost receptata in mod favorabil de opinia publica din Suedia, sondajele relevand ca 85 la suta din populatie se opune fumatului in restaurante. "in general iesi in oras ca sa te imbeti. Fumatul este doar un bonus", spune Otto Gabrielsson, un suedez in varsta de 23 de ani. Decizia a fost primita cu incantare de producatorii tigarilor care nu scot fum - asa-numitele "snus", devenite o marca traditionala a Suediei.

Copil sfasiat de pitbulli
Un baiat in varsta de 12 ani a fost gasit de mama sa mort intr-o balta de sange, in locuinta familiei sale din San Francisco. Asupra copilului se napustisera cei doi caini din rasa pitbull-terrier, cauzele atacului fiind necunoscute. Un vecin a trebuit sa ucida unul din animale, cunoscute ca fiind foarte agresive, pentru ca nu isi desclesta dintii de corpul victimei. Celalalt ucigas a fost prins si dus la un azil pentru caini. Vecinii au fost socati de intamplare, ei descriindu-i pe cei doi caini ca extrem de prietenosi. Intr-un caz asemanator, posesorii a doi caini de lupta care omorasera o femeie au fost condamnati la patru ani inchisoare in 2001.

Un virus informatic anunta capturarea lui bin Laden
Un nou virus informatic care este transmis sub forma unei stiri conform careia Osama bin Laden a fost capturat nu a tentat multi utilizatori sa deschida fisierul atasat, in pofida titlului incitant, spun producatorii de software. Virusul a inceput sa circule in urma cu cateva zile si este doar unul dintr-o serie de mesaje pe aceasta tema care au inceput sa fie transmise in urma cu un an. in momentul in care utilizatorul calculatorului incearca sa deschida fisierul atasat, se activeaza un cod care permite unor hackeri sa foloseasca adresa computerului pentru a trimite mesaje nesolicitate pe World Wide Web.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite