Bush şi sosia lui, animatorii dineului ziariştilor acreditaţi la Casa Albă

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele George W. Bush a urcat alături de sosia sa, imitatorul Steve Bridges, la tribuna de la dineul anual al Asociaţiei ziariştilor acreditaţi la Casa Albă. Faptul a creat senzaţie

Preşedintele George W. Bush a urcat alături de sosia sa, imitatorul Steve Bridges, la tribuna de la dineul anual al Asociaţiei ziariştilor acreditaţi la Casa Albă. Faptul a creat senzaţie printre cele 2.000 de persoane din sală.
Este vorba despre o reuniune mondenă la care, în afara şefului Casei Albe, sunt prezente numeroase celebrităţi şi notabilităţi. A fost lansată din iniţiativa preşedintelui Calvin Coolidge, între cele două războaie mondiale, ea desfăşurându-se într-o atmosferă foarte destinsă. Senzaţia serii de sâmbătă a creat-o Steve Bridges care, după discursul preşedintelui propriu-zis, ca un adevărat şef al statului, a înţepat frecvent Casa Albă, evocând îndeosebi nefericitul incident de la vânătoare al lui Dick Cheney, care a tras din întâmplare asupra unui bun prieten, avocat. "El a tras asupra singurului avocat din ţară care mă susţine", a glumit Bridges, imitându-l perfect pe preşedinte. Cu acelaşi prilej, adevăratului Bush i-au fost evocate ori atribuite diferite pleonasme de tot hazul, pe care le-a rostit de când e la Casa Albă. Astfel, s-a zis despre el că e cel care a spus că "va continua să promoveze programul nostru de-a lungul lumii, şi pe plan internaţional". S-a mai zis că, în China, aflat în faţa Marelui Zid, crezându-se Ronald Reagan care, în 1987, îl apostrofa pe Gorbaciov în faţa Zidului Berlinului, a lansat omologului său chinez cu nume greu de pronunţat: "Domnule preşedinte, doborâţi acest Zid!". Sigur, Marele Zid e tot la locul lui, iar adevăratul Bush, la Casa Albă, dar cu o popularitate de 32 la sută! Simţul umorului nu i-a lipsit nici lui, el declarând la începutul alocuţiunii sale: "Doamnelor şi domnilor, mă simt fericit astă-seară. Am scăpat remanierii de la Casa Albă". Se referea la recenta plecare a "eminenţei sale cenuşii" Karl Rove şi la cea a purtătorului său de cuvânt, Scott MaClellan. La finele show-ului, Bush a redevenit serios pentru o vreme şi s-a rugat ca Dumnezeu să binecuvânteze SUA şi soldaţii americani din Irak.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite