Buşteanul şi şifonierul

dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă,

dai cel puţin 1.000 RON. Diferenţa o câştigă producătorul de mobilă, care a cumpărat ieftin buşteanul şi a vândut de zece ori mai scump lemnul respectiv, sub formă de şifonier, masă, scaune, recamier etc. La fel se stabileşte şi diferenţa dintre un kilogram de lână nedărăcită şi un pulover sau o cuvertură. Dintre barilul de ţiţei şi plinul de benzină. Fierul brut, transformat în aragaz sau frigider, se vinde cu un adaos de peste douăzeci de ori la valoarea iniţială.Din acest motiv, producţia industrială - adică sectorul în care materiile brute se transformă în produse consumabile şi se obţine, astfel, valoare adăugată - ar trebui să fie cea mai prosperă ramură din economia naţională. Lucrurile nu stau, însă, deloc aşa: industria românească nu numai că nu mai produce decât puţine mărfuri vandabile, dar nu reuşeşte nici măcar să supravieţuiască din valoarea pe care o adaugă materiilor prime. Costurile sunt tot mai mari, utilajele s-au învechit demult şi sunt net depăşite moral, oamenii cu o calificare bună s-au dus la cules de căpşuni pe malurile Mediteranei, iar valoarea adăugată - sursa supravieţuirii oricărei fabrici - e din ce în ce mai subţire.Consecinţa se vede pe piaţă: mărfurile româneşti sunt prea scumpe şi de proastă calitate ca să le surclaseze pe cele aduse din import. Cămaşa adusă cu sacoşa din Italia nu e cu nimic mai presus din punct de vedere calitativ decât cea românească, dar e de câteva ori mai ieftină; bicicleta Pegas cu un singur pinion, ca acum 50 de ani, costă 350 RON - e de aproape două ori mai scumpă decât una cu 18 viteze şi suspensii cu telescoape. Ce se întâmplă în ţările de unde noi importăm tot felul de produse? E simplu: acolo se importă din România, ieftin, buşteni, fier vechi, lână şi piei brute, apoi se exportă - cu tot cu valoarea adăugată corespunzător - mobilă, aragaze, frigidere, pulovere, cămăşi, biciclete etc. Noi exportăm piei brute şi importăm pantofi, geci şi poşete "de firmă". Altfel spus, exportăm materii prime - mărfuri cu valoare adăugată zero - şi importăm produse finite, iar profiturile rămân acolo, în ţările cu care avem astfel de relaţii comerciale.Aşa se face că deficitul comercial, adică diferenţa valorică dintre exporturile care cresc din ce în ce mai lent şi importurile tot mai mari, creşte continuu, într-un ritm ameţitor. De vreo trei luni încoace, am sărit pragul de un miliard de euro pe lună, în condiţiile în care, la începutul anului, deficitul lunar a fost puţin peste 600 de milioane. Începând din aprilie, în fiecare lună importăm cu peste un miliard de euro mai mult decât exportăm, şi demnitarii care ar trebui să se simtă vizaţi nu reacţionează decât aruncând declaraţii optimiste şi liniştitoare. Lor li s-ar cuveni concedii definitive, aşa cum definitive (adică destinate exclusiv consumului) sunt peste 75% din importurile româneşti.