CALEIDOSCOP

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Un fost soldat vrea schimbare de sex, la 73 de ani, pe cheltuiala statului Un fost soldat din Noua Zeelanda, in varsta de 73 de ani, va putea face o operatie de schimbare de sex gratis, guvernul

Un fost soldat vrea schimbare de sex, la 73 de ani, pe cheltuiala statului
Un fost soldat din Noua Zeelanda, in varsta de 73 de ani, va putea face o operatie de schimbare de sex gratis, guvernul urmand sa-i ramburseze costul operatiei, estimat la 20.900 de dolari americani. Dupa o indelungata batalie dusa pentru a-i fi recunoscut dreptul la schimbarea de sex, transsexualul Vicki Harvey va face parte dintre putinii pacienti care vor putea solicita rambursarea costurilor operatiei chirurgicale in cadrul programul intitulat "Reatribuirea de sex", scrie cotidianul "Taranaki Daily News". Harvey, care a activat in randurile armatei timp de 20 de ani, fiind conducator de tanc, va avea posibilitatea sa inscrie modificarea de sex si in certificatul sau de nastere. "Operatia imi va permite sa ma realizez ca femeie inainte sa mor", a declarat Harvey cotidianului citat.

Piatra uniunii elvetiene, furata de separatisti
Legendara piatra Unspunnen, simbolul coeziunii nationale elvetiene, a fost furata, sambata, din holul unui hotel in care era expusa. Piatra cantareste 80 de kilograme si era atasata cu un lant. Ea fusese expusa in asteptarea festivitatilor de Unspunnen, din 3-4 septembrie. Acestea marcheaza reconcilierea din secolul al XIII-lea, intre seniorul local si fondatorul orasului Berna, la sapte ani dupa instituirea Republicii Helvetice, in 1291. In locul pietroiului, hotii au lasat o caramida cu emblema jurasienilor, un grup ce contesta dominatia cantonului si a orasului Berna asupra unei regiuni francofone din Muntii Jura. Separatistii jurasieni au mai furat o data piatra, in 1984, restituind-o abia in 2001.

Interviu inedit cu sora lui Adolf Hitler
In arhivele ITV, o televiziune comerciala din Marea Britanie, a fost descoperit un interviu cu sora lui Adolf Hitler, difuzat pentru prima oara in 1959. Paula Wolf era sora mai mica a Fuhrerului si a fost intervievata pentru un program intitulat "Tirania - Anii lui Adolf Hitler", solicitandu-i-se sa vorbeasca despre fratele ei din punct de vedere al familiei. Documentarul a fost descoperit de istoricul TV Dick Fiddy, care a gasit fragmente de interviu in Germania si Statele Unite, pentru a afla apoi cu surprindere ca intregul material se afla la Londra. Filmul va fi prezentat din nou in luna noiembrie, la gala ITV.

Bolidul lui Bond, cea mai tare masina din istoria cinematografiei
Automobilul Lotus Esprit, folosit de James Bond in filmul "Spionul care m-a iubit", a fost votat intr-un sondaj drept cea mai memorabila masina din istoria cinematografiei. In acel film, produs in 1977, Bond plonjeaza cu masina in mare, iar aceasta se transforma in submarin. Pe locul doi a iesit masina DeLorean din filmul "Inapoi in viitor", iar locul trei a revenit unui Ford Torino, condus de "Starsky & Hutch". Batmobilul lui Batman s-a plasat abia pe locul cinci. Au intrat in acest Top Ten si masinile din "Bullit", "Grease", "Ghostbusters" sau "Thelma & Louise".

Courtney Love, dusa la dezintoxicare
Cantareata Courtney Love a fost trimisa sa petreaca o luna intr-o clinica de dezintoxicare de catre un judecator care a spus ca ia in considerare si posibilitatea de a o incarcera. Aceasta, deoarece cantareata si-a incalcat termenii de eliberare conditionata. Love a primit mai multe avertizari in ultima perioada pentru diverse delicte, de la consum de droguri la agresiune. Vaduva starului rock Kurt Cobain este recidivista, riscand in prezent impunerea unor noi termeni de eliberare conditionata si chiar condamnarea la un an inchisoare, cand se va intoarce in fata Curtii, luna viitoare, pentru incalcarea conditiilor de eliberare.

Prima carte de identitate, la 111 ani
O saudita, al carui nume n-a fost dezvaluit, a obtinut prima sa carte de identitate la varsta de 111 ani. Autoritatile de la Ryad i-au oferit femeii si un cadou pentru a-i recompensa eforturile de a obtine documentul la o varsta atat de inaintata. In Arabia Saudita, regat ultraconservator, cartile de identitate pentru femei au inceput sa fie eliberate doar in urma cu patru ani.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite