Bush, Prodi si Simitis - de acord sa aiba dezacorduri

0
Publicat:
Ultima actualizare:

CPI, situatia din Irak, organismele modificate genetic sau planul de pace in Orientul Mijlociu, subiecte care tensioneaza mult relatiile transatlantice

Asa cum era de asteptat, summitul SUA-UE de la Washington a creat impresia unui inceput de reconciliere intre cele doua parti, mentinand, in acelasi timp, neatinse principalele subiecte "fierbinti" care invenineaza relatiile transatlantice. Atat scoaterea militarilor americani de sub jurisdictia Curtii Penale Internationale, cat si moratoriul european privind organismele modificate genetic, situatia din Irak sau planul de pace in Orientul Mijlociu au fost subiecte in privinta carora nu s-a facut nici un progres. Asa cum recunostea premierul elen Costas Simitis, reprezentantul presedintiei semestriale a UE, la conferinta de presa care a urmat intrevederii de la Casa Alba cu presedintele George W. Bush, "trebuie sa acceptam faptul ca nu suntem de acord asupra unei serii de probleme". Presedintele Comisiei Europene, Romano Prodi, cel de-al doilea interlocutor european al lui George W. Bush, a incercat sa bagatelizeze aceste divergente, glumind pe seama celebrei sintagme a secretarului american al apararii, Donald Rumsfeld, despre "vechea Europa" (sintagma care a facut mult sange rau liderilor de la Paris si Berlin). "Multi au spus ca Europa e prea batrana. Poate ca asa e, insa batranetea ne ajuta sa ne intelegem atuurile si slabiciunile si sa patrundem realitatea acestei lumi. As spune ca, daca stam de o parte, Europa e prea batrana, iar Statele Unite sunt prea tinere pentru a putea aduce pace in lume, asa ca e de datoria noastra sa stam impreuna pentru a aduce pacea in lume". Dincolo de aceste amabilitati de circumstanta, singurele dovezi de unitate transatlantica au fost semnarea unui tratat multilateral de extradare si a unui acord de cooperare judiciara, in scopul strangerii legaturilor in lupta anti-terorista. S-a dat, de asemenea, unda verde unui vast acord de liberalizare a transportului aerian transatlantic. S-a mai semnat si un acord de cooperare in domeniul utilizarii energetice a hidrogenului. Bush, Simitis si Prodi au mai cazut de acord sa intensifice presiunile exercitate asupra Iranului si a Coreei de Nord, somand aceste state sa renunte la programele lor nucleare si sa se conformeze exigentelor AIEA. Presedintele american nu a pierdut ocazia sa lanseze si o amenintare abia mascata la adresa Phenianului si a Teheranului, declarand: "in caz contrar, noi vom rezolva problema", in timp ce premierul Simitis a insistat ca in cursul summitului nu a fost evocata posibilitatea recurgerii la forta. In privinta planului de pace pentru Orientul Mijlociu, cei trei lideri au anuntat ca "se afla pe aceeasi lungime de unda", insa Bush le-a cerut foarte vehement europenilor sa renunte la sprijinul acordat gruparii Hamas si sa ia "masuri decisive" impotriva extremistilor palestinieni. Ce i-au raspuns acestia, in spatele usilor inchise - nu se stie, insa in conferinta de presa au fost evitate cu grija orice angajamente in acest sens. De asemenea, oficialii americani le-au cerut partenerilor europeni sa-l excluda pe Yasser Arafat de pe lista interlocutorilor in Orientul Mijlociu (asa cum au facut, deja, diplomatii de la Washington si Tel Aviv). Cerere la care, potrivit unor surse din anturajul convorbirilor, citate de International Herald Tribune, nu s-a dat, deocamdata, nici un raspuns. Oricum, protocolul intrevederii a fost impecabil; nici un semn al tensiunilor transatlantice nu a iesit la iveala. Gazda perfecta, George W. Bush s-a comportat ca si cum ar fi fost convins ca are un singur interlocutor in Uniunea Europeana, cu politici si strategii bine definite. La randul lor, reprezentantii UE au actionat ca si cum ar fi fost purtatorii de cuvant al unei Uniuni care vorbeste pe o singura voce. Ceea ce toata lumea stia ca nu este cazul.

Societate



Partenerii noștri

Ultimele știri
Cele mai citite