CALEIDOSCOP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Crestin-democratii germani, acuzati de nationalism Programul electoral al formatiunii crestin-democrate (CDU/CSU), al carei candidat la presedintie este Angela Merkel, a nascut controverse atat pe

Crestin-democratii germani, acuzati de nationalism
Programul electoral al formatiunii crestin-democrate (CDU/CSU), al carei candidat la presedintie este Angela Merkel, a nascut controverse atat pe plan intern, cat si in afara granitelor Germaniei. Conservatorii au fost sanctionati de social-democratii lui Schroeder pentru formularea "Social este ceea ce este creat prin munca". Socialistul bavarez Ludwig Stiegler a asociat sintagma folosita de CDU cu "Arbeit macht frei!", lozinca afisata de nazisti la intrarea in lagarul de concentrare de la Auschwitz. Infiintarea unui Centru de studiere a deportarilor a fost catalogata drept nationalista de catre politicienii polonezi. Germani din mai multe tari din centrul si estul Europei, printre care Polonia, Cehoslovacia si Romania, au fost deportati in urma infrangerii suferite de Germania in cel de-al doilea razboi mondial.

Iuscenko - bulibasa tiganilor din Vilnius sau presedintele Romaniei?
Locuitorii micilor orase lituaniene cred ca Viktor Iuscenko este presedintele Elvetiei, Letoniei sau Romaniei, demonstreaza rezultatele unui sondaj realizat pe strazile localitatilor lituaniene de catre popularul jurnalist de televiziune Juras Jankiavicius, autorul programului televizat "O intrebare scurta", ce se difuzeaza pe postul national de televiziune. Aceasta intrebare aparent simpla a primit cele mai surprinzatoare raspunsuri din partea cetatenilor lituanieni. Astfel, o locuitoare a oraselului Trakaj considera ca Iuscenko este bulibasa tiganilor din Vilnius, in timp ce o alta afirma ca el este presedintele Staliningradului. Nu de aceeasi parere sunt locuitorii din Prenaj, pentru care Iuscenko este fie presedintele Elvetiei, fie fostul presedinte al Letoniei. O locuitoare a oraselului Kedajniaj este ferm convinsa ca Iuscenko este presedintele Romaniei, chiar daca o vecina de-a ei afirma ca Iuscenko este scriitor. Locuitorii orasului Jonava presupun ca Iuscenko este loctiitorul lui Putin, in timp ce in Zarasaj se considera ca el este comandantul suprem al NATO.

Maimute ultrainteligente ameninta rasa umana
Oameni de stiinta din SUA au avertizat ca unele dintre experimentele moderne ar putea crea maimute inzestrate cu o inteligenta mult superioara celei animale. In ultimele experimente din domeniu, cercetatori americani au injectat celule din creierul uman in pui de maimuta, pentru a studia efectele. O comisie formata din oameni de stiinta eminenti din SUA solicita, insa, oprirea imediata a acestor experimente, intrucat rezultatul lor nu poate fi prevazut si ar putea da nastere unor fiinte cu o inteligenta crescuta. Comisia isi va publica in curand toate concluziile in revista de specialitate Science.

Nepoata lui Osama bin Laden si-a schimbat numele pentru a-si putea continua cariera muzicala
Nepoata lui Osama bin Laden care este o cantareata de muzica pop in SUA - a fost fortata sa-si schimbe numele, intrucat era mereu intrebata de posibila implicare a familiei sale in atacurile teroriste de la 11 septembrie. Potrivit presei americane, tatal cantaretei, Wafar Dufour, este fratele vitreg al pericolului nr. 1 pentru SUA, Osama bin Laden. Cantareata sustine ca aceasta legatura de familie a impiedicat-o sa-si dezvolte cariera in urma atacurilor teroriste produse in tara pe care acum o numeste "casa", traind in SUA de la varsta de 10 ani, dupa mai multi ani petrecuti in Elvetia. "Vreau doar ca oamenii din SUA sa inteleaga ca nu am nimic de-a face cu acea persoana".

Brad Pitt a fost internat in spital
Actorul Brad Pitt s-a internat in spital, dupa ce a acuzat simptomele unei gripe. Brad, care are 41 de ani, s-a internat intr-un spital din Los Angeles luni seara, a confirmat Cindy Guagenti, agenta sa. "Cred ca are gripa", a declarat ea. Nu au fost facute publice alte informatii, iar numele spitalului nu a fost comunicat, din motive de securitate. Brad Pitt s-a deplasat in Etiopia saptamana trecuta, impreuna cu actrita Angelina Jolie, pentru a o lua pe fetita pe care Jolie a adoptat-o recent. Guagenti a declarat ca nu se stie daca actorul s-a imbolnavit in perioada in care s-a aflat pe teritoriul african, actorul american acuzand timp de mai multe zile dureri severe de stomac.

O femeie de 82 de ani locuia cu 300 de pisici
Autoritatile americane au evacuat o casa, in care locuia o batrana de 82 de ani impreuna cu cele peste trei sute de pisici ale sale. Aproape 100 dintre ele erau deja moarte, declara un reprezentant al politiei americane. Potrivit cotidianului "Washington Post", se pare ca atat intre peretii dubli, cat si sub podeaua de lemn a casei dintr-un orasel din statul Virginia se mai afla alte animale.Vecinii au solicitat ajutorul autoritatilor pentru ca nu mai puteau suporta mirosul de urina si de fecale, pe care il raspandea casa batranei.

La Moscova, un milion de dolari au fost furati ca-n filme
Actiune ca-n filme a banditilor in plin centrul Moscovei, unde un vehicul special de transport de bani a fost atacat cu arme auto-mate de agresori foarte hotarati sa puna mana pe comoara. Acestia au deschis focul de la bordul unei masini Volga asupra vehiculului cu bani aflat in fata unei banci. Unul din cei doi insotitori ai transportului de valori a fost ucis pe loc, iar celalalt a ajuns in stare grava la spital. Autoritatile nu au putut decat sa constate crima si reusita banditilor, care au fugit cu un milion de dolari.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite