Bush pune la punct o nouă strategie în Irak

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Ocupaţia militară va fi menţinută pe termen nedefinitRestabilirea furnizării depline a curentului electric ar însemna un început de întoarcere la normalitate, la fel şi crearea unei forţe de


Ocupaţia militară va fi menţinută pe termen nedefinit
Restabilirea furnizării depline a curentului electric ar însemna un început de întoarcere la normalitate, la fel şi crearea unei forţe de securitate irakiene credibile. Aceasta presupune însă şi un efort financiar considerabil, în condiţiile în care Congresul american nu mai este dispus să acorde fonduri cu atâta largheţe ca până acum. Va crea eliminarea lui Zarqaui condiţii mai bune sub toate aceste aspecte? Bush crede în aşa ceva, dar, pe de altă parte, în rândurile administraţiei de la Washington există un consens că prezenţa militară americană în Irak va mai fi necesară pe termen nedefinit. De pe acum se calculează care vor fi costurile menţinerii unor forţe de 50.000 de oameni pentru mulţi ani de acum înainte. Cu sau fără Zarqaui, va mai trece multă vreme până la o stabilizare a situaţiei din Irak.

Informaţii preţioase, în computerul lui Zarqaui
Comandantul trupelor americane din Irak, gen. George Casey, a dezvăluit canalului Fox News că forţele coaliţiei exploatează pe toate căile noul context informativ decurgând din moartea lui Zarqaui. Este mai ales vorba, scrie "New York Times", de indiciile preţioase - nume şi numere de telefon mobil - aflate în memoria computerului găsit practic intact printre ruinele locuinţei unde se afla teroristul. Generalul a dezminţit, în acelaşi timp, că soldaţii americani i-au grăbit sfârşitul teroristului, lovindu-l cu patul puştilor. "Dimpotrivă, a murit când soldaţii americani încercau să-i salveze viaţa", a spus el. Pe de altă parte, săptămânalul "Time" furnizează informaţii inedite despre împrejurările lichidării lui Zarqaui. O echipă specială Delta Force a înconjurat casa unde se ascundea, dar socotind că nu dispune de suficientă forţă pentru a o lua cu asalt, a cerut prin radio intervenţia aviaţiei.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite