Bush se ceartă cu presa şi informatorii acesteia

0
Publicat:
Ultima actualizare:

Preşedintele american a reacţionat violent la apariţia în mass-media a raportului privind războiul din Irak

a intrat într-o violentă dispută cu opoziţia democrată, cu mass-media şi "informatorii" lor. La originea ieşirii arţăgoase a şefului Casei Albe se află raportul confidenţial "Tendinţele terorismului mondial: implicaţii pentru SUA", elaborat în aprilie de 16 agenţii americane de informaţii şi din care au existat scurgeri în presă. Bush a reacţionat dând publicităţii concluziile întinse pe patru pagini.
Analiştii susţin că e vorba de una dintre cele mai dure dispute între politicieni - fie că e vorba de preşedinte, fie de alţi reprezentanţi ai Administraţiei -, militari şi ziarişti. Intervenţia personală a şefului de la Casa Albă n-a făcut decât să scoată în evidenţă dimensiunile crizei. Bush a acuzat presa şi pe informatorii ei că divulgă informaţii confidenţiale, "din motive politice", cu scopul "de a crea confuzie în mintea americanilor". Pentru a pune capăt speculaţiilor, el a contraatacat, dând publicităţii "principalele concluzii" ale raportului secret al agenţiilor americane de informaţii, document din care au apărut importante fragmente în "New York Times" şi "The Washington Post". În replică, opoziţia democrată a dorit "să cunoască toată povestea" şi a denunţat publicarea ei selectivă, "într-o tentativă disperată a administraţiei de a evita dezvăluirea adevărului".

Conflictul irakian - "cauză celebră" a jihadiştilor
Înfruntarea a devenit cu atât mai aprinsă cu cât apropiatul scrutin, care l-ar putea priva pe Bush de majoritatea republicană în Congres, are două mize mari: războiul din Irak, tot mai nepopular în SUA, şi politica antiteroristă a Casei Albe şi a republicanilor. Disputa riscă să se prelungească, iar raportul dat publicităţii de Bush ascunde un altul, pe care administraţia l-a blocat deliberat, el fiind special consacrat Irakului. Până atunci, comentatorii insistă asupra unei fraze-cheie din raport, potrivit căreia "conflictul irakian a devenit o
cauză celebră
pentru luptătorii Jihadului, iar
războiul sfânt
din Irak a creat o nouă generaţie de lideri şi de agenţi operativi. El alimentează ura faţă de implicarea SUA în lumea musulmană şi câştigă adepţi pentru mişcarea globală". Concluzia a agitat opoziţia democrată, dar şi administraţia are agumente să nu părăsească Irakul, întrucât o altă afirmaţie în raport susţine că, "dacă ar fi existat o percepţie a victoriei luptătorilor pentru Jihad în Irak, acest lucru ar fi inspirat şi mai mulţi combatanţi să continue lupta în altă parte".

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite